Biblia spune că ,,toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” ( Romani 8:28) si că credincioșii trebuie să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru toate lucrurile (1 Tesaloniceni 5:18). Aceasta înseamnă că și ceea ce noi considerăm bun şi bine dar şi ceea ce considerăm a fi rău, neplăcut nouă.
Cuvintele acestea ale Scripturii nu sunt uşor de primit si nici uşor de împlinit, şi cei mai mulţi credincioși nu le împlinesc; și mă așez și eu în rândul lor, deși azi e mai bine decât ieri în această privință. Trebuie să ne dăm toate silințele pentru a progresa în ascultare de Dumnezeu.
Problema mare care ne împiedică în ascultarea de acest Cuvânt al lui Dumnezeu este că judecăm împrejurările si contextul din perspectiva a ceea ce văd ochii şi percep simţurile noastre, considerând că aceasta este adevărata realitate. Ori lucrurile nu stau deloc așa .
Tot Biblia vorbește despre adevărata realitate a credinței, cea care nu mai are de-a face cu ce văd ochii, ci doar cu ceea ce spune Dumnezeu, cu ochii credinţei dacă vreți. Iacov a scris în epistola lui, la primul capitol, de la versetul 2 la 4 că trebuie să ne bucurăm când trecem prin tot felul de încercări. Acum, cine se bucură când are o boală sau necaz de orice fel, când are durere sau este batjocorit într-un fel sau altul ? Cred că foarte puțini. Dar Iacov spune că, prin ochii credinței, trebuie să privim în viitor, şi să căutăm să vedem cum lucrează în noi aceea încercare. Ori ea lucrează desavârşire, după ce răbdarea și-a făcut lucrarea. Răbdarea poate fi încercată până în ultimul moment, ceea ce uneori înseamnă un cuptor tare încins. Dar iată că așa, şi se pare că numai așa, putem ajunge să împlinim o altă poruncă a Domnului Isus, poruncă ce pare, după mintea omenească, o imposibilitate: “Voi fiți dar desăvârșiți, după cum şi Tatăl vostru este desavârșit,,. (Matei 5:48) (Numai ochiul credinței ne poate ajuta în astfel de situații, cel de carne, nicidecum!)
În versetele 11 şi 12 din același capitol scrie: “Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi.” Nu te poţi bucura când eşti ocărât, vorbit de rău sau prigonit (ceea ce poate însemna mare suferință) dacă nu ai un ochi al credinței tare limpede si sănatos ca să poți privi până hăt departe în veșnicie și să vezi binecuvântarea cerului și splendoarea pregătită pentru cei ce cred în Isus şi ascultă de EL.
Autorul epistolei către Evrei, scrie la 5:12-14 “În adevăr, voi, care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. Şi oricine nu se hrăneşte decât cu lapte nu este obişnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.”
Ochiul credinţei se formează prin deprindere, obişnuinţă, persverenţă şi credinţă. Altfel rişti să rămâi tot un copil în credinţă deşi să ai 70 de ani. Dacă mereu te-ai plâns când Dumnezeu te-a pus la test şi încercare, fără să asculţi să înţelegi ce vrea El să lucreze
în viaţa ta, nu ai progresat şi nu ai crescut din punct de vedere spiritual şi nu poţi fi de ajutor altora, dându-le o învăţătură sănatoasă.
Spuneam cu o altă ocazie că Biblia afirmă că Evangelia trebuie vestită în toată lumea şi atunci va veni sfârșitul (Matei. 24:14). Greu să ajungi cu Evanghelia în ţările musulmane. Este mare prigoană şi împotrivire. Pe ei, pe musulmani, nu-i interesează să fii corect politic şi nici de toleranţă nu le prea pasă. Ei ştiu să taie capetele celor ce cred în Isus. Şi iată că toate televiziunile şi internetul sunt pline de imagini cu creştini decapitaţi. Asta este voie să se difuzeze chiar şi în ţările arabe. Ce se întâmplă defapt? Hristos este astfel propovăduit şi Evanghelia ajunge chiar la musulmanii cei mai fanatici. Că nu o primesc este treaba lor. Dar ei ştiu, văzând acele imagini, că oamenii mor pentru Isus Hristos şi că nu se dezic de El chiar cu preţul vieţii, crezând că El este Mesia, Răscumpărătorul lumii.
Noi trebuie să ne rugăm pentru fraţii noştrii în credinţă care sunt persecutaţi şi dacă se poate să-i scăpăm din necaz, să suferim cu cei ce suferă, dar nu trebuie să vedem doar atât ci trebuie să vedem, prin ochii credinţei, biruinţa lui Hristos prin ei şi jertfa lor, să vedem slava şi gloria ce o primeşte Hristos prin martirajul credincioşilor dar şi la slava ce îi aşteaptă în veşnicie pe cei ce mor pentru Hristos.
Vedeţi? Prin ochii de carne vedem eşec, dar prin cei ai credinţei vedem (şi aşa este) biruinţă.
Se duce în aceste zile în România o luptă puternică între bine şi rău. După mai bine de 26 de ani de pace creştinii îşi văd în pericol viața de credinţă şi contextul vieţii pare a deveni unul tot mai ostil lor ( în alte ţări lucrurile acestea se întâmplă de mai demult). Nu este de ici de colo ca legile să te oblige să mărturiseşti împotriva Cuvântului lui Dumnezu şi să spui „da” la ceea ce Dumnezeu spune „nu”. Dar aici se caută să se ajungă. Să obligi un pastor sau un preot să oficieze o cununie între doi barbaţi şi să le dea binecuvântarea este similar cu a aduce în Templui lui Dumnezeu din vechime, ca jertfă pe altarul sfânt, un porc. Lucru care s-a şi întâmplat la distrugerea Ierusalimului de către romani. Să te întrebe copilul acasă dacă astfel de căsatorii sunt în regulă şi tu să-i spui “nu” ştiind că serviciile de asistenţă socială ţi-l pot lua şi da în plasament, nu-i deloc uşor. Dar aici se caută să se ajungă. Unde poate fi binele în toate acestea? Nu ştiu. Ochiul credinţei trebuie încă dezvoltat şi trebuie să rămânem de partea lui Hristos în orice împrejurare şi cu orice preţ, chiar cu preţul vieţii şi al suferinţei de martir, chiar atunci când încă nu am înţeles.
În Isaia 26:1-4 scrie: “În ziua aceea, se va cânta următoarea cântare în ţara lui Iuda: „Avem o cetate tare; Dumnezeu ne dă mântuirea ca ziduri şi întăritură. Deschideţi porţile, ca să intre neamul cel neprihănit şi credincios. Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti (garantezi) pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.”
A chezăşui înseamnă a garanta. Dumnezeu garantează pacea numai celui ce are inima tare. Adică nu se lasă cuprins de frică şi stă ferm ancorat în promisiunile lui Dumnezeu crezând tot ce a spus Dumnezeu, chiar faptul că trebuie să ne bucurăm când trecem prin felurite încercări. Să începem să ne curăţim ochiul credinţei. Să începem cu cele mai mici încercări, necazuri, suferinţe. Să ne deprindem a vedea felul în care, prin ele, Dumnezeu ne desăvârşeşte şi să ne deprindem a mulţumi în orice încercare – crezând că lucrează spre binele nostru.
Isus trebuie crezut chiar dacă nu am avea nici un argument în favoarea Lui (deşi avem nenumărate argumente în favoarea Lui şi pentru a-L crede). Dacă vom face aşa când vom intra pe porţile veşniciei vom exploda în laude la aderesa înţelepciunii cu care El a lucrat, chiar dacă noi n-am înţeles de multe ori.
Pavel, apostolul, a înţeles mult mai mult ca noi, de aceea a putut scrie la Romani 11:32-36 “Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?”Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment