O evoluţie a răului

          În urmă cu doar 20 de ani în România comunismul, prin reprezentanţii lui, căuta să ne spună ce este bine şi ce este rău, să ne schimbe felul de a gândi, de a vedea viaţa, de a ne stabili valorile care să ne conducă în viaţă. A fost o luptă puternică în urma căreia multe drame au avut loc.
         Am ieşit din comunism, atât cât am ieşit, deformaţi, traumatizaţi, dezorientaţi. Şi am crezut că doar comunismul doreşte să ne modeleze după chipul şi asemănarea lui. Ne-am aruncat orbeşte în braţele noii societăţi de consum considerând că nimic rău nu ni se mai poate întâmpla.
          Suntem, iată, la 20 de ani după ce regimul de tristă amintire a căzut în România, cel puţin aşa ne place să spunem şi constatăm cu surprindere că datele problemei nu s-au schimbat prea mult. Este adevărat că putem circula mai mult, avem o anumită libertate în acest sens, că avem acces la produsele societăţii de consum şi că închisorile comuniste nu mai funcţionează, dar aspectul cel mai important şi care a fost prioritatea numărul 1 a comuniştilor a rămas şi astăzi. Şi anume: transformarea omului după un tipar stabilit.
          Prin teroare comunismul nu urmărea altceva decât schimbarea felului de a gândi al omului. Teroarea era instrumentul necesar pentru atingerea unui scop. Scopul nu era teroarea cât omul care să devină unealta pe care şi-o doreau deţinătorii puterii. Unii au rezistat terorii alţii s-au frânt sub forţa ei.
          Ni se spunea atunci că Dumnezeu nu există, că după moarte nu urmează nimic, că fericirea omului este pe pământ, că putem crea o lume mai bună în care să trăim cu toţii în armonie, că prin cuceririle ştiinţei omul va ajunge să trăiască veşnic şi să descopere lumi noi, că bolile vor fi eradicate, etc.
          Nu este greu să constatăm că filosofia sistemului comunist a eşuat şi că omenirea (adică cei mulţi) nu numai că nu şi-a dorit un astfel de sistem dar că a luptat împotriva lui cu toată puterea, aşa cum se şi cuvenea.
          Din nefericire însă putem constata azi, la 20 de ani de la căderea acestui regim, că datele problemei nu s-au schimbat prea mult. Înseamnă că regimul de tristă amintire nu a căzut, nu a dispărut ci doar s-a reorganizat sub altă formă. Pentru-că scopul nu a fost atins a avut loc o regrupare de forţe, o schimbare de tactică. O să vă explic de ce afirm acest lucru.
          Aşa cum spuneam scopul principal al comunismului era să ne facă să gândim altfel decât am fost învăţaţi până atunci. Şi atacul principal a venit pe direcţia relaţiei omului cu Dumnezeu şi apoi a moralităţii.
          În ceea ce priveşte relaţia omului cu Dumnezeu s-a insistat asupra faptului că Dumnezeu nu există. Prin urmare omul nu este altceva decât o grămadă de carne care va dispare o dată şi se va transforma în nimic. Aşa că scopul suprem este fericirea pe pământ.
          În ce priveşte moralitatea, dacă tot nu ne mai aşteaptă nimic după moarte şi putem face tot ce vrem, atunci singurele valori după care trebuie să ne conducem viaţa sunt cele stabilite de partid, valori care vor asigura aici pe pământ fericirea promisă.
          Tot ce am fost învăţaţi 2000 de ani de părinţi, bunici şi străbuni era şters cu buretele. Pentru succesul comunismului trebuia să gândim altfel. Acum noi ştim despre fericirea cui era vorba şi cine ar fi beneficiat de spălarea minţilor noastre şi acceptarea noilor „valori”. Erau cei din fruntea partidului care de fapt se puneau în locul lui Dumnezeu şi care îşi impuneau de fapt propriile lor legi şi valori.
          Religia a rămas numai că închinarea acum o primeau mai marii partidului şi religia a devenit un fenomen de masă. Cine nu participa la liturghie era antemizat şi trimis la reeducare. Nu mai exista Dumnezeu dar existau alţi dumnezei care pretindeau să li se aducă închinare. Moralitatea a rămas şi ea numai că era definită în alţi temeni. Binele şi răul nu s-au scos din vocabular ci au căpătat conotaţii noi. Rău nu era să faci ceva împotriva lui Dumnezeu şi a aproapelui tău, după terminologia instituită de Dumnezeu, ci să faci ceva ce ar fi dăunat intereselor sistemului comunist. Cel mai mare păcat era să spui sau să faci ceva împotriva sistemului. A fi moral, în timpul comunismului, însemna să te conformezi principiilor acestui sistem.
          Unde suntem azi, după 20 de ani de democraţie?
          Mai întâi mi-am pus mie această întrebare şi răspunsul pe care mi l-am dat m-a făcut să constat cu uimire că lucrurile nu s-au schimbat deloc în bine. Ba aş putea spune că este chiar mai rău.
          Noi oamenii am dat denumiri sistemelor politice. Le-am spus sclavagism, feudalism, socialism, comunism sau capitalism. Şi am arătat diferenţele dintre ele, funcţie şi de perioada de timp în care s-au manifestat şi de criteriile pe care noi le-am considerat importante. Dar dacă toate acestea nu au fost altceva decât o manifestare a împărăţiei lui Satan pe pământ pentru o anumită perioadă din istoria lumii? Pe măsură ce anii au trecut şi ne-am apropiat de acest punct al istoriei în care ne aflăm putem constata cu claritate o tot mai mare influenţă a lui Satan în sistemele politice şi sociale. Pe măsură ce ne îndepărtăm de anul 0 după care se numără anii istoriei, adică a prezenţei în lumea noastră a lui Dumnezeu întrupat în Domnul Isus Hristos şi ne apropiem de timpurile moderne se observă o tot mai mare ofensivă a împărăţiei întunericului împotriva Împărăţiei lui Dumnezeu. Comunismul a fost o manifestare violentă a lumii celui rău împotriva a tot ceea ce însemna Dumnezeu. Biblia spune desluşit că în vremurile din urmă se va ajunge la apostazie, la lepădarea în masă a lui Dumnezeu, la pervertirea valorilor lăsate de El, la întoarcerea spre păgânism, la renunţarea la moralitate, în termenii descrişi în Sfintele Scripturi.
          Prin urmare constat că comunismul a fost un stadiu al acestei lupte împotriva lui Dumnezeu, o acţiune vehementă şi energică pentru răsturnarea valorilor Împărăţiei lui Dumnezeu şi că ceea ce urmează, capitalismul în noua lui formă, nu poate fi decât mai rău. Probabil că această afirmaţie vă va nedumeri pe unii care aţi visat la o viaţă mai bună şi care aţi crezut că numai comunismul este de vină pentru toate neajunsurile din viaţa omenirii. Dar vă invit să observaţi determinarea pe care o manifestă guvernele ţărilor aşa zis democrate în lupta lor împotriva lui Dumnezeu şi a moralităţii, luptă mult mai aprigă decât a fost cea din timpul regimului comunist.
          Nu se poate să nu fi constatat, doar dacă nu aţi fost interesaţi, insistenţa cu care (hai să folosim termenul de „regim” pentru ceea ce se vrea o societate extinsă la nivel global) regimul actual caută să ne facă să gândim în alţi termeni decât am fost învăţaţi, exact ca în timpul regimului comunist. Lumea aceasta are problemele ei, probleme mari care cauzează inegalitate, sărăcie, suferinţă, războaie, etc. O preocupare mai mare a „regimului” pe această direcţie ar fi de dorit. Cu toate acestea preocuparea principală este tot pe direcţia relaţiei omului cu Dumnezeu şi a moralităţii. Doar metodele şi modul de abordare a problemelor diferă faţă de comunism.
          În ceea ce priveşte relaţia omului cu Dumnezeu astăzi nu se mai spune că nu este Dumnezeu ci se strecoară confuzie în ceea ce priveşte cine este Dumnezeu. Aspect care mi se pare mult mai periculos decât interzicerea prin forţă a credinţei în Dumnezeu. Confuzia nu va face altceva decât că oamenii vor crede că sunt credincioşi, vor fi asiguraţi în felul acesta de veşnicia lor, de faptul că au o relaţie cu Dumnezeu, în fapt ei se vor închina unui idol plăsmuit în mintea lor de către cei care au fost interesaţi să facă acest lucru. Dumnezeul în care sunt azi îndemnaţi oamenii, de orice credinţă, să creadă, este un dumnezeu al toleranţei, al dragostei, care nu va face rău nimănui, care poartă nume diferite dar care este acelaşi, care ne acceptă aşa cum suntem şi care, dacă nu ne va duce pe toţi în cer, cel puţin nu va pedepsi pe nimeni. În acest demers, al prezentării unui dumnezeu fals omenirii, s-au aliat oamenii politici prin reprezentanţii lor, împreună cu conducătorii sistemelor religioase. Dacă vă aduceţi aminte şi în vremea comunismului conducătorii politici au colaborat cu mai marii religioşi. Şi nu este nici o mirare pentru-că această colaborare a început chiar în momentul când Domnul Isus a fost prins, judecat, condamnat şi omorât. Politicul şi religia fac casă bună în lupta împotriva lui Dumnezeu.
          Fiind atât de multe probleme în lume m-aş aştepat ca „regimul” să se ocupe de ele şi să lase religia în pace, fiecare să creadă ce vrea. Dar pare de-a dreptul ciudat să constaţi cît de mult interes şi preocupare există în cancelariile statelor aşa zis democrate în pervertirea cunoaşterii de Dumnezeu.
          Lucrurile sunt şi mai evidente atunci când vorbim despre moraliate.
          Parcă nu este o problemă mai importantă pentru „regim” decât să ne spună cu insistenţă, zi de zi, că homosexualitatea este un lucru bun. Ceea ce a fost pentru orice om normal, de când există istoria şi până azi, o practică de neaceptat, indiferent de credinţa lui, azi ni se spune că este un lucru bun. Că trebuie să ne redefinim, noi cei mulţi, principiile şi să acceptăm această urâciune ca fiind un lucru de dorit. Că trebuie să ne învăţăm copii în noii termeni de „corect politic” şi că nici măcar nu avem voie să spunem ceva împotriva acestei învăţături. Mă întorc şi spun: faptul că cineva a hotărât ca să dezincrimineze homosexualitatea este un lucru care îl priveşte şi cu care pot să fiu de acord sau nu. Dar a mi se repeta zi şi noapte că acesta este un lucru bun mă face să fiu deosebit de precaut şi să mă întreb ce se urmăreşte prin aceasta. De fapt se urmăreşte schimbarea minţii, a felului de a gândi. Şi practic seamănă foarte bine, cred că este inspirată 100% din practica lansării de slogane din timpul regimului comunist. În închisorile comuniste li se transmitea în difuzoare 24 de ore din 24, tuturor deţinuţilor politici, că Partidul are drepate, că ei gândesc greşit, că Dumnezeu nu există şi altele de felul acesta. Dar nu numai în închisoare se întâmpla acest lucru pentru-că ţara întreagă era o închisoare. Şi ni se spuneau tuturor aceleaşi lucruri prin mijloacele de dezinformare în masă. Eram supuşi la un proces constant de spălare a creierului şi de acceptare a aşa ziselor valori impuse de partid. Noi nu vroiam să credem ce ne spuneau ei şi ei nu vroiau să ne lase să credem cum vrem noi. Şi în fiecare zi o luau de la capăt.
          Astăzi tactica de spălare a creierului este mai subtilă ca oricând. Şi se foloseşte mai mult ca oricând. Spre deosebire de regimul comunist care funcţiona prin constrângere acum se acţionează prin seducţie. Mass-media, televiziunea, Internetul, filmele, prezintă totul într-un mod atât de atrăgător încât cine are curajul să se ridice şi să spună că regele e gol este anatemizat în secundele următoare.
          Ce n-a reuşit comunismul prin forţă reuşeşte capitalismul prin înşelătorie. Este un pas mai departe în lupta împotriva lui Dumnezeu. Insistenţa cu care suntem provocaţi să ne schimbăm modul de a ne raporta la Dumnezeu şi la valorile pe care El ni le-a lăsat, mă face să cred şi să nu mă îndoiesc că „regimul” actual este mai diabolic, dacă diavolul poate fi mai diavol, decât regimul comunist. Este o invenţie mai sofisticată a lui Satan în planul lui de a distruge orice urmă de credinţă adevărată.
          Parcă m-am săturat să tot spun că curvia este păcat, că homosexualitatea este păcat, că mântuirea este doar prin Domnul Isus Hristos şi că în afara Lui nu este mântuire, că păcatul, de orice fel, îi trimite pe oameni în iad, că nu putem trăi cum vrem noi dacă vrem să fim plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Şi oare nu aceasta vrea şi Satan? Să obosim? Să tăcem sau chiar mai mult, să spunem aşa cum spun ei? Vedeţi la ce presiune suntem supuşi?
          Noi obosim de multe ori să ţinem adevărul sus dar ei nu obosesc să ne spună că păcatul nu este o problemă, că Dumnezeu este bun şi nu va pedepsi pe nimeni, că femeile pot predica în biserici chiar dacă sunt lesbiene, că homosexualii sunt iubiţi de Dumnezeu şi trebuie să fim şi noi de acord cu practicile lor, că este bine să-ţi înveţi copii despre sexualitate de la grădiniţă şi că ei pot decide despre relaţiile lor sexuale încă de la 10-12 ani, că nu mai ai voie să îi înveţi lucruri care contrazic ceea ce ei numesc „corect politic”.
          Satan nu vrea să distrugă religia pentru-că şi lui îi place. El vrea doar ca oamenii să nu i se închine lui Dumnezeu. Adevăratului Dumnezeu – Tată, Fiu şi Duh Sfânt, Creatorul cerului şi al pământului şi a tot ceea ce există.
          Nu religia îl deranjează pe Satan ci adevărata închinare şi trăirea după standardele lui Dumnezeu. Pentru-că în final el vrea să-şi împună religia lui. Închinarea să i se aducă lui. Oamenii să trăiască după regulile lui.
          Lupta este, de fapt, aici: religia să rămână dar închinarea să i se aducă lui Satan nu lui Dumnezeu. Şi oricine nu Îl cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu şi se închină, se închină unui idol, adică lui Satan. Şi o anumită conduită să rămână, oamenii să se ghideze în viaţa lor după anumite principii, dar acestea să nu fie cele stabilite de Dumnezeu ci de Satan. În timpul comunismului eram învăţat că trebuie să privesc la toate aspectele vieţii după cum dicta linia partidului. Astăzi mi se spune la fel. Astăzi se caută să fiu atât de controlat încăt până şi credinţa mea în Dumnezeu este trasată după linia partidului. Am voie să cred dar să cred aşa cum spune partidul. Şi nu am voie să fac opinie separată, pur şi simplu mi se interzice să spun altfel decât spune partidul. Am citit că deja există pe masa guvernanţilor noştrii un proiect de lege prin care se va interzice ca în mass-media să se mai ia atitudine împotriva minorităţilor sexuale, de fapt împotriva a ceea ce ei numesc „corect politic”, împotriva păcatului în final. Cine va mai avea curajul să spună public păcatului pe nume, aşa cum îl numeşte Dumnezeu, va fi pedepsit
          Iată unde am ajuns la 20 de ani de la aşa zisa cădere a comunismului. Ne-am bucurat atunci şi nu ne-am gândit că poate veni ceva mai rău. Trebuie însă să avem mare grijă. Să nu ne lăsăm descurajaţi. Nu Satan este în control ci Dumnezeu. El, Dumnezeu, ne-a spus cu mult timp în urmă că va fi aşa. Am fost avertizaţi. Ni s-a spus să fim treji şi să veghem. Va fi o lepădare de credinţă şi va fi apostazie. Va fi mare întuneric spiritual, mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, adevărul va fi înlocuit cu minciună, pentru credinţa în Domnul Isus Hristos mulţi vor fi daţi la moarte. Dar cine va fi treaz, va veghea şi va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
          Sclavagism, feudalism, socialism, comunism, capitalism: o evoluţie a răului şi a îndepărtării de Dumnezeu. Urmează satanism. Şi totuşi Dumnezeu este în control.