Autor: A.W.Tozer
De-a lungul anilor, am citit sau am răsfoit multe cărţi despre cum să-ţi birui teama. Cultul relaxării a preluat de fapt anumite aspecte ale gândirii religioase curente.
Bineînţeles că adepţii cultului „nu-te-teme” sunt în stare să aducă multe versete din Scriptură ca să-şi susţină învăţătura, însă tertipul este că practic toate sunt înţelese sau aplicate greşit. Pur şi simplu nu înseamnă ce spun ei că înseamnă şi, ceea ce e şi mai rău, nu se adresează oamenilor cărora încearcă să le aplice aceste versete.
Toţi filosofii nu-te-teme încep cu aceeaşi greşală, şi anume, că nu există nimic de temut şi că singurul lucru de care avem nevoie ca să scăpăm de teamă este să credem acest lucru. A-i învăţa pe oamenii care trăiesc într-o lume ca a noastră că nu există nimic de care să ne fie frică, înseamnă să ne facem vinovaţi de o crasă iresponsabilitate, şi orice învăţător care face asta se descalifică singur instantaneu şi se dovedeşte a fi neverednic de încrederea oamenilor serioşi.
Atât Biblia cât şi experienţa umană ne învaţă că lumea este plină de duşmani ai omenirii, ca să nu mai vorbim de faptul că cel mai mare pericol este omul însuşi. Domnul nostru a spus: „Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi.”
Unui om păcătos ar trebui să-i fie frică. Are multe motive să se teamă. Consecinţele păcatelor lui, moartea, judecata şi iadul – toate îl aşteaptă, iar el nu poate scăpa de ele privind în cealaltă direcţie. Atâta timp cât trăieşte pe pământ, există pericole de orice fel care îi stau în faţă, lui şi celor pe care îi iubeşte. Orice învăţător religios care îl îndeamnă să ignore aceste pericole este nerealist, necredincios realităţii, şi un duşman mortal pentru sufletul lui. Profetul liniştii este într-adevăr o altă sursă de pericol pentru el şi ar trebui considerat un alt obiect de care să se teamă.
Acolo unde sunt pericole mortale şi niciun loc în care să te ascunzi, frica este singura reacţie sănătoasă. A înlătura frica în timp ce pericolul încă există este aproape o demenţă. Până când pericolul nu este înlăturat frica trebuie să persiste. Singurul om care are dreptul să nu se teamă este acela care a alergat la Salvatorul puternic pentru adăpost. Un astfel de om ştie că pericolul este acolo dar el ştie de asemenea că Domnul lui Atotputernic îl va trece cu bine prin toate şi îl va înfăţişa în cele din urmă fără vină în prezenţa lui Dumnezeu.
În Scripturi sunt nenumărate îndemnuri de a lepăda frica; însă toate se adresează copiilor lui Dumnezeu şi niciodată copiilor acestei lumi. Cuiva trebuie să îi pese, şi dacă un om nu şi-a aruncat temerile asupra lui Hristos, atunci trebuie să le poarte de unul singur. Siguranţa Stâncii este pentru aceia care şi-au pus încrederea în Stâncă. Toţi ceilalţi trebuie să-şi înfrunte singur vrăjmaşii.