Editorial

Platon şi Socrate despre muzică

Platon si Socrate despre muzica          După publicarea editorialelor în care am adus în discuţie pocăinţa lui Bodo şi a colegilor lui de la trupa Proconsul, aşa cum era de aşteptat au fost tot felul de reacţii, pro şi contra. Cel mai vehement am fost atacat de un frate scump care este implicat şi el într-o lucrare publică. Mi-a spus că nu am dreptul să judec, că trebuie să mă pocăiesc şi am fost întrebat cine mă cred eu să-mi permit să am o asemenea poziţie?
          Între timp noi am mai discutat deşi am rămas pe aceleaşi poziţii, fiecare vede lucrurile în alt fel.
          Nu aveam de gând să reiau acest subiect dar tocmai am primit o scrisoare de la o tânără care studiază muzica în Geneva, Elveţia. A studiat muzica încă din primele clase de şcoală şi după terminarea liceului, pe care l-a făcut la Cluj-Napoca, a ales să-şi continue studiile asupra muzicii în Geneva. Este acolo, cred, în cel de-al treilea an.
          Evident că ea nu ştia despre disputa care s-a stârnit, după publicarea articolelor despre Bodo, dar scrisoarea pe care mi-a trimis-o mi-a fost de un real folos, nu pentru a dovedi cuiva că am avut dreptate, ci pentru a-mi întări convingerile pe care le am.
          Chiar dacă subiectul asupra căruia au fost dispute a fost pocăinţa lui Bodo iar azi vorbim despre muzică şi influenţa ei, totuşi între acestea două există o puternică şi strânsă legătură.
          Dar, înainte de alte gânduri, să vă prezint scrisoarea despre care vă vorbeam:

          “Pace vouă,
          După cum v-am zis, am citit din editorialele scrise de dumneavoastră,( faţă de care am apreciere) şi în special cele în care aţi scris despre muzică mi-au stârnit interesul.
          În unul din cursurile din anul acesta studiem muzica aşa cum este ea prezentă la diferite popoare ale lumii. Câteva citate şi puncte prezentate de profesor m-au pus pe gânduri:
          “Cântecele noastre sunt legile noastre” spunea Platon, în una din definiţiile date de acesta muzicii, accentuând faptul că, există o legătură foarte puternică între cultura în care trăim şi muzica ce o cântăm.
          “Modurile muzicii nu s-au schimbat niciodată, fară schimbarea legilor constituţionale” spunea şi Socrate, adică nu putem studia omul fără să îi studiem muzica, sau, ca să schimbăm legile constituţionale a unui om sau popor, trebuie să îi schimbăm şi muzica.
          În America, unde diversitatea etnică este foarte vastă, (fiecare având obiceiurile poporului de unde se trage şi având muzica specifică acestuia) s-a introdus o lege prin care în şcoli trebuia să se studieze doar muzica occidentală clasică interzicându-se celelalte. Căutându-se prin aceasta o identitate comună. Această lege a fost bazată pe legea lui Platon despre muzică (“Cantecele noastre sunt legile noastre”) .
          În Japonia, când s-a vrut trecerea de la o ţară tradiţională la una modernă, văzând că legea lui Platon a funcţionat în America, în şcoli a fost introdusă şi aici muzica occidentală.
          Această prezentare a profesorului se termina cu concluzia că există în istorie o influenţare a societaţii prin muzică. Dacă vrem să schimbăm legile tradiţionale, să schimbăm muzica ( Platon).
          Acestea m-au făcut să realizez mai bine că în spatele muzicii există de multe ori un scop bine definit. Am observat influenţa ce muzica o poate avea şi cum unii oameni se folosesc de această influenţă pentru a conduce mulţimi de oameni în direcţia voită de ei fără ca mulţimea să observe măcar.
          Mergând mai departe, mă gândesc ce e în spatele muzicii de azi, mai precis mă refer la muzica ce o cântăm în biserici. La felul în care aceasta ne poate influenţa pozitiv sau negativ. În America sau Japonia au fost oameni care au dat astfel de legi cu gândul de a influenţa populaţia spre o schimbare.Dar ma gândesc: în biserică este la întâmplare ce se întamplă cu muzica? Oare nu ar putea ea şi aici să influenţeze legile nevazute ale trăirii noastre cu Dumnezeu?
          Platon zicea: “Cantecele noastre sunt legile noastre” dar îmi pun întrebarea: oare ce legi reies din cântările noastre? Oare nu există un plan ascuns a lui Satan în spatele a ceea ce numim azi muzică creştină?
          Socrate zicea că, pentru a schimba legile unui om sau popor, trebuie să îi schimbăm muzica. Spre ce legi ne duc cântarile noastre?
          V-am scris citatele despre care vorbeam şi câteva din intrebările ce acestea mi le-au ridicat.Răspunsul cred că îl ştiu la ele dar aş vrea ca, fiind oarecum domeniul meu de studiu, să studiez mai mult despre aceasta. Despre muzică şi evolutia ei in biserică si despre influenţa pozitivă sau negativă ce ea o poate exercita asupra credincioşilor. Astăzi, la acelaşi curs de care vă ziceam mai sus, am aflat că pentru sfârşitul anului trebuie să predau o lucrare scrisă în care să abordez orice subiect doresc şi în care să fac o cercetare etnomuzicologică. Aşa că mi-a trecut prin minte dacă nu aş putea face ceva ce să îmi fie şi folositor. Aşa că întrebarea mea este urmatoarea: ştiţi cumva ceva material care să vorbească despre muzica actuală din biserică? Despre rock-ul “creştin”? Nu ştiu sigur dacă profesorul va fi de acord să dezvolt acest subiect dar aş vrea totuşi să mă interesez şi aş avea nevoie de bibliografie pentru acest proiect.
          Parcă nu sunt obişnuită să vorbesc despre acestea în astfel de termeni dar vreau ca în primul rând să caut voia Lui Dumnezeu în acest domeniu al muzicii. Nu pentru un proiect şcolar ci pentru a trăi după voia Sa.
          Cu mult drag,
          Semida.”

          Întorcându-ne acum la Bodo (şi vorbim despre el doar pentru că era în discuţie şi subiectul este fierbinte, dar poate fi la fel de bine vorba despre mulţi alţii aşa zis artişti creştini din România şi din străinătate), aş vrea să vă îndemn să vă gândiţi la unele aspecte. Şi să faceţi o legătură între ceea ce vă spun şi ce a scris Semida.
          Bodo şi prietenii lui au cântat ceea ce au cântat. Au ajuns o formaţie de vârf din România. Au cucerit premii şi au ajuns celebri. Toate acestea, evoluţia şi ascensiunea lor, s-au întâmplat într-un mediu lumesc, stricat, sortit nimicirii, aflat sub controlul lui Satan. Dintr-o dată ei afirmă că s-au întors la Dumnezeu, că s-au pocăit, că nu mai beau, că au vrut să facă ceva pentru Dumnezeu şi să-I răsplătească pentru bunătatea Lui.Ca şi cum ascensiunea lor în muzică şi succesul de care s-au bucurat până acum ar fi fost o binecuvântare de la Dumnezeu! Dar Dumnezeu nu putea binecuvânta aşa ceva! Binecuvântarea au primit-o din altă parte. Au greşit destinatarul mulţumirilor lor!
          Acum, fără a schimba nimic, decât textele melodiilor lor, texte pe care le-au adaptat unui limbaj bisericesc, ei afirmă că fac o lucrare pentru Dumnezeu. Aceeaşi lucrare, făcută odată pentru Satan, o cosmetizează puţin şi spun că o fac pentru Dumnezeu. Cântă în continuare în cluburi şi în baruri de noapte. Când i-am spus aceasta fratelui meu cu care am avut disputa despre care vă vorbeam el mi-a replicat: “Dar curvelor din baruri cine să le vestească Evanghelia?”. M-am minunat încă o dată să văd cât de şiret şi de perfid este Satan. Cum îi poate înşela pe oameni lăsându-i să creadă că fac o lucrare pentru Dumnezeu în timp ce tot pe cel rău îl slujesc. Dacă cineva hotărăşte să meargă într-un bar şi să le spună celor de acolo că păcatul în care trăiesc îi duce în iad şi Îl mânie pe Dumnezeu prin acest păcat iar apoi le spune că prin Domnul Isus şi Jertfa Lui au o şansă să scape de mânia lui Dumnezeu,dacă se pocăiesc şi renunţă la păcat, atunci,acel cineva face o lucrare bună. Dar dacă te duci într-un bar şi îi faci pe păcătoşi să se simtă bine şi îi mai şi înşeli lăsându-i să creadă că Dumnezeu îi iubeşte aşa cum sunt, cu păcatul lor, atunci nu pe Dumnezeu Îl slujeşti ci pe un altul.
          Dacă, aşa cum spunea Semida, după cele învăţate la curs, muzica influenţează societatea, sau societatea poate fi schimbată prin muzică, atunci este clar că şi biserica poate fi influenţată şi schimbată prin muzică. Nu doar că poate fi influenţată dar deja este influenţată într-un mod dramatic. Pot să spun cu toată convingerea că muzica grupului Proconsul adusă în biserică va distruge şi va schimba ireversibil, în rău, pe cei ce vor accepta această muzică. Platon şi Socrate şi oamenii lumii îmi dau dreptate când spun asta. Trist este că cei ce ar trebui să vegheze ca acest rău să nu se întâmple dorm şi sunt ei primii înşelaţi. Trist că “trezirea” Bisericii se asociază azi cu acest fel de muzică lumească, cosmetizată şi prezentată ca fiind de origine cerească.
          Mă gândesc cu durere câţi tineri neştiutori vor fi înşelaţi. Ba mai mult. Mă uit în bisericile care promovează acest gen de muzică şi fel de “închinare” şi văd chiar şi oameni în vârstă, care se leagănă în ritmul muzicii şi chiar plâng, crezând că se închină. Cum te poţi închina lui Dumnezeu pe muzica lumii?
          Cred că cea mai bună slujbă pentru Dumnezeu pe care ar putea să o facă Bodo şi prietenii lui ar fi să nu mai cânte. Să-şi ia un timp de meditaţie şi de studiu al Bibliei, poate câţiva ani, să mediteze la ce au fost şi să-I ceară lui Dumnezeu să li se arate, să li se descopere, să-i ajute să-L cunoască. S-ar putea ca în felul acesta Dumnezeu să le facă parte de har şi apoi să-I fie cu adevărat folositor, demascând minciuna şi falsul în muzică şi în pocăinţă.
          Şi dacă nu mă credeţi pe mine credeţi-i pe Platon şi Socrate. Sau Biblia care spune “Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sunt mai înţelepţi decât fiii luminii.”
          Gândul mă duce spre cea mai mare mişcare de trezire care a avut loc în această ţară, trezire iniţiată de preotul Iosif Trifa, cunoscută apoi ca şi gruparea Oastea Domnului. O trezire total diferită de ceea ce numim azi trezire. Au existat mai multe elemente care au conlucrat împreună la reuşita mişcării. Dumnezeu a ridicat în fruntea Oastei Domnului oameni integrii, de caracter şi ţinută morală deosebită, oameni gata de jertfă cum nu mai găsim azi, oameni care nu doar au vorbit despre lepădarea firii şi a lucrurilor lumeşti ci chiar au trăit în felul acesta. Şi doi dintre aceşti lideri au fost cei mai mari creatori de imnuri sfinte din toată istoria acestei ţări. Este vorba despre Nicolae Moldoveanu şi Traian Dorz. Mii de cântări duhovniceşti, izvorâte din trăirea lor autentică cu Dumnezeu, din durere şi suferinţă, au fost oferite ca dar credincioşilor. Aceste cântări au constituit inima mişcării. Ca un sânge curat şi proaspăt cântările Oastei Domnului au adus viaţă şi au atins inimi, păstrând apoi credinţa vie şi flacăra trezirii arzând cu putere.
          A apărut în cadrul mişcării, şi mai persistă şi azi, o controversă în legătură cu botezul. La Oaste se practica botezul copiilor mici, aşa ca şi în biserica Ortodoxă. Din această cauză foarte mulţi ostaşi au trecut la cultele evanghelice, în special la baptişti şi penticostali, primind botezul la maturitate. Ce nu ştiu baptiştii şi penticostalii este că prin această migrare a ostaşilor înspre ei, în bisericile baptiste şi penticostale a venit un suflu nou. Suflu nou şi sânge proaspăt adus atât prin elanul ostaşilor dar, în foarte mare parte, prin cântările care au înviorat mediul liturgic din aceste grupări. Influenţa încă se mai simte şi azi. Din nefericire este tot mai pală, mai ştearsă.
          Desigur că mai multe elemente conlucrează împreună atunci când vorbim despre ridicarea unei grupări creştine sau despre decăderea ei. Nu putem pune totul pe seama cântării dar nici nu putem să neglijăm acest aspect. Am mai spus şi cu altă ocazie că un om al lui Dumnezeu spunea că două cărţi sunt importante pentru credincios: Biblia şi Cartea de cântări.
          Regresul vine atunci când nici Biblia şi nici Cartea de cântări nu mai sunt la locul potrivit. Odată cu dispariţia oamenilor mari care au stat în spatele mişcării Oastei Domnului au rămas imnurile dar Biblia nu mai are influenţa care ar trebui să o aibă. În cadrul cultelor evanghelice este o luptă pentru a păstra învăţătura Sfintelor Scripturi dar Cartea de cântări a fost aproape total schimbată. Cu efecte dintre cele mai nefaste. Se vede bine azi cum muzica, noul repertoriu, modifică în mod dramatic felul de viaţă şi mediul bisericesc neoprotestant. Nici nu ne mai palce să folosim termenul cântări ci ne-am modernizat şi avem “piese” şi “melodii de închinare”.
          Înainte “greul” unei cântări venea din ceea ce transmitea prin text şi prin melodie, în spatele cîntărilor fiind oameni cu o trăire autentică şi gata de jertfă. Azi accentul cade pe linia melodică şi, în special, pe partea instrumentală. Dacă în trecut oricine putea participa la actul liturgic, şi chiar conduce în închinare pe alţii, prin simplitatea dar profunzimea mesajului cântărilor şi a frumuseţii liniei melodice, azi avem “lideri” de laudă şi închinare care se bazează nu pe altceva decât pe cunoştinţele lor muzicale şi talentele pe care le au, sau care cred că le au. Fără o recuzită, uneori impresionantă, în ceea ce priveşte tehnica pusă la dispoziţie şi instrumentele folosite, actul de închinare nu mai poate avea loc. Aşa zisele cântări nu pot fi cântate dacă nu sunt susţinute de acest arsenal tehnic. Prin urmare închinătorul devine dependent în închinarea lui de locul unde se desfăşoară închinarea, de “trupa” de laudă şi închinare sau de înregistrările audio sau video. De fapt de când au apărut aceste înregistrări şi acest fel nou de închinare, credincioşii cântă tot mai puţin atunci când sunt singuri. Au devenit dependenţi de un mediu în care să se poată manifesta prin cântare. Le iei mediul, le iei închinarea şi cântările. De fapt ei nu au fost niciodată închinători adevăraţi pentru-că adevăraţii închinători, după cum spunea Domnul Isus, se închină în duh şi adevăr. Nici aici şi nici acolo, nu dependenţi de un loc sau de o trupă de laudă şi închinare ci dependenţi doar de puterea Duhului Sfânt.
          Înţeleg foarte bine că Platon şi Socrate au avut dreptate în legătură cu muzica care transformă. Şi mă mir că nişte păgâni au putut primi această lumină iar cei ce spun că sunt conduşi de Duhul Sfânt nu o au. Şi sunt înşelaţi. Efectele, răul care se va face, se va vedea în timp dar cine are ochi să vadă îl poate vedea încă de pe acum.

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-