Trăim vremuri de mari tulburări şi de mari provocări ale credinţei. Îmi aduc aminte de un cuvânt rostit de Domnul Isus şi pe care evanghelistul Luca l-a consemnat în felul următor, la capitolul 21 al cărţii sale: „25 Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; 26 oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate. 27 Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.”
Tot Domnul Isus ne îndemna să fim treji şi să veghem pentru ca acel ceas al întâlnirii cu El să nu ne găsească nepregătiţi. Când vorbea despre veghere Domnul nu se referea la problemele materiale şi financiare, la crize economice, ci la lucrurile spirituale, la înşelătoriile prin care vrăjmaşul va căuta să-i înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
Am scris, în urmă cu circa doi ani de zile, un material care făcea referinţă la Kenneth Hagin, cel mai mare lider care a promovat o mişcare numită „râsul sfânt” şi care pretindea că aceasta este o mişcare a Duhului Sfânt. Cărţile acestui Kenneth Haggin (care a murit în anul 2003) au fost promovate atunci în România de un cunoscut canal de televiziune. Lucru care m-a surprins şi m-a şi determinat să scriu acel material. Aşa cum spuneam au trecut circa doi ani de atunci şi, în urmă cu câteva zile, am primit un email de la un cititor care, printre altele, îmi spunea că lucrarea acestui Kenneth Hagin este azi continuată de un alt Kenneth, Copeland, şi că ar trebui scris şi despre aceasta. Dar nu am avut nici un îndemn să fac lucrul acesta, deşi cunoşteam lucrarea lui Kenneth Copeland şi am lăsat lucrurile în suspensie. Kenneth E Hagin St Louis – 1997 – Holy Ghost – Laughter (link: YouTube)
Sincer, m-am şi săturat să tot scriu despre oameni care tranformă în desfrânare harul lui Dumnezeu, oameni care au fost duşi în rătăcire şi îi duc şi pe alţii în rătăcire. Atât de mulţi în aceste zile în care trăim. Dar lucrurile nu au rămas aşa pentru că o ştire recentă m-a determinat să scriu acest material.
Ştirea poate fi găsită pe internet şi face referinţă la un mesaj pe care Papa Francisc l-a adresat unor pastori penticostali şi carismatici care s-au reunit la o convenţie în Texas, SUA.
Pastori penticostali şi carismatici reuniţi în Texas primesc un inedit mesaj din partea papei Francisc (link: StiriCrestine.ro)
Mesajul papei a implinit profetia (link: YouTube)
Mesajul Papei a fost transmis printr-un prieten, un pastor anglicano-carismatic pe nume Tony Palmer. Tony Palmer i-a făcut o vizită privată Papei şi la rugat pe acesta, dacă doreşte, să transmită un mesaj acestei convenţii. Papa a fost de acord şi s-a înregistrat un mesaj video care a fost apoi prezentat la convenţie. La prezentarea mesajului la convenţie Palmer a spus: „Deja nu mai protestăm împotriva doctrinei mântuirii Bisericii Catolice. Acum predicăm aceeaşi Evanghelie.”
În 1999 a fost semnată o Declaraţie Comună Catolico-Luterană asupra Doctrinei Justificării. În aceea Doctrină se specifică că mântuirea este „numai prin har, prin lucrarea salvatoare a lui Hristos şi nu prin vre-un merit al nostru”. Aproape că nu am avea ce să obiectăm asupra acestui aspect şi să ne bucurăm şi noi de progresul făcut. Numai că lucrurile nu stau chiar aşa. Între catolici şi cultele protestante au stat multe bariere dar una era cea a Justificării omului înaintea lui Dumnezeu. A existat sintagma „Sola fide” care a făcut diferenţa. Aceasta înseamnă că protestanţii spuneau (şi unii încă mai spun) că mântuirea este numai prin credinţă, lucru cu care Biserica Catolică nu a putut fi şi nu poate fi de acord nici astăzi. Ca să se poată totuşi semna o declaraţie comună s-a ajuns, să zicem, la un compromis. În loc de „Sola fide” (numai prin credinţă) s-a folosit sintagma „Sola gratia” (numai prin har). Şi s-a bătut palma. Nu voi vorbi aici despre implicaţiile extraordinare care pot apărea atunci când se interpretează greşit aceste două concepte despre Justificare. De fapt ele nici nu pot fi despărţite unul de celălalt pentru că avem şi declaraţia Duhului Sfânt făcută prin apostolul Pavel la Efeseni 2 cu 8: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Când lăsăm credinţa la o parte în favoare exclusivă a harului atunci nu ne mai mirăm că Papa afirmă că şi ateii pot fi mântuiţi, adică şi cei ce nu cred. Şi, de fapt, în acest fel pot fi mântuiţi toţi, chiar şi şamanii (adică vrăjitorii). Mă întorc însă la subiectul nostru.
În mesajul Papei, adresat convenţiei pastorilor penticostali şi carismatici reuniţi în Texas, se spunea, citez selectiv:
„Dragi fraţi şi surori,
Sunt aici cu fratele meu, fratele meu episcop Tony Palmer. Suntem prieteni de mulţi ani. El mi-a vorbit despre reuniunea voastră şi este o plăcere să vă pot saluta. Un salut fericit şi nostalgic. Fericit pentru că mă bucur că vă reuniţi pentru a lăuda pe Isus Hristos, singurul Domn, să vă rugaţi Tatălui şi să-L primiţi pe Duhul Sfânt. Aceasta produce bucurie pentru că se vede că Dumnezeu lucrează în toată lumea. (…) Am această dorinţă ca această separaţie (între catolici şi protestanţi – neo-protestanţi, nn.) să se termine şi să ne împărtăşim împreună. Sunt nostalgic de a vă putea îmbrăţişa cu îmbrăţişarea de care ne vorbeşte Scriptura când fraţii lui Iosif erau înfometaţi şi s-au dus în Egipt ca să cumperere de mâncare.(…) Vă mulţumesc aşa de mult pentru că mă lăsaţi să vă vorbesc pe limba inimii… şi de asemenea vreau să vă rog ceva. Să vă rugaţi pentru mine pentru că am aşa mare nevoie de rugăciunile voastre… eu mă rog pentru voi şi voi continua să o fac… Să-i cerem Domnului să ne unească pe toţi. Şi înainte, pentru că suntem fraţi. Să ne îmbrăţişăm, spiritual vorbind, şi să-L lăsăm pe Domnul ca să termine lucrarea pe care a început-o. Pentru că este o minune: minunea Unităţii deja a început.”
Ca să mă înţelegeţi mai bine unde vreau să ajung vă voi duce puţin înapoi în timp la momentul când Papa Ioan Paul al II-lea a murit. Există o filmare pe Internet în care cunoscutul Benny Hinn, lider carismatic şi făcător de minuni, apare în această filmare şi declară că a fost singurul predicator invitat la funeraliile Papei decedat şi că a avut contacte la cel mai înalt nivel cu reprezentanţii Bisericii Catolice. Intervievat fiind cu această ocazie de cunoscutul canal de televiziune CNN el a spus că ce a văzut la Vatican l-a mişcat profund şi că a găsit acolo o foame adâncă a oamenilor după Dumnezeu şi că ziua înmormântării Papei Ioan Paul al II-lea este o zi istorică pentru creştinătate. Mai spunea el: „Am venit la Roma ca să onorez memoria acestui mare Papă, care cu adevărat mi-a atins viaţa aşa cum a atins-o la multe alte milioane de oameni”. Benny Hin – CNN interview – Funeral Pope John Paul II (link: YouTube)
Într-o altă postare video pe Internet Benny Hinn apare la televiziunea TBN (televiziunea care sprijină mişcare carismatică). Când m-am uitat prima dată la această înregistrare am rămas surprins să văd cu câtă emfază acesta se lăuda în faţa audienţei. Pe lângă faptul că se lăuda mi se părea că şi minte, doar pentru a-i impresiona pe oameni. Dar acum realizez că nu minţea, doar se lăuda. Printre altele el spunea: „Stăteam în faţa altarului impresionant din Biserica Sfântul Petru şi cardinalii erau în spatele meu, spunând cu uimire: Benny Hinn!… Beny Hinn!… Am luat prânzul cu cele mai mari oficialităţi de la Vatican. Şi ei mi-au spus: „Toţi te urmărim la TBN”. Şi au mai spus: „Ce faci tu noi avem nevoie!” Iar Benny Hinn continuă: „Vă spun prieteni: ei se uită la noi de la Vatican, se uită la noi din ţările musulmane!” Benny Hinn at St. Peter’s Basilica, Vatican (link: YouTube)
Dacă nu ar fi fost momentul în care actualul Papă ar fi trimis acest mesaj convenţiei pastorilor carismatici din Texas aş fi şi uitat probabil de lăudăroşeniile lui Benny Hinn. Am văzut la el altele şi mai şi. Dar acum mi-am adus aminte şi mi-am spus: „Hei, Benny Hinn nu minţea! El spunea adevărul! A fost chiar bine primit la Vatican.” Mi-am dat seama, urmărind ce s-a întâmplat la convenţia din Texas, că nu doar Benny Hinn are o mare dragoste şi admiraţie faţă de Papa de la Roma ci toţi liderii mişcării carismatice, reprezentaţi la acea convenţie de Kenneth Copeland. Şi datorită a ceea ce văd şi înţeleg gândul mă duce spre ceva de care mă minunez peste măsură. Iată care este acest gând:
Papa are oricum o influenţă extraordinară în lume azi. Aproape că nu mai are nici un contestatar nici măcar în lumea necreştină. Carisma lui, smerenia lui (cel puţin afişată), dorinţa lui de pace şi unitate lasă fără cuvinte orice contestatar. Dar totuşi nu este de ajuns pentru a convinge în totalitate şi a înlătura orice suspiciune în legătură cu rolul lui de lider religios suprem. Însă cum ar vedea lumea acest lider dacă ar apărea în faţa camerelor de luat vederi şi i-ar spune unui olog aflat în scaunul pe rotile: „Ridică-te şi umblă!”? Şi acesta să se ridice şi să umble, aşa cum vedem în campaniile de vindecare ale lui Benny Hinn. Vă puteţi imagina ce s-ar întâmpla atunci? Lumea întreagă ar fi la picioarele lui şi orice contestatar ar fi anihilat de mulţimea cuprinsă de frenezie. Dacă va fi aşa sau nu vom vedea. Dar ceea ce deja vedem, şi în privinţa aceasta nu mai poate fi nici o urmă de îndoială, este că mişcarea carismatică acceptă catolicismul şi îl consideră pe Papa marele lider mondial al lumii creştine, mărturisind prin gura episcopului anglicano-carismatic Tony Palmer că doctrinele care până acum au divizat nu au, de fapt, nici o importanţă. După cum spunea el ceea ce contează este ca toţi să ne înrolăm sub umbrela catolicismului, pentru că până în anul 1054 nu a fost decât o singură Biserică. A renunţa la doctrină în favoarea dragostei nu va face altceva decât să ducă la liberalism şi erezie (cum deja se întâmplă). Dragostea fără adevăr (doctrină) este un pericol imens. La fel şi adevărul fără dragoste. Dacă azi nu mai avem nevoie de doctrină înseamnă că apostolul Pavel (care, spunem noi, a fost inspirat de Duhul Sfânt) şi-a pierdut vremea scriind toate epistolele lui; dar nu doar Pavel ci şi Petru, Ioan, Iacov, Iuda.
Cardinalii i-au spus lui Benny Hinn: „Ce faci tu noi avem nevoie” iar acum Papa transmite un mesaj pastorilor carismatici pe care îi numeşte fraţi, prieteni, lucrători împreună pentru Dumnezeu şi pe care îi cheamă să se roage pentru el, pentru că şi el o face pentru ei şi îi îndeamnă să lucreze în continuare la unitatea care deja a început. Ce mai contează „râsul sfânt”, căderile pe spate, Evanghelia tranşată şi ciuntită, cultul sfinţilor, Purgatoriul, mântuirea prin fapte (chiar şi a celor ce nu cred), cultul personalităţii, luxul şi opulenţa înalţilor prelaţi (aici catolicismul seamănă cel mai bine cu carismatismul)?
Aşa cum spuneam nu am nici o plăcere să vorbesc despre aşa ceva. M-am săturat să văd atât de multă înşelare în lumea creştină. Însă îmi este milă de atât de mulţi oameni simpli care sunt înşelaţi şi care sunt duşi spre prăpastia iadului legaţi la ochi deşi ei cred că merg spre cer. Văd o lume creştină care nu este separată de lume ci se identifică cu lumea dar este avidă după semne şi minuni şi nici măcar cei ce au ajuns în fruntea poporului nu mai au (sau nu vor să mai aibă) discernământ în ceea ce priveşte adevărul. Biblia nu mai are, pentru mulţi dintre aceştia, decât o valoare simbolică şi nu le foloseşte la altceva decât de a-şi justifica propriile gânduri şi concepţii greşite. Sunt uimit cum pot oamenii să se folosească de Scripturi pentru a-şi susţine greşelile în care se află şi pe care le iubesc! Am ajuns să nu mai cred în sloganele pe care le aud de la amvoane: „Noi nu credem în altceva decât în Scripturi! Noi nu ne călăuzim după altceva decât după Scripturi!” Pentru că nu este adevărat. Cei mai mulţi se călăuzesc după dorinţele sufletelor lor şi ei adaptează Scripturile la aceste dorinţe.
Semnele şi minunile au ajuns să înlocuiască Scripturile. Dacă cineva are o experienţă aceea are valoare supremă iar Scriptura este lăsată la o parte. Am ajuns conduşi în cea mai mare parte de suflet nu de Duh, deşi afirmăm contrariul. Spun aceasta eu care cred în puterea supranaturală a lui Dumnezeu şi în tăria pe care El o manifestă şi azi, făcând lucrări supranaturale, când doreşte El şi când consideră de cuviinţă, folosindu-se şi de adevăraţii Săi slujitori. Am văzut astfel de lucrări şi cred că Dumnezeu le va face în continuare, pînă când Domnul Isus va reveni.
Nu fac decât să trag un nou semnal de alarmă şi să vă îndemn să ne întoarcem la Scripturi. Dar cu smerenie, cu umilinţă şi pocăinţă, nu dintr-un duh de polemică sau de a căuta să ne justificăm propriile greşeli. Dacă nu va fi smerenie nu vom primi har. Şi dacă nu vom primi har din partea lui Dumnezeu suntem sortiţi înşelării şi nenorocirii, în final. Astăzi aceste duhuri de înşelare lucrează, cred, cu mai multă putere ca niciodată.
Comment