Îmi place curajul. Îl admir la alţii şi îmi place să cred că îl am şi eu. Curajul este ceva ce ne ridică deasupra unei condiţii banale şi ne scoate din rutina de fiecare zi. Curajul ne promite mai mult, tocmai pentru faptul că cel ce îndrăzneşte poate şi să piardă totul.
Se poate vorbi mult despre curaj dar să ne oprim doar la a mai spune că a avea curaj înseamnă şi a face ceea ce alţii nu ar îndrăzni să facă.
În sensul acesta aş vrea să spun câteva cuvinte despre un act de curaj care poate că a trecut cu vederea, deşi a fost pe primele pagini ale principalelor mijloace de informare. Este voba despre hotărârea Israelului de a construi 1600 de noi locuinţe în Ierusalimul de Est.
Această hotărâre a stârnit furia arabilor din această zonă şi din întreaga lume. Şi imediat au venit şi reacţiile guvernelor lumii. Cei mai mulţi au condamnat demersul israelian iar alţii se păstrează în expectativă, aşteptând poate un moment prielnic pentru a-şi manifesta poziţia.
Dacă s-ar face o analiză în legătură cu această hotărâre a Israelului, dacă s-ar căuta să se afle în ce măsură decizia de a construi aceste locuinţe este favorabilă poporului evreu, probabil că cei mai mulţi ar spune că s-a comis o greşeală. Nu numai că furia arabă şi a celor ce îi susţin s-a intensificat dar iată că Israelul pierde, sau este pe punctul să piardă, cel mai puternic aliat al lui, SUA.
Sigur că se pot face şi chiar se fac, tot felul de speculaţii despre susţinerea pe care SUA a acordat-o de-a lungul timpului statului Israel. Se afirmă că influenţa diasporei evreieşti şi a banilor lor a avut un rol deosebit în această susţinere. Sau că Israelul a fost în Orientul Mijlociu „mâna” de care SUA a avut nevoie pentru a-şi proteja interesele. Indiferent care a fost cauza pentru care SUA a acordat sprijin Israelului până aici, iată că acum se întrevede o schimbare de sens. Schimbare care ar fi putut fi evitată, spun analiştii, dacă Israelul ar fi făcut concesii arabilor, sau dacă, cel puţin, nu ar fi demarat construirea de noi locuinţe în Ierusalimul de Est.
Să fi făcut Israelul o greşeală? Să nu fi calculat toate implicaţiile hotărârii respective şi să ajungă acum în situaţia, ori de a da înapoi şi de a renunţa la proiect, ceea ce ar fi deja o victorie a duşmanilor lor, ori de a pierde aliaţi şi încă chiar şi pe cel mai puternic şi de a se izola pe scena politică mondială?
Eu nu pot să cred că Israelul nu s-a gândit la implicaţiile acestui proiect. Cred că s-au gândit şi că, în analiza pe care au făcut-o, au hotărât că Ierusalimul este mai important pentru ei decât orice alte alianţe.
Şi aici văd eu actul de curaj despre care vorbeam: Israelul a considerat Ierusalimul mai important chiar decât SUA!. Acest lucru dovedeşte încă o dată că evreii se deosebesc total de alte naţiuni.
Mă gândesc, fără a încerca să arunc cu noroi ci doar de a scoate în evidenţă anumite aspecte, cât de diferiţi sunt comparativ cu noi românii. În special politica adoptată la noi în ultimii 20 de ani dovedeşte că suntem gata de a face orice compromis, doar din dorinţa de a intra sub „umbrela” celor mari şi puternici. Noi spunem că urmărim interesul naţiunii noastre dar, în fapt, beneficiile le au alţii. Nouă ne rămâne factura de plată. Nu am avut niciodată curajul de a fi noi. Ne-a fost frică de ursul de la răsărit care ne-a făcut atât de mult rău.
Dar dacă noi avem la răsărit un urs evreii sunt înconjuraţi de animale de pradă din toate direcţiile. Situaţia pentru ei este mult mai delicată decât pentru noi. Şi cu toate acestea nu alianţele politice sunt pentru ei importante, cât Ierusalimul, inima poporului evreu.
Aş vrea să cred că în spatele acestei hotărâri este credinţa lor în Dumnezeu. Nu ştiu dacă este aşa. Poate fi doar un act bazat pe calcule omeneşti şi pe puterea lor. Dar chiar şi aşa ştiu că în spatele deciziei lor se află Dumnezeu. Poate chiar pentru ca evreii să fie singuri şi, în final, să privească la Dumnezeu, să recunoască că nu mai au nici o soluţie şi să apeleze la El.
Şi când vorbim de relaţia personală a unui individ cu Dumnezeu de multe ori Dumnezeu îl lasă pe om să ajungă în impas, să nu mai aibă nici o resursă şi nici o speranţă, pentru a-l determina apoi să apeleze la Dumnezeu. Când omul sau naţiunea se descurcă prin resursele lor Dumnezeu nu are loc. Şi El provoacă uneori o criză pentru-ca oamenii să vadă că nu mai au resurse.
Tot ceea ce se întâmplă azi în lume ne trimite spre imaginea unei omeniri care luptă din greu pentru a-şi asigura resurse de tot felul: materiale, spirituale, de pace, dacă se poate chiar viaţă fără de moarte, în lipsa lui Dumnezeu, despre care chiar afirmă că nu există.
Problema este atunci când cauţi în locul în care nu poţi găsi.
De ce caută evreii suport în Ierusalim? Pentru-că aici este atât locul marilor confruntări cât şi locul marilor biruinţe promise de Dumnezeu poporului Său. Iată un pasaj care vorbeşte despre promisiunile lui Dumnezeu faţă de Ierusalim: Zaharia 12.
1 „Proorocia, Cuvântul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el:
2 …Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele de primprejur, şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului.
3 În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.
4 În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu ameţeală pe toţi caii, şi cu turbare pe cei ce vor călări pe ei; dar voi avea ochii deschişi asupra casei lui Iuda, şi voi orbi toţi caii popoarelor.
5 Căpeteniile lui Iuda vor zice în inima lor: …Locuitorii Ierusalimului sunt tăria noastră, prin Domnul oştirilor, Dumnezeul lor.”
6 În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; voi mistui în dreapta şi în stânga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăşi la locul lui cel vechi.
7 Domnul va mântui mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David şi fala locuitorilor Ierusalimului să nu se înalţe peste Iuda.
8 În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.
9 În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului.
10 Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut.”
De ce cred că acest pasaj vorbeşte despre biruinţa pe care Dumnezeu o va da poporului evreu în zilele din urmă, în Ierusalim? Pentru-că în acest pasaj aflăm despre pocăinţa poporului evreu, pocăinţă care va avea loc „în ziua aceea” (v.9-10) în care neamurile vor veni împotriva Ierusalimului. „Atunci”, în timpul acelei încercări, evreii îşi vor întoarce privirile spre Cel ce l-au străpuns, spre Domnul Isus , pe care până acum nu au vrut să-L recunoască ca Mesia, Salvatorul lumii.
Fie că actualii guvernanţi ai poporului evreu cunosc promisiunile lui Dumnezeu, fie că nu le cunosc, ei sunt în calendarul Celui ce are toate lucrurile sub control şi care veghează ca planul Lui să fie adus în înfăptuire, după cum îi spunea odată prorocului Ieremia: „Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.”
Cât de diferite sunt planurile lui Dumnezeu de planurile oamenilor! Vorbeam despre alianţe politice şi militare, despre faptul că şi noi, românii, căutăm să ne punem sub scutul celor tari. După logica omenească un aliat ca SUA sau NATO înseamnă stabilitate şi prosperitate. Şi desigur că Dumnezeu se poate folosi şi de acestea pentru o vreme. Dar iată că Dumnezeu promite poporului evreu că „în ziua aceea”, ziua în care toţi vor fi împotriva lor, când Ierusalimul va fi împresurat de duşmani, când omeneşte vorbind, nu vor mai fi şanse, Dumnezeu va face ca „cel mai slab din popor să fie ca David, iar casa lui David, poporul, să fie ca Îngerul Domnului”.
În versetul 6 din pasajul citit Dumnezeu spunea prin gura prorocului că „Ierusalimul va fi locuit iarăşi la locul lui cel vechi”. Să fie acest loc Ierusalimul de Est? Pentru o vreme sub ocupaţie arabă? Foarte probabil.
În iunie 1967, în cursul războiului de Şase Zile, armata israeliană a ocupat partea de est a oraşului, inclusiv oraşul vechi, realizând reunificarea teritorială a localităţii. La 30 iulie 1981 Ierusalimul întregit a fost proclamat de Knesset drept capitala statului Israel. Iar în mai 2009, în contextul în care Israelul marca 42 de ani de la cucerirea Ierusalimului, premierul israelian Benjamin Netanyahu, a declarat că Ierusalimul va rămâne capitala Israelului “pentru totdeauna”.
Cred şi eu că va fi aşa nu pentru-că afirmă acest lucru primul ministru al Israelului ci pentru-că aşa spune Dumnezeu. După toate coaliţiile şi planurile care se fac împotriva evreilor şi statului Israel ai spune că sunt puţine şanse ca aceştia să fie în final biruitori. Dar privind în urmă la istoria lor putem constata că situaţia a fost aproape tot timpul, pentru ei, pe muchie de cuţit. Ceea ce i-a făcut însă să treacă peste toate a fost credinţa în Dumnezeu. Capitolul 11 din Epistola către Evrei vorbeşte cel mai bine despre ce a însemnat credinţa pentru acest popor. Nu evidenţele şi alianţele le-au fost sprijin ci credinţa autentică în Dumnezeu. Capitolul 11 din această carte începe aşa:
1.” Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Şi apoi continuă:
8 Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.
9 Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe.
10 Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
11 Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
12 De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
14 Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
32 Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!
33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
36 Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi,
38 ei, de care lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
39 Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
40 pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.
Autorul acestei epistole ne aduce, pe noi credincioşii în Isus Hristos, în punctul de a ne identifica cu poporul evreu. Dacă ei au hotărât, prin credinţă, că Ierusalimul este mai important ca SUA, având deja în spate o lungă istorie care îi obligă să facă lucrul acesta, iată că şi noi, creştinii, avem în spate o istorie lungă deja de două mii de ani, istorie în care putem vedea cum Dumnezeu a fost alături de cei ce au crezut în Domnul Isus şi cum Biserica Lui a rezistat tuturor vicisitudinilor şi valurilor care au încercat în timp să o doboare.
Pentru creştini provocarea a fost aceeaşi ca şi pentru evrei: să caute sprijin în altă parte decât în Ierusalim. Creştinii au uitat de promisiunile lui Dumnezeu, de credinţa care Îl onorează pe El şi şi-au făcut un sprijin din Roma şi mai apoi din SUA, ceea ce părea a fi noul tărâm sfânt ales de Dumnezeu, iar acum suntem provocaţi să ne facem un sprijin din noua religie mondială promovată cu tot mai multă insistenţă atât de Roma cât şi de Washington sau de Bruxelles.
Ca şi poporul evreu am ajuns şi noi în punctul de a nu mai găsi sprijin în SUA. Dacă odată toţi credincioşii persecutaţi găseau acolo sprijin şi încurajare, acum nu se mai poate spune acelaşi lucru, dimpotrivă. Cu venirea la putere a ultimului preşedinte american situaţia se schimbă în mod dramatic. Din fericire. Poate că doar aşa creştinismul american va reveni la ceea ce trebuie să fie.
Aş vrea să avem, noi creştinii, curajul poporului evreu şi să renunţăm la orice sprijin în afară de Dumnezeu. Şi să privim spre Ierusalimul ceresc despre care tot autorul Epistolei către Evrei vorbeşte în capitolul 12 al cărţii:
18 „Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
19 nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul, care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească,
22 ci v-aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,
23 de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,
24 de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.
25 Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să-L asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri,
26 al cărui glas a clătinat atunci pământul, şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă odată nu numai pământul, ci şi cerul”.
27 Cuvintele acestea „încă odată” arată că schimbarea lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.
28 Fiindcă am primit, deci, o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică;
29 fiindcă Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor”.
Ierusalim înseamnă „locul păcii”, chiar dacă pentru o vreme este război. A rămâne în locul păcii înseamnă a rămâne liniştit în promisiunile lui Dumnezeu, orice s-ar întâmpla în jur. A rămâne în locul păcii înseamnă a renunţa la mijloacele omeneşti care ţi-ar asigura, cel puţin la prima vedere, siguranţa şi confortul şi a accepta voia lui Dumnezeu, chiar dacă acest lucru ar însemna pentru tine moartea. Jertfa Domnului Isus de la Golgota a fost, aşa cum au înţeles cei din vremea Lui, un eşec. Mult mai bine, credeau ei, ar fi fost ca Domnul Isus să facă alianţe, să pună mâna pe puterea politică şi militară şi să elibereze Israelul de sub puterea romană. Numai că Domnul Isus avea privirea aţintită spre cer şi planul Lui era planul Tatălui, de neînţeles pentru aproape toţi ceilalţi, chiar de către ucenici. Şi, în final, pentru-că Domnul Isus a văzut dincolo de ceea ce văd ochii oamenilor, pentru-că a cunoscut voia Tatălui, din jertfa Lui a venit peste lume cea mai mare binecuvântare, binecuvântare prea greu de priceput de către mintea omenească.
Apostolul Pavel a înţeles secretul şi a scris:
2 Corinteni 4:18. „Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice.”
În ultima carte a Bibliei, în Apocalipsa, Dumnezeu îi arată apostolului Ioan realitatea, ce urmează să se întâmple în viitor, spre ce trebuie să privească cei ce cred în Domnul Isus Hristos: Ierusalimul ceresc!
Apocalipsa 21:9 „Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”
10 Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea Sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu,
11 având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.
22 În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei.
23 Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.
24 Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.
25 Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.
26 În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor.
27 Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.”
Chiar dacă nu noi am văzut această imagine minunată, ci apostolul Ioan, credem în ea pentru-că ştim că a fost descoperirea lui Dumnezeu. Credem pentru-că Domnul Isus care a fost mort dar care a înviat şi s-a înălţat la cer ne-a promis că se duce acolo ca să pregătească un loc minunat celor ce cred în El. Credem pentru-că a spus El! Şi dacă până acum ne-am mai pus încrederea în unele lucruri care ţin de sistemul acesta lumesc care va fi nimicit, să avem de azi curajul acela frumos, şi chiar nebunesc, de a nu ne mai pune încrederea în altceva decât în Dumnezeu.
Comment