România este, în multe privinţe, ţara paradoxurilor. Unul dintre ele este faptul că deşi majoritatea românilor se plâng din pricina nivelului de trai una dintre afacerile foarte bune sunt marile lanţuri de magazine. Ca dovadă este faptul că, pe lângă cele multe care sunt, suntem înştiinţaţi că, pentru fericirea noastră, urmează să se deschidă altele noi. Citeam despre aceasta zilele trecute.
Aşa am aflat că în Zalău urmează să se mai deschidă un magazin în viitor şi că deja se caută personal. Şeful de magazin, printre alte cerinţe, trebuie să fie capabil să atingă „target-ul” propus de companie. Adică să realizeze planul, într-un limbaj mai vechi. Target, pentru cei ce nu cunosc engleza, înseamnă ţintă, obiectiv, scop. A devenit un termen foarte des folosit atunci când vorbim despre afaceri. Este ca o furcă cu trei colţi care îi împinge constant de la spate pe toţi angajaţii, devenind în timp un calvar.
Cu mai mulţi ani în urmă oamenii realizau mai puţin din punct de vedere material dar erau mult mai fericiţi şi liniştiţi decât azi. Azi producţia de orice fel a ajuns la cote foarte înalte dar oamenii sunt tot mai nefericiţi şi mai stresaţi, mai bolnavi de orice şi de nefericire. Mai mult, mai sus, mai ieftin şi „target-ul” urcă până ne ameţeşte. Cursuri peste cursuri şi învăţători peste învăţători ne spun cum trebuie să ne organizăm, să ne conducem echipa pentru a ajunge la performanţe maxime şi, astfel, să fim fericiţi. Din păcate fericirea promisă este tot mai departe cu fiecare an care trece şi cu cât se produce mai mult.
Mă doare să văd faptul că biserica a devenit atrasă de acest model comercial şi de când a devenit „condusă de scopuri” seamănă mai mult cu o companie decât cu adevărata Biserică. Ceea ce mă îngrijorează este faptul că cei ce învaţă conducătorii de biserici să-şi atingă „target-ul” spiritual sunt aceiaşi care îi învaţă pe cei din afara Bisericii să-şi atingă „target-ul” comercial! Că metodele din lumea afacerilor şi a spectacolului, a show-business-ului, sunt prezentate în biserici ca demne de urmat. După aceştia a produce lenjerie sau a aduce oameni în Împărăţia lui Dumnezeu este acelaşi lucru şi se face urmând aceleaşi metode! Desigur că atunci când vorbesc despre Biserică şi cum să o conduci şi creşti învăţătorii folosesc un limbaj religios. Dar dacă stai să analizezi vezi că de fapt ei prezintă o lucrare lumească în termeni spirituali. Până şi simbolistica şi atmosfera folosită şi creată la astfel de evenimente te duc spre profan şi chiar spre ocult.
„Summitul global de conducere” este doar unul dintre aceste evenimente în care liderii de biserici cred că sunt echipaţi pentru a conduce mai bine bisericile şi, din nefericire, deja are istorie şi în România. Ceea ce m-a uimit şi în acest an, ca şi în cei de dinainte, a fost faptul că oameni de la care nu m-aş fi aşteptat au găzduit şi vorbit favorabil despre acest eveniment. Care, după părerea mea, este o lucrare subversivă prin care Biserica este infiltrată. Cine vrea să afle mai multe despre aceasta, despre cine sunt liderii religioşi care promovează această lucrare şi cu cine sunt în conecţie o pot face. Mirarea mea este că doctrina şi învăţătura liderilor din fruntea acestor mişcări nu mai sunt cercetate şi luate în seamă de cei ce îi urmează. Şi nici felul lor de viaţă, care nu mai este unul asemănător lui Hristos, oricât de des i-ar pomeni ei numele şi oricât ar pretinde că-L slujesc. Ereziile sunt strecurate pe furiş sub o haină a evlaviei. Am putea spune că nu este nici o mirare deoarece apostolul Petru ne spunea că aşa va fi (2 Petru 2:1) dar, totuşi, te-ai aştepta de le cei ce au studiat la şcoli înalte de teologie şi au tot citit şi răsfoit Scripturile şi care au ajuns lideri, şi care spun că sunt conduşi de Duhulş Sfânt, să vadă pericolul şi să fugă de el împreună cu toată turma pe care o conduc, strigând în gura mare şi trăgând semnalul de alarmă.
În aceste conferinţe li se spune liderilor de biserici cum pot face mai mult, cum pot să ridice ţinta (target-ul) şi să o şi atingă, devenind mai eficienţi, mai productivi. Iar cei ce supervizează lucrarea şi o şi susţin financiar chiar stabilesc un „target” iar dacă acesta nu este îndeplinit atunci se procedează ca şi la o companie comercială: se schimbă managerul. Multe cusururi are această practică în domeniul spiritual. Primul ar fi că nu este biblic şi că nu are de-a face cu adevărata Biserică. Un altul este că liderii sunt ispitiţi şi tentaţi să facă orice pentru a-şi păstra funcţia de conducere şi, implicit, remuneraţia în bani. S-a întâmplat la noi şi se întâmplă peste tot ca raportul către forurile superioare să fie umflate şi cifrele prezentate să nu fie conform cu realitatea. Exact ca în vremea comunismului când planul trebuia îndeplinit cu stricteţe iar cifrele raportate erau atât de umflate că îţi venea să râzi, dacă erai în cunoştinţă de cauză. Astfel s-a ajuns că România fornăia tare că are un nivel de producţie mai ceva ca SUA dar în ţară aproape că se murea de foame.
Un alt aspect nedorit şi dăunător, când vorbim de Biserică, este faptul că liderii, pentru a-şi atinge „target-ul”, erau şi sunt gata să accepte în biserică pe oricine, chiar dacă nu este convertit cu adevărat. Pentru ei numărul contează pentru că numărul şi nu calitatea îi păstrează în aceste funcţii. S-a ajuns până acolo, din câte am auzit, că oamenii au fost plătiţi cu bani ca să vină la biserică şi la întîlnirile monitorizate de cei de sus. Dar dacă nu le dai bani dă-le spectacol şi vor veni cu grămada, ca la circ. Puneţi aceasta în contrast cu Prima Biserică şi cu atitudinea lui Petru faţă de Anania şi Safira. Dar cifrele se umflă, volumul muzicii este asurzitor, laserele stroboscopice se învârt ameţitor, lumea începe să ţopăie şi să-şi dea ochii peste cap şi, pentru cineva care nu are discernământ, pare a fi bine şi fericirea este la maxim.
Problema este că, putem observa cu toţii, lumea nu este mai fericită cu cât face mai mult deoarece, sub presiunea target-ului, face mai mult şi mai prost. Mai mult şi sub presiune înseamnă mai prost. Nu te mai poţi baza pe nimic din ce cumperi şi durata de viaţă a produselor scade de la lună la lună, în orice domeniu. Pentru un ochi limpede şi sincer este clar că lucrurile, atunci când vorbim de fericire, nu stau mai bine într-o lume care are ca singur scop să producă şi să vândă mult. Şi dacă aşa stau lucrurile iar Biserica a preluat metodele companiilor din lume avide după profit şi câştig atunci care ar putea fi, în Biserică, rezultatul implementării acestor metode? La prima vedere unul strălucit dar la o analiză atentă este unul catastrofal. Dacă biserica a ajuns să producă mult dar de slabă calitate, aşa ca şi companiile comerciale, aceasta este o tragedie imensă. Pentru că Biserica, înainte de toate, trebuie să producă calitate, adică oameni care să semene cu Hristos. Şi aceasta nu se poate face şi nu se va face niciodată urmând modele omeneşti. Lucrarea Bisericii este în totalitate specială, duhovnicească, unică şi ne se poate asemăna cu nici o altă lucrare. Când metodele ajung mai importante decât Duhul Sfânt (desigur că nimeni nu spune aceasta dar aşa se întâmplă) atunci rezultatul nu este Biserica ci Babilonul. Să nu uităm că diavolul este specialistul numărul 1 în imitaţie.
Pentru Dumnezeu este o urâciune tot ceea ce imită lucrarea Lui şi este făcut prin efort omenesc. Preoţii din vechime trebuiau să fie foarte atenţi, atunci când intrau în slujbă, să fie îmbrăcaţi numai în haine de in, neamestecat cu lâna sau altceva, pentru a nu transpira. Aceasta, transpiraţia, le-ar fi adus pedeapsa lui Dumnezeu. Transpiraţia este aducerea de către om a amestecului în lucrarea lui Dumnezeu, efortul şi înţelepciunea omului în această lucrare. Ori dacă ea nu este 100% lucrarea Duhului nu este decât imitaţie şi fals.
Biserica aduce rod dar altfel decât ni se prezintă azi de marii lideri spirituali plini de bani şi de succes. Şi Domnul Isus ne spunea cum să aducem rod pentru Împărăţia Lui în Ioan 15. Singurul mod de a aduce rod pentru El este de a rămâne în El. Este mai mult (aşa ar părea la prima vedere) o inacţiune decât o acţiune. Când Mântuitorul a ajuns în casa Martei şi a Mariei lucrarea de a sta la picioarele Domnului Isus, a Mariei, şi de a nu face nimic, a fost lăudată în comparaţie cu alergarea şi zbuciumul, bine intenţionat, al Martei. Spuneam că a nu face nimic ci doar a sta în părtăşie cu Dumnezeu, în ascuns, pare a fi inactivitate, dar nu este. Pentru că numai un astfel de om va fi la un moment dat împuternicit de Dumnezeu să meargă şi să facă şi rodul lui să fie unul veritabil, care să rămână şi care să nu fie lemn, fân şi trestie ci aur şi pietre scumpe. Dar această şcoală a rămânerii în Hristos, în smerenie, cu lepădare de sine, cu purtarea crucii, nu se mai prezintă azi aproape deloc. Se prezintă exact opusul: succesul, cultivarea sinelui, mândria, răsplătirile pământeşti, lucrările făcute pentru a fi văzute de toţi. Din nefericire creştinismul o ia îndărăt şi tare puţini mai văd lucrul acesta.
Cei ce aduc în Biserică metodele lumii nu sunt altceva decât nişte înşelători care îşi urmăresc scopurile lor de popularitate şi financiare, chiar dacă nu îşi dau seama de aceasta. Li se potriveşte pilda spusă de Domnul Isus în Matei 21:33-44. Ei vor totul pentru ei şi se folosesc de via Domnului, Biserica Lui, pentru interesele lor. Domnul spune că pe ei îi va pierde iar via o va da altora care vor aduce roade la vremea lor. Când se va împlini un ciclu, când va hotărî Dumnezeu nu omul, după o rămânere îndelungată în El, sub ploaia, vântul şi soarele fără de care rodul nu poate fi copt şi bun.
Rămânerea în Isus este a urma calea lui Isus în ascultare de El. Şi aceasta este, de foarte multe ori, tare anevoioasă. Nu este vorba de un „target” imediat, urgent, fără de care omul este dat afară din slujbă, ci este vorba despre răbdare, trudă şi sudoare, dar altfel decât ne învaţă învăţătorii de succes. Este truda smereniei, a pocăinţei, a renunţării, a suferinţei, a lacrimilor, a lepădării de sine. Unde le mai vezi pe acestea la oamenii de succes?
Domnul Isus nu a făcut nici o lucrare treizeci de ani şi a lucrat doar trei ani şi ceva. Ce risipă de timp am zice noi! Ioan Botezătorul, cel mai mare de până atunci, a lucrat doar şase luni, tot cam de la treizeci de ani. Atât a fost vremea roadelor. Până atunci a fost vremea pregătirii după modelul lui Dumnezeu nu după unul lumesc. Biserica a explodat după Cincizecime pentru că a avut în fruntea ei oameni trecuţi prin ciurul încercărilor şi suferinţelor, crescuţi în şcoala crucii nu a succesului de afaceri şi cu adevărat umpluţi de Dumnezeu.
Şcoala lui Dumnezeu nu este a succesului! Chiar nu mai putem vedea aceasta? Este chiar opusul, este şcoala insuccesului pentru o vreme mai scurtă sau mai lungă, a zdrobirii, a falimentului, a CRUCII! Vorbim de un Petru care a falimentat dar Petru nu ştia că este în şcoala lui Dumnezeu şi acel faliment îi făcea bine pentru a putea ajunge un mare slujitor. Şi pentru că aceasta este adevărata şcoală de aceea învăţăm atât de greu şi nu vrem pe această cale, mai ales că lângă noi se află una mult mai atrăgătoare, largă şi de succes pe care merg creştinii cu surle şi trâmbiţe. Cine nu ar vrea să-i crească biserica ascultând muzică „creştină”, participând la seminarii, conferinţe şi tabere creştine, particpând la picknic-urile bisericii şi mergând cu liderul de tineret pe plajă şi la cinematograf? Numai că aceasta este calea omului religios nu a lui Dumnezeu.
Lipsa de slujitori adevăraţi, tot mai puţini cu fiecare an, este tocmai din cauza părăsirii căii crucii, a lui Isus, şi urmarea căilor de succes a lumii aduse în biserică. Astfel liderii sunt mai degrabă manageri, prestatori de servicii, decât robi ai lui Hristos. Unii dintre ei răsplătiţi cu vile, avioane, maşini, bani, lucruri la care visează toţi care urmează acest model, iar biserica nu mai este Biserică ci o companie comercială sau un parc de distracţii. Când Satan Îl ispiteşte pe Domnul Isus îi spune că dacă se va închina lui îi va da toate comorile acestei lumi pentru că ale lui sunt (ale lui Satan) şi le dă cui voieşte el. Domnului Isus nu i-au trebuit dar azi ele sunt tot mai dorite şi promise de liderii religioşi care pretind că-L urmează pe Domnul Isus şi care vorbesc despre ele ca o binecuvântare venită din partea lui Dumnezeu.
Aşa cum spuneam, cu o vreme în urmă oamenii lucrau mult mai liniştiţi şi realizau lucruri de care te puteai folosi, chiar generaţii întregi. Azi, cu toată tehnica şi agitaţia, produsele sunt tot mai slabe calitativ şi coşul de gunoi al omenirii stă să crape de cât aruncăm în el. Din nefericire tare mă tem că la fel este şi în cazul multor creştini. Mă bazez pe ceea ce văd dar mai ales pe ceea ce spunea Domnul Isus în Matei 24 că „atunci mulţi vor cădea” dar şi pe ce spunea apostolul Petru la 2 Petru 2:1 „În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. 2 Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.” Mulţi vor urma pe prorocii şi învăţătorii mincinoşi şi mulţi vor cădea, pentru că nu au calitate şi pentru că urmează căile lor, care par bune, dar care duc la moarte pentru că nu sunt cele ale lui Dumnezeu. Iar Biblia ne spune că la final Dumnezeu va testa calitatea celor ce se numesc creştini şi că va face o despărţire veşnică. Unii dintre cei ce vor ajunge la stânga, convinşi fiind până atunci că cel de la dreapta li se cuvine, vor striga disperaţi: „Doamne! Doamne! Noi în numele Tău am făcut ceea ce am făcut!” Ce dezastru…ce durere… ce nenorocire…
Sunt multe frunze azi şi atât de puţin rod pentru că în capcana succesului comercial cad foarte mulţi păstori şi lideri spirituali iar vocile care se ridică împotriva acestui model lumesc sunt tot mai rare şi tot mai neluate în seamă. Am ajuns azi în vremea în care a avea succes trebuie să fie un mare semn de întrebare şi un motiv de reală cercetare înaintea lui Dumnezeu. Să o mai facem cât mai este har şi milă.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment