Creştinii încă mai sunt religia majoritară, dacă luăm în calcul pământul întreg. Spre deosebire de alte religii creştinii mărturisesc că cea mai mare problemă a omului este păcatul. Acesta îl afectează pe om producându-i mari neajunsuri şi multă suferinţă şi pe pământ şi în veşnicia care urmează după moarte. Păcatul fiind tot ceea ce intră în conflict cu voia lui Dumnezeu.
Oamenii au împărţit păcatele în mari şi mici, dar această împărţire poate induce ideea că unele ar fi mai tolerate de către Dumnezeu decât altele. De câte ori aţi auzit: „Ce este atât de grav o minciună? Cine poate trăi fără să mintă?” Dar Dumnezeu spune, prin Sfintele Scripturi, că orice păcat, mic sau mare după cum îl văd oamenii, duce la moarte, adică despărţire veşnică de Dumnezeu.
De când lumea păcatele au fost aceleaşi şi oamenii au intrat, mai mult sau mai puţin sub influenţa lor, expunându-se mâniei şi pedepsei lui Dumnezeu. Dar dacă tot am vorbit de o anume clasificare a păcatelor aş vrea să amintesc unul, cel mai grav şi mai mare, şi care nu a fost posibil până când Dumnezeu Însuşi a coborât pe pământ în Persoana Domnului Isus Hristos. El a venit în lumea aceasta tocmai pentru a rezolva problema apărută între om şi Dumnezeu, din pricina păcatului. Pentru că păcatul cere o pedeapsă din partea lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos a acceptat să primească pedeapsa pe care oamenii ar fi trebuit să o primească de la Dumnezeu pentru neascultarea lor, luând păcatul omenirii asupra Sa – încărcându-Se de bună voie cu vina noastră, şi dându-ne în schimb neprihănirea, adică starea de sfinţenie acceptată de Tatăl pentru a ne putea declara drepţi din vinovaţi cum eram (dar numai celor ce cred în El şi îşi mărturisesc păcatele – recunoscând că au greşit înaintea lui Dumnezeu, şi apoi se lasă de ele şi primesc de la Dumnezeu o nouă natură, ostilă păcatului şi deschisă pentru sfinţenie).
Biblia spune că toţi oamenii au păcătuit şi, din această pricină, au fost loviţi de moarte (Romani 5:12) dar şi că prin Isus Hristos, Dumnezeu a dat o hotărâre de iertare (Romani 5:18). Prin urmare consecinţa păcatului este anulată pentru cei ce cred în Isus Hristos şi hotărăsc să-L urmeze în ascultare. Deci problema oamenilor nu mai este neapărat păcatul, pentru că Dumnezeu a găsit o soluţie pentru el, ci este acceptarea sau nu a soluţiei propusă de Dumnezeu pentru păcat, soluţia fiind credinţa în Isus Hristos.
Ajung acum la păcatul care nu a fost posibil câteva mii de ani, de la apariţia omului pe pământ şi până la venirea Domnului Isus Hristos, şi care este cel mai grav dintre toate: respingerea lui Isus Hristos şi a ofertei care se află în sângele şi jertfa Lui. De ce acest păcat este cel mai grav? Pentru că fără această credinţă nici un păcat nu poate fi iertat: mare sau mic.
Europa, lumea întreagă în general, dar aş vrea să facem o referinţă specială la Europa din pricina trecutului ei creştin, se complace tot mai mult în păcat, dar problema ei cea mai mare nu este aceasta (deşi o mare problemă are din această pricină). Problema cea mai mare şi care pune vârf nelegiuirii şi care face imposibilă orice reconciliere, împăcare cu Dumnezeu, este faptul că Europa se dezice de Isus Hristos, Îl respinge, nu Îl mai recunoaşte ca Dumnezeu şi Mântuitor. Europa, îngâmfată până la culme de bunăstarea la care a ajuns, nu mai crede în El, sursa bunăstării! Este exact situaţia despre care îi vorbea Dumnezeu odată, cu mare durere, profetului Ieremia : „Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă.”(Ieremia 2:13) Europa, bogată acum, cu ceafa lată de grăsime, şi-a stabilit un obiectiv foarte important în a-L scoate pe Hristos în afara legii, mai ceva ca pe un infractor. Situaţie comparabilă, ba chiar mai gravă, cu ceea ce reproşa Dumnezeu în vechime poporului evreu, prin profetul Osea: „4 Dar Eu Sunt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu în afară de Mine, şi nu este alt mântuitor în afară de Mine. 5 Eu te-am cunoscut în pustie, într-un pământ fără apă. 6 Dar când au dat de păşune, s-au săturat, şi când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat.” (Osea 13)
Până în acest moment oamenii au păcătuit, vinovaţi fiind înaintea lui Dumnezeu şi condamnaţi, dar Isus Hristos era acolo, aşteptând pocăinţa fiecăruia şi întinzând mâna iertării şi a păcii. Acum Europa (şi nu numai), prin înlăturarea lui Hristos, este vinovată iremediabil şi şi-a tăiat orice şansă spre reabilitare. Astfel a ajuns la vârful păcatelor, la cel mai mare dintre ele, este culmea înstrăinării de Dumnezeu. Aceasta este, în final, şi miza politică a luptei furibunde ce se duce pentru sprijinirea minorităţilor sexuale. Nu poţi admite şi aceste minorităţi şi pe Hristos. Ura acestor minorităţi, şi a celor ce le sprijină, faţă de creştini vine, de fapt, din ura lor pentru Hristos, deoarece Hristos nu este tolerant cu păcatul. El din pricina păcatului a suferit pe cruce!
Europa de Vest deja a ajuns aici, Canada este înaintea ei, SUA şi Europa de Est (unele ţări) mai luptă pentru a-L păstra pe Hristos ca model de urmat şi soluţie pentru viaţă şi veşnicie.
În Epistola către Evrei găsim următoarele cuvinte şi îndemnuri: „23 Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa. 24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. 25 Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. 26 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, 27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.” Europa de Vest a părăsit adunarea (Biserica), nu a mai vegheat în vederea mărturisirii lucrării lui Hristos, şi-a pierdut dragostea faţă El şi faţă de oameni, ba chiar a pornit rebeliune împotriva lui Dumnezeu şi a celor ce mai cred în EL şi a ajuns, astfel, la păcatul cu voia, hula împotriva Duhului Sfânt, păcat din care nu mai este ieşire.
Să nu uităm că păcatul de neiertat despre care vorbeşte Domnul Isus în Matei 12 este faptul că cei ce au văzut mărturia făcută de Duhul Sfânt despre El nu L-au crezut şi L-au respins. Au negat ceea ce Duhul Sfânt mărturisea despre Domnul Isus Hristos. Au negat toate lucrările extraodinare făcute de Mântuitorul sub ungerea şi puterea Duhului Sfânt. Au văzut, au cunoscut, nu era nimic neadevărat şi de condamnat în Isus şi, totuşi, L-au respins. În Ioan 16 Domnul Isus spune ucenicilor Lui următoarele cuvinte: 7 „Totuşi, vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite. 8 Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata. 9 În ce priveşte păcatul: fiindcă ei nu cred în Mine.” Astăzi Europa de Vest a ajuns în acelaşi punct. Ea L-a cunoscut pe Hristos, beneficiile credinţei în El şi a umblării în ascultare de El, Duhul Sfânt a mărturisit şi încă mărturiseşte despre Hristos şi va mărturisi până la final, dar „ei nu mai cred în El”. Aceasta este vina cea mai mare şi aici este păcatul de neiertat pentru că păcatul nu va mai avea soluţie în absenţa lui Isus Hristos, adică atunci când oamenii nu mai cred că El este ceea ce Duhul Sfânt spune că este, şi omul va fi condamnat pentru veşnicie.
Domnul Isus spunea că cine va vorbi împotriva Fiului va fi iertat dar cine va vorbi împotriva Duhului Sfânt huleşte şi nu va putea fi iertat niciodată. Eu înţeleg că cei ce vor vorbi împotriva lui Hristos, pentru că nu L-au cunoscut (şi câţi nu au vorbit împotriva Lui, L-au înjurat şi au rostit blasfemii, au luptat împotriva Lui din neştiinţă, aşa ca Pavel odată dar care, cunoscându-L, au primit mai târziu iertare) au şansă la mântuire atât timp cât trăiesc, prin cunoaşterea Lui. Dar cei ce L-au cunoscut prin revelaţia Duhului Sfânt şi au avut parte de toate binecuvântările pământeşti şi sufleteşti, care au primit harul cel mai mare de a fi iertaţi de păcate, care au primit nădejdea fericirii veşnice cu Hristos, dacă se întorc împotriva lui Hristos ei hulesc pentru că neagă mărturia lui Dumnezeu Duhul Sfânt despre El şi Îl fac pe Dumnezeu mincinos. 2 Petru 2:20-21 îl înţeleg în acelaşi context. De asemenea Ioan 3:36, 5:38, 8:24 şi 9:41.
De aceea eu cred că atât timp cât un om mai are suflare de viaţă, oricât de jos ar ajunge, dacă nu Îl leapădă pe Hristos şi nu se întoarce împotriva Lui (după ce i-a cunoscut harul şi dragostea), mai are şansă de iertare, dacă pocăinţa lui este reală, sinceră. Evreii, care L-au cunoscut pe Iehova şi harul de a fi sub ocrotirea şi binecuvântarea Sa, erau nimiciţi de Dumnezeu dacă se apropiau de idoli şi se întorceau de la Cel Sfânt şi Adevărat. Dar oricând Dumnezeu ţinea deschisă uşa reconcilierii prin pocăinţă. În Noul Legământ Hristos face mult mai mult. Pastorul Richard Wurmbrand spunea că cel mai mare păcat din lume este necredinţa în Domnul Isus Hristos. Nu păcatul este problema finală ci necredinţa în Cel ce a murit pentru orice păcat. De aceea ceea ce face acum lumea fostă creştină, prin renunţarea la Hristos, este cel mai grav păcat. Nici chiar idolatria şi vrăjitoria (păcate care distrug azi foarte multe suflete şi le aruncă în beznă, începând cu copilaşii care sunt îndoctrinaţi în vrăjitorie) nu sunt atât de grave şi dăunătoare ca şi păcatul lepădării lui Hristos. Un idolatru sau un vrăjitor mai pot fi iertaţi de Dumnezeu, dacă se întorc la El – istoria Bibliei mărturiseşte despre aceasta – dar dacă drumul către Hristos este închis şi omul nu realizează grozăvia păcatului şi nici cum îşi poate rezolva problema în care păcatul îl duce, acesta va muri în păcatele sale şi va suferi veşnic. Deci lupta care se dă în aceste zile nu este pentru familie (deşi, într-un fel este) ci este pentru Isus Hristos (sau împotriva Lui).
În ţările din vest unde s-a acceptat modificarea regulilor în vederea formării unei familii şi s-au acordat drepturi în vederea căsătoriei între persoane de acelaşi sex iar apoi s-a dat şi dreptul ca aceste cupluri să poată înfia copii, s-a ajuns, în finalul luptei – şi aici este finalul dorit de promotorii acestor libertăţi, la scoaterea lui Isus Hristos din viaţa publică şi aruncarea trecutului creştin la gunoi. Acesta este un fapt clar, pe care nimeni nu-l poate contesta.
Deci problema foarte mare în care au intrat naţiunile, cele creştine odată, este faptul că, renegând acest trecut frumos, ele Îl reneagă pe Isus Hristos şi închid orice cale a omului spre mântuire. Rămâne însă speranţa că cei ce vor accepta aceste teorii de gen, în necunoaşterea lor şi din pricina propagandei furibunde care se face pentru a fi îndoctrinaţi politic, se vor trezi odată, prin lucrarea Duhului Sfânt, şi, primind adevărata lumină despre Hristos, vor crede în El şi vor fi mântuiţi. Dar este nevoie ca cineva să ţină sus lumina care este Isus Hristos, să ducă mai departe torţa mărturiei şi să se roage pentru cei aflaţi în întuneric. Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Voi sunteţi lumina lumii!” Lumina care Îl arată pe Hristos.
Furia iadului este foarte probabil să se dezlănţuie împotriva acestor purtători de lumină dar Isus Hristos va fi alături de toţi cei ce, renunţând la chiar viaţa lor, Îl urmează pe Miel oriunde merge El. Apocalipsa 12 cu 11: „Ei l-au biruit (pe Diavolul), prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.”
Creştinii luptă pentru multe cauze dar nu trebuie să uite că este o cauza mai înaltă decât toate. Şi aceasta este mărturisirea pe care Duhul Sfânt o face despre Isus Hristos. Mărturisire care, păstrată vie, va da oamenilor şansa de a se întoarce la Dumnezeu din orice hău adânc în care au ajuns datorită păcatului şi înşelării. Oricine mai are o şansă atât timp cât crede adevărul despre Isus Hristos. Este bine de ştiut aceasta acum, în timpul luptei ce se duce pentru familie, şi în timpul marilor lupte ce vor veni de aici înainte.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment