Chiar dacă istoria omenirii a fost plină de tulburări şi greutăţi cred că astăzi provocările sunt mai mari ca oricând. Lupta dintre bine şi rău este, cred, mai evidentă, din pricina tehnologiei care a făcut posibil ca aproape oricine să aibă acces la aproape orice fel de informaţie. În felul acesta oamenii iau conoştinţă cu idei care le influenţează felul de a gândi şi de a-şi construi viaţa.
Când Lucifer s-a revoltat împotriva lui Dumnezeu o foarte mare parte din îngeri au trecut de partea lui, participând la rebeliunea care a dus la alungarea lor din cer şi la blestemarea lor veşnică. Ceea ce se întâmplă azi pe pământ este o copie a acelei rebeliuni. Sigur că de la Adam încoace lucrurile stau la fel dar azi rebeliunea ia amploare. Lucifer căruia azi îi spunem Satan şi-a concentrat atenţia asupra fiilor oamenilor şi caută să-i atragă în aceaşi revoltă în care i-a atras cândva pe îngeri. Metodele sunt diverse şi, uneori, foarte subtile şi, din nefericire, cei mai mulţi oameni cad în plasa lui şi se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Ca şi creştini ne aflăm azi într-o luptă teribilă, pe viaţă şi pe moarte, acum când se fac presiuni imense asupra noastră pentru a ne schimba modul sănătos şi curat de a gândi şi de a trece de partea întunericului, acceptând ceea ce niciodată un creştin nu poate accepta. Vorbesc despre presiunea imensă care se face prin promovarea agresivă a sexualităţii şi a homosexualităţii, precum şi prin acceptarea oricărei alte forme de religie, a ceea ce până acum creştinii au numit păgânism, ca fiind benefică celui ce o practică şi doar o altă cale de a ajunge în cer. Frăţietatea care se propovăduieşte azi şi convieţuirea în pace a tuturor nu sunt altceva decât lepădarea de credinţa creştină, adici de Domnul Isus Hristos care a spus că El este calea către cer şi că nimeni nu poate ajunge la Tatăl Dumnezeu decât prin El, adică prin Isus. Sau cum spunea apostolul Petru în Faptele Apostolilor 4 cu 12: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” Vorbea despre Domnul Isus Hristos. Trist că la această revoltă care se construieşte azi împotriva lui Dumnezeu, prin promovarea ecumenismului greşit înţeles, participă tocmai biserici aşa zis creştine conduse de liderii lor influenţi şi care duc în rătăcire mult popor. Eu cred că aceasta este lepădarea de credinţă de care vorbea apostolul Pavel la 2 Tesaloniceni 2 cu 3. Când spui că şi musulmanii şi hinduşii şi budiştii şi evreii şi vrăjitorii (care toţi Îl reneagă pe Domnul Isus ca Dumnezeu şi mântuitor) cred în acelaşi Dumnezeu şi că toţi vor avea parte de cer, ba chiar şi cei ce nu cred în Dumnezeu, cu condiţia să facă ceva fapte bune, nu faci altceva decât să te lepezi de Hristos. Iată apostazia şi iată lupta în care ne trezim fără să vrem şi fără să o provocăm noi. Singura religie paşnică cu adevărat este creştinismul dar creştinii sunt şi luptătorii cei mai buni atunci când sunt provocaţi. Ei nu-şi omoară duşmanii (aşa cum duşmanii creştinismului o fac) ci sunt gata să-şi dea viaţa apărând Adevărul lui Dumnezeu. Deci ne aflăm într-o luptă. O luptă teribilă.
Meditând asupra acestor lucruri dintr-o dată inima mea s-a umplut de bucurie gândindu-mă că am parte de o mare binecuvântare şi un mare har de a sta de partea lui Dumnezeu şi de a nu fi părtaş la marea rebeliune la care care participă aproape întreaga omenire, chiar dacă cei mai mulţi nici nu îşi dau seama şi de a lupta de partea cea bună şi în armata care este destinată să biruiască, oricât de cumplit ar părea duşmanul. Cuvintele lui Pavel din Romani 8 sunt o încurajare extraordinară pentru creştinii care Îl iubesc pe Dumnezeu:
31 „Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? 32 El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? 33 Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! 34 Cine-i va osîndi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi! 35 Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? 36 După cum este scris: „Din pricina Ta Suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” 37 Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.”
Vorbim despre faptul că, prin credinţa în Domnul Isus, suntem mântuiţi, salvaţi de mânia lui Dumnezeu şi urgia veşnică în care îi va pedepsi pe necredincioşi, şi considerăm că acesta este harul de care Dumnezeu ne-a făcut parte. Şi chiar dacă este adevărat nu este întregul adevăr aici. Pentru că Dumnezeu ne-a făcut parte de multe haruri pe care trebuie să le luăm în considerare ca să putem trece fericiţi prin viaţă, haruri, din nefericire, aproape uitate de creştini. Şi primul la care m-am gândit este acesta: Dumnezeu ne-a dat şansa să stăm de partea Lui şi să luptăm de partea Lui. În lupta aceasta cosmică a rebeliunii împotriva Celui Veşnic noi oamenii am primit favorul de a sta de partea Lui şi să trecem din tabăra inamică, care va fi nimicită, de partea Biruitorului, a Domnului Isus Hristos. Numai când te gândeşti la aceasta, dacă înţelegi favorul acordat de Dumnezeu, ţi se umple inima de bucurie.
Prin învăţăturile greşite pe care Satan le-a aruncat peste întrega omenire, prin atât de absurda teorie a evoluţionismului, prin credinţele păgâne false, prin idolatrie, prin falsa religie, prin sexualitate şi imoralitate, prin presiunea extraordinară pe care o face acum supra omenirii prin promovarea homosexualităţii – păcat care a dus la distrugerea a două cetăţi în vechime – Sodoma şi Gomora, prin tot felul de capcane pe care le pune înaintea oamenilor, el nu face altceva decât să-i ridice în revoltă, în neascultare de Dumnezeu şi să-i facă, în acest fel, duşmanii lui Dumnezeu, ştiind ce soartă finală vor avea aceşti duşmani. El nu vrea decât să distrugă şi să prăpădească. Ascultând de el oamenii trec de partea lui şi se fac duşmani ai lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu oferă oamenilor şansa, chiar celor mai mari păcătoşi, să treacă din tabăra lui Satan în tabăra lui Dumnezeu, prin pocăinţă şi prin credinţa în Domnul Isus. Azi de dimineaţă m-am trezit cu acest gând: am harul să fiu de partea lui Dumnezeu şi să lupt în această armată fabuloasă (căutam cel mai frumos cuvânt în acest sens) a lui Dumnezeu, armata cu cei mai extraordinari luptători, care au făcut cele mai măreţe fapte de vitejie şi ale căror nume sunt scrise pentru veşnicie în ceruri şi care vor domni veşnic cu Dumnezeu. Aceşti luptători (unii foarte cunoscuţi iar alţii complet necunoscuţi acum dar care vor fi cunoscuţi şi îmbrăcaţi cu slavă în ceruri) cred că au fost destinaţi să ia locul îngerilor care s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu şi au fost alungaţi din locurile cereşti. Şi chiar dacă nu este aşa nu contează prea mult, sigur este că ei vor fi îmbrăcaţi cu o slavă şi cu o cinste veşnică. Partea frumoasă este că fiecare dintre noi suntem chemaţi să stăm alături de ei în această luptă care se dă. Ce fericire şi mângâiere!
Dar nu este doar atât. Dumnezeu ne mai oferă un dar, un har pe care mulţi îl nesocotim. Este vorba despre harul de a-L mărturisi pe El, de a vorbi despre El. În Luca 12 cu 8 Domnul Isus spunea: „Eu vă spun: pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi şi Fiul omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu”. Dacă am ţine cont de acest har oferit alta ar fi atitudinea noastră înaintea oamenilor, cu consecinţe deosebite în planul veşnic al lui Dumnezeu. Dar mulţi nu apreciază acest har , nu se bucură de el şi nu beneficiază de consecinţele ce decurg din practicarea lui. Oamenii mărturisesc şi au pasiune pentru teoria evoluţionismului – o prostie şi o aberaţie cum rar poţi să găseşti, despre homosexualitate şi schimbarea de gen – o nebunie şi mai mare şi despre tot felul de anomalii, fără să roşească de ruşine. Bine spune proverbul românesc că „ruşinea este a celui ce o pricepe nu a celui ce o face”. Dar noi avem şansa, harul, de a vorbi despre Dumnezeu şi dragostea arătată faţă de noi prin Isus Hristos.
Un alt har ce decurge din faptul că avem harul să fim de partea lui Dumnezeu îl găsim în cuvintele lui Pavel din Filipeni 1 cu 29: „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El, 30 şi să şi duceţi, cum şi faceţi, aceeaşi luptă pe care aţi văzut-o la mine, şi pe care auziţi că o duc şi acum.”
Dacă suferinţa pentru Hristos ar fi privită ca un har atunci perspectiva noastră asupra vieţii de credinţă, şi a vieţii în general, s-ar schimba radical. Pavel a ajuns să spună următoarele (2 Corinteni 12) 9: „Şi El (Isus) mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. 10 De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strîmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”
Un alt har, tot nebăgat în seamă şi marginalizat, este harul de a asculta de Dumnezeu, nu doar de a auzi despre El, de a crede că există. Domnul Isus spunea (Luca 6) : 6 „De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne!” şi nu faceţi ce spun Eu? 47 Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele, şi le face. 48 Se aseamănă cu un om care, când a zidit o casă, a săpat adânc înainte, şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape, şi s-a năpustit şuvoiul peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că era zidită pe stâncă. 49 Dar cine aude şi nu face, se aseamănă cu un om, care a zidit o casă pe pământ, fără temelie. Şi s-a năpustit şuvoiul asupra ei, ea s-a prăbuşit îndată, şi prăbuşirea acestei case a fost mare.”
Mulţi, ca să-şi justifice păcatul sau înşelaţi de cel rău, spun că nimeni nu poate asculta de Dumnezeu. Dacă ar fi aşa atunci Dumnezeu, care ne cere să ascultăm de El, ar fi un tiran. Dar nu este un tiran ci este un Dumnezeu al dragostei care dă har celor ce vor, după cum scrie la Filipeni 2 cu 13: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.” De fapt fără ascultare nici credinţa nu mai are efectele mântuitoare, nici mărturisirea cu gura şi nici chiar suferinţa pentru Hristos. Deci Dumnezeu ne face parte de harul de a putea asculta de El şi a face voia Lui. Ce bucurie ar trebui să ne cuprindă la acest gând!
În contextul sărbătorii de Paşte, atât de greşit înţeleasă de cei mai mulţi creştini (aşa ca şi sărbătoarea Naşterii Domnului Isus), dar şi a vremurilor grele care vor veni, vreau să vă vorbesc doar despre încă un har. Şi acesta aproape uitat şi nebăgat în seamă de creştini. Este vorba despre harul de a ne purta crucea. Creştinii vorbesc doar despre beneficiile pe care le au prin faptul că Hristos Şi-a purtat crucea dar nu vorbesc despre beneficiile care vin atunci când noi ne purtăm cu demnitate şi bucurie crucea noastră, ştiind că în felul acesta urmăm mai bine şi mai frumos exemplul Domnului Isus. În trei din cele patru Evanghelii sunt consemnate următoarele cuvinte ale Domnului Isus (cităm doar din Luca 9:23): Apoi a zis (Domnul Isus) tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze”. Acest har al purtării crucii şi al lepădării de sine are asupra noastră efecte extraordinare în năzuinţa noastră de a semăna tot mai mult cu Domnul Isus. Altfel, pe alte căi, nici nu se poate. Ne putem ruga 24 de ore pe zi şi putem face slujbe de tot felul şi cât de multe fără purtarea crucii şi lepădare de sine nu va apărea niciodată cu adevăprat în om chipul lui Hristos. Aşa că să nu ne mai temem de cruce, de crucea noastră, ci să o privim ca un mare har de care Dumnezeu ne face parte. Dacă aşa vom face atunci în loc să fim cuprinşi de deznădejde la rănile provocate de cruce vom da curs laudelor şi mulţumirii la adresa lui Dumnezeu, preamărindu-L pentru căile Lui tainice şi de neînţeles de către cei mai mulţi dar care lucrează viaţă şi încă viaţă eternă pentru cei ce cred în El.
În vederea prigoanei care va veni a considera că a sta de partea lui Dumnezeu şi a lupta în armata Lui, că a-L mărturisi pe Isus Hristos, că a suferi pentru El, a asculta de El şi a ne purta crucea cu lepădare de sine, sunt privilegii, haruri mari acordate nouă, muritorilor, vor fi puncte de sprijin în bătălia care se va duce şi care deja se duce în fiecare zi.
Suntem la sărbătoarea Paştelui, în anul 2017, şi ceea ce creştinii cu numele consideră a fi har şi lucru demn de laudă la adresa lui Dumnezeu sunt desfătările trupeşti, cozonacii, mielul, ouăle şi vinul, sănătatea care face posibil să te bucuri de toate acestea. Ce înşelare şi ce amăgire! Şi ce haruri şi daruri mari trec pe lângă noi, nebăgate în seamă de creştinii fireşti, cu numele şi înşelaţi de vrăjmaşul sufletelor noastre, vrăjmaş care cred că este trist când se vorbeşte despre Crucea şi patimile lui Hristos pentru că acolo, la Cruce, el a primit cea mai mare şi dureroasă lovitură, dar care cred că rânjeşte satisfăcut atunci când creştinii se bucură de lucruri mărunte şi trecătoare şi nu iau seama la marile binecuvântări pe care Dumnezeu ni le oferă în şi prin Isus Hristos. Care ar fi acestea? Să ni le amintim încă o dată:
Harul de a fi de partea lui Dumnezeu şi de a lupta în armata Lui.
Harul de a-L mărturisi lumii.
Harul de a suferi pentru El.
Harul de a asculta de El.
Harul de a ne purta crucea noastră cu lepădare de sine.
Mai sunt şi altele. Să le căutăm şi să ne desfătăm inima în ele şi cu gândul la ele. Aceasta va fi o Sărbătoare plăcută Domnului care ne-a făcut parte de har.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment