Când un om ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu şi lucrarea Duhului Sfânt în acel om este reală, el va căuta să-L cunoască şi mai mult pe Dumnezeu, uimit fiind de măreţia, frumuseţea, bunătatea, sfinţenia, dragostea, de fiinţa Lui. Dar pe măsură ce va înainta tot mai mult pe calea credinţei şi se va apropia tot mai mult de Dumnezeu omul va începe să-l descopere tot mai mult şi pe vrăjmaş, pe diavol.
Oamenii care nu cred în Dumnezeu, marea majoritate dintre ei, nu cred nici în diavol. Ei fac glume atunci când aduci în discuţie acest subiect. Dar cei credincioşi, care cred cu adevărat în Dumnezeu ştiu la fel de bine că există şi diavol.
Adevăraţii credincioşi, cei ce cred în Isus Hristos şi au hotărât să-l urmeze cu toată fiinţa lor, pe măsură ce Îl cunosc tot mai mult pe Dumnezeu, ajung să-l cunoască tot mai mult şi pe diavol, în sensul de a şti tot mai bine felul în care el lucrează şi vrea să facă rău, să-i abată pe oameni de pe calea credinţei. Apostolul Pavel le scria credincioşilor din Corint, la 2 Corinteni capitolul 2 şi versetul 11: “ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.”
Înţelegem că Pavel, care avea o cunoştinţă mare a lui Hristos şi-L cunoştea bine, avea o cunoştinţă mare şi a felului în care lucra Satana. Aşa cum Duhul Sfânt i-a descoperit planurile lui Dumnezeu şi i-a dat lui Pavel Evanghelia, tot aşa i-a descoperit lui Pavel şi modul în care Satana operează. Un credincios adevărat trebuie să tânjească tot mai mult să-L cunoască pe Dumnezeu, aceasta trebuie să fie preocuparea cea mai importantă a lui şi la fel dorea şi Pavel, astfel că undeva în jurul vârstei de 65 de ani, după mulţi ani de umblare pe calea pocăinţei şi după mari experienţe spirituale cu Dumnezeu, el îşi dorea să-L cunoască şi mai mult. Filipeni 3 cu10: “Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui.”
Este greşit ca un om să caute să-l cunoscă pe Satana dar dacă un om Îl va cunoaşte pe Dumnezeu, Dumnezeu îl va învăţa pe acel om tot ce trebuie să ştie despre duşman, nu îl va lăsa pe credincios să nu ştie despre planurile celui rău.
Cu cât un credincios este mai superficial cu atât el nu va cunoaşte nici planurile celui rău. De aceea când stai de vorbă cu un om şi îl avertizezi în legătură cu vre-un pericol el te tratează poate cu dispreţ sau glumeşte pe seama a ce i-ai spus, nu ia în serios. Acel credincios superficial, care Îl cunoaşte puţin pe Dumnezeu, sau nu-L cunoaşte deloc, doar a auzit despre El, nu cunoaşte nici felul în care operează duşmanul şi cade în capcanele lui.
Satana este peste măsură de şiret şi viclean. Doar o cunoaştere reală a lui Dumnezeu ne va ajuta să vedem şi felul în care cel rău vrea să ne influenţeze şi să ne înşele.
De multe ori m-am gândit la următorul aspect:
Ştim cu toţii că regimul comunist era şi este un regim satanist, regim care a luptat şi luptă împotriva lui Dumnezeu. În anii care au trecut am putut vedea cu toţii ura puternică a lui Satana faţă de credincioşi. Printre alte lucruri credincioşii nu aveau voie să pomenească, în timpul sărbătorilor de iarnă, despre Moş Crăciun. Dar pentru că atracţia oamenilor era atât de mare pentru acest personaj, l-au rebotezat şi i-au zis Moş Gerilă. Acum, privind din perspectiva lui Dumnezeu, şi Moş Crăciun şi Moş Gerilă sunt tot una. Nici unul nu te duce spre Dumnezeu ci spre firesc şi lumesc şi sunt invenţii omeneşti. Dar ce a dorit Satana să facă? Să ne inducă ideea că Moş Gerilă nu este adevărat dar Moş Crăciun este real şi de acceptat. Veţi spune că doar noi românii am avut un astfel de Gerilă.
Uitaţi-vă însă ce se întâmplă în ţările aşa zis civilizate şi dezvoltate, SUA bunăoară. Se fac tot mai mari presiuni din partea societăţii civile, a celor necredincioşi, de a se scoate din uz orice simbol al Crăciunului. Unii atentează chiar la existenţa lui Moş Crăciun (Santa Claus), sugerând că ar fi un obicei creştin şi alţii ar putea fi insultaţi şi obligaţi să asiste la nişte obiceiuri cu care nu sunt de acord.
Subtilitatea celui rău este că încearcă să inducă oamenilor ideea că toate aceste obiceiuri de Crăciun ar avea ceva de-a face cu Dumnezeu! Şi îi vezi pe creştinii de pretutindeni, mai ales pe cei din SUA care au, trebuie să recunoaştem, o capacitate de a se mobiliza şi de a lupta pentru ceea ce ei consideră că merită luptat, că ies în stradă sau pe Internet şi protestează împotriva celor ce vor să le fure sărbătoarea şi obiceiurile. Sunt peste măsură de scandalizaţi că lor, creştinilor, urmează să li se ia toate simbolurile şi că, în felul acesta, se atentează la credinţa lor. Satana a reuşit să ducă lupta lor pe o direcţie greşită şi să îi facă să îşi irosească forţele într-o luptă care nu îi poate duce mai aprope de Hristos.
Când magii şi păstorii au ajuns înaintea Pruncului Isus nu au avut nevoie de altceva decât de Pruncul Isus. Pe El l-au căutat, pe El l-au găsit şi El le-a fost de ajuns. Dar azi Pruncul a devenit doar un accesoriu pe lângă multe, multe altele. Creştinii azi nu realizează că doar de Prunc au nevoie. Au fost înşelaţi că dacă toate celelate lipsesc atunci nimic nu mai este.
De multe ori am spus şi eu ca şi alţii că sărbătoarea de Crăciun nu mai este ceea ce trebuie să fie. Dar cred că am greşit. Pentru că mă întreb dacă a fost vreodată ceea ce ar fi trebuit să fie? Unii creştini sunt mulţumiţi de ceea ce este şi sunt fericiţi, alţii se luptă să scoată afară din sărbătoare lucrurile care ţin de păgânism şi care, spun ei, au pângărit sărbătoarea. Acum mă gândesc că şi acest din urmă demers este greşit. Eu cred că adevăraţii creştini ar trebui să-L ia pe Isus din toată această mascaradă şi să plece. Să-i lase pe ceilalţi cu ale lor şi cu tot păgânismul şi cu toată distracţia.
Încă înainte cu circa o lună de sărbătoarea Crăciunului faţa oraşelor se schimbă. Când intri în magazin ca să-ţi faci cumpărăturile te întâmpină deja muzică de Crăciun. Se zice că am intrat în spiritul sărbătorii. Dar creştinilor ar trebui să li se facă greaţă de tot ceea ce aud. Tot felul de colinde de Crăciun cântate de oameni nesfinţi, care nu au nimic de-a face cu Dumnezeu se revarsă peste noi. Ce dacă Isus este pomenit (dacă mai este pomenit) şi se vorbeşte despre naşterea Lui? Aceasta este blasfemie! Formaţii de muzică rock au albume cu muzică de Crăciun! Toate marile vedete ale muzicii lumeşti, păgâne, idolatre, au albume de Crăciun! Fie că Numele lui Isus este parodiat şi batjocorit, fie că se cântă cântece care par a avea o anumită decenţă, tot blasfemie este. Să cânţi despre Dumnezeu dar să Îl necinsteşti prin viaţa de păcat, este blasfemie! Este a lua în deşert numele lui Dumnezeu! Cred că niciodată nu se ia mai mult în deşert numele lui Dumnezeu ca la Crăciun! Creştinii ar trebui să fie îngroziţi dar ei se simt bine şi chiar cred că toată vânzoleala şi gălăgia este benefică şi spre gloria lui Dumnezeu. Şi nu este. Nu are cum să fie. Am înţelege aceasta dacă l-am cunoaşte pe Dumnezeu şi dacă ne-ar preocupa gloria Lui.
Creştinii fireşti se entuziasmează de proporţiile sărbătorii. De faptul că politicienii, sportivii, vedetele, bogaţii lumii, mai nou chiar şi alţii din alte religii, se prind în hora sărbătorii, şi apreciază aceasta ca o mare victorie pe terenul creştinismului. Dar nu este aşa. În fond este o mare înfrângere. O mare diversiune din partea duşmanului. Dumnezeu strigă: “„Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18:4).
Ar trebui să facem ceea ce au făcut Iosif şi Maria după ce Pruncul s-a născut, înştiinţaţi fiind de înger că Irod vrea să-L omoare pe Isus, înger care le-a spus: “Ia Pruncul şi fugi departe şi rămâi acolo până când îţi voi spune eu.” Iosif nu a făcut un sfat cu Maria şi apoi să se ducă la Irod şi să caute să-l convingă că Isus nu este un pericol public. Isus era un pericol pentru Irod şi Irod a ştiut bine aceasta.
Între Isus şi Irod nu putea exista convieţuire şi nu putea fi reconciliere. Tot aşa nici azi nu poate fi convieţuire paşnică între Isus şi lume. Isus nu a venit să aducă pacea ci sabia! Buna înţelegere şi aparenta pace de la Crăciun între fii luminii şi fii întunericului ar trebui să ne pună pe gânduri şi să ne dea mari semne de întrebare. Dacă este pace, şi la Crăciun se pun armele jos, nu este din cauză că Satana s-a îmblânzit ci pentru că noi nu mai suntem un pericol pentru el. A reuşit să ne înşele orbindu-ne cu luminile de Crăciun.
Din nefericire azi creştinii vor pace între Irod şi Isus Hristos aşa că nu iau Pruncul să fugă ci caută să potolească mânia lui Irod, prin compromis. Dar mânia lui Irod nu se potoleşte decât dacă moare Pruncul!
Ne spunem, ascultând şoapta celui rău, că dacă nu vom fi atât de radicali nici Irod nu o să vadă un pericol în Isus şi Îl va lăsa în pace, implicit şi pe noi. Acesta este compromisul pe care creştinismul îl face azi. Isus şi politicienii, Isus şi vedetele, Isus şi colindele, Isus şi orice altceva pentru ca să nu se ridicie Irod mânios şi să ne spulbere. Dacă este pace este pentru că Irod crede că Pruncul a murit. Şi azi, uitându-se la creştinism, Irod se duce la culcare liniştit.
În loc să denunţăm toate adaosurile şi să spunem că nu le vrem, le-am adaptat şi adoptat şi le-am dat nume creştine. Dacă cei din lume au făcut din cântările de Crăciun o ruşine şi o afacere de ce să nu facem şi noi la fel? L-am pus pe Prunc pe note săltăreţe în loc să-L luăm în braţe şi să fugim cu El departe de nebunia lumii. Este greu de imaginat ce se află în mintea conducătorilor de adunări care au pus bradul de Crăciun în sanctuar, un idol în faţa căruia se închină zornăindu-şi clopoţeii religiozităţii şi orbirii lor spirituale. Pruncul, crescut mare acum, spunea că “am să te vărs din gura Mea” pentru că amestecul căldicel de păgânism şi Dumnezeu Lui îi face rău.
Cu cât luminile de Crăciun sunt mai multe cu atât întunericul este mai mare. Este greu să vezi întunericul când toate luminile sunt aprinse. Dar aceste lumini nu sunt pentru vedere ci pentru orbire. Numai cei ce au ochi duhovniceşti pot să vadă. Dar ochii duhovniceşti nu se dau tuturor şi nu se dau uşor şi nu se dau pe nimic.
Când Pruncul Isus a fost adus în Templu, la opt zile, pentru a fi tăiat împrejur, erau acolo mulţi oameni. Preoţi şi oameni de rând. Doar doi l-au recunoscut pe Isus ca fiind Mesia, Mântuitorul lumii. A fost Simeon şi a fost Ana.
Despre Simeon Scriptura spune (Luca 2: 25-26): “Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfântă, şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta mângîierea lui Israel, şi Duhul Sfânt era peste el. Duhul Sfânt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe Hristosul Domnului.”
Nu la întâmplare Simeon l-a recunoscut pe Mesia. Viaţa lui era secretul. Ce frumos vorbeşte Scriptura despre el: “Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon”. În tot Ierusalimul “era un om” care ducea o viaţă sfântă şi era cu frică de Dumnezeu. Lui Duhul Sfânt i-a făcut descoperiri şi nu altora.
Apoi era şi Ana. Avea 84 de ani. Şi după ce a trăit doar şapte ani cu soţul ei, care a murit, ea a trăit tot restul zilelor, foarte mulţi ani, poate vreo 60, slujind lui Dumnezeu în Templu cu post şi cu rugăciuni. Adică s-a pus întru totul la dispoziţia lui Dumnezeu. Şi ea a primit revelaţii de sus. Şi ea l-a recunoscut pe Mesia.
Azi credincioşii cred că descoperirile de sus vin mâncând cârnaţi şi prăjituri şi cântând colinde sau mergând la “biserică”. De aceea şi întunericul este mare.
Vorbim despre Isus şi “simplitatea primului Crăciun”. Vorbim despre o iesle umilă, despre oi şi vite. Vorbim despre faptul că Isus s-a născut în umilinţă şi smerenie ca să ne dea un exemplu şi tocmai acest exemplu nu îl prindem.
Ana şi Simeon au trăit o viaţă întreagă în sfinţenie şi amândoi erau la sfârşitul vieţii lor pe pământ când li s-a arătat Isus. Cine mai are azi răbdare o viaţă întreagă! O viaţă de ascultare şi de slujire. Azi vrem totul acum şi aici. Nu mai ştim preţul jertfei şi al ascultării în tăcere. Vrem să ne simţim bine plătind un preţ cât mai mic, dacă se poate chiar nici un preţ. Unii primesc “credinţa” pentru că se nasc într-o familie sau un neam, alţii o primesc doar ridicând o mână la un apel emoţional. Unde este diferenţa? Nicăieri. Ce se naşte atunci? Nume într-un registru şi nu “un om” şi nu un slujitor de o viaţă, care să aştepte să-L vadă pe Isus, la sfârşitul felului lui de vieţuire, atunci cânt toată zarva se va termina şi fiecare v-om sta prăbuşiţi în faţa Lui.
Simeon şi Ana nu au fost înşelaţi aşa ca mulţi alţii, ca şi cei ce nu L-au recunoscut pe Isus sau care au crezut că alţii sunt Mesia. Înţeleptul Gamaliel a fost atent şi a constatat că dacă urmezi pe un mesia fals ajungi de nimic. Faptele Apostolilor capitolul 5, versetele 36 şi 37:
“Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, şi la care s-au alipit aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, şi toţi cei ce îl urmaseră, au fost risipiţi şi nimiciţi.
37 După el s-a ivit Iuda Galileanul, pe vremea înscrierii, şi a tras mult norod de partea lui: a pierit şi el, şi toţi cei ce-l urmaseră, au fost risipiţi.”
De ce au fost înşelaţi aceştia şi mulţi alţii ca ei? Nu şi-au dedicat viaţa lor lui Dumnezeu şi Dumnezeu i-a lăsat ca să fie înşelaţi. Au crezut ceea ce li s-a spus, dar ceea ce n-ar fi găsit dacă ar fi fost curioşi să-şi citească Scripturile, şi anume că au primit totul printr-un simplu “da” şi că nu mai trebuie să facă nimic. Evanghelia uşoară şi falsă care se propovăduieşte azi duce la creştini slabi şi apatici care cred că descoperirea de sus şi revelaţia lui Dumnezeu se dă tuturor fără nici un efort. Şi nu este adevărat! Niciodată nu a fost aşa şi acest gând este o altă minciună a celui rău, minciună pe care cei mai mulţi o cred.
Iată ce spune Scriptura, ca să nu ziceţi că vorbesc de la mine:
Psalmul 1:1 “Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!
2 Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!”
Psalmul 4 cu 7: “Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului.”
Psalmul 112:1 “Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! 2 Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat.”
Psalmul 73 cu 25: “Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.”
Ieremia 29:13 “Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.”
Ce spunea Domnul Isus? Luca 14:26 „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.”
Cred că noi ne jucăm de-a credinţa şi pocăinţa. Dacă am lua în serios doar aceste versete, dar câte altele asemenea lor mai sunt, atunci ne-am prăbuşi înaintea lui Dumnezeu şi ne-am pocăi de păcatul de a nu-L fi căutat din toată inima sau de păcatul de a nu avea toată plăcerea în El şi poruncile Lui, porunci care sunt grele doar pentru cei ce nu-L iubesc.
În veacul acesta în care totul este instant, chiar şi credinţa, în care totul este pentru fericirea noastră, chiar şi Dumnezeu, nu este de mirare că înşelăciunea este la maxim şi chiar în mijlocul blasfemiei, ereziei şi păgânismului creştinii zornăie din clopoţei şi s-au împodobit cu firesc şi lumesc mai ceva ca un brad de Crăciun. Nu văd lucrarea lui Satana pentru că nu-L cunosc pe Dumnezeu. Iar Domnul Isus spunea că “viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”
După cum văd eu cred că urmează să li se facă creştinilor un mare bine: Isus să fie scos din sărbătoarea de Crăciun. Ca să nu se ofenseze cei ce nu cred că El este Dumnezeu.
Ceea ce ar fi trebuit să facă creştinii (adică să-L ia pe Isus din acest amestec idolatru şi să plece cu El departe de toată murdăria) va îngădui Dumnezeu să facă Satana în ura lui desăvârşită pe care o are faţă de Isus Hristos, faţă de Cel care l-a biruit şi l-a făcut de râs la Golgota, pe cruce. Dumnezeu, în înţelepciunea Lui mare şi desăvârşită, se foloseşte chiar şi de ura celui rău pentru a-şi atinge scopurile. Şi când Isus va fi scos de tot din această sărbătoare atunci cei ce L-au iubit pe Isus vor merge cu El, fericiţi, iar cei ce au iubit restul vor merge cu resturile, tot fericiţi, pentru o vreme. Măcar se va şti cine cu cine votează.
Comment