Biserica lui Hristos a fost tot timpul persecutată. Şi va fi până când Domnul ei va veni să o ia în slavă. El a spus: „Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.” (Marcu 13:13 )
Am citit că niciodată în istoria omenirii nu au fost atât de mulţi martiri pentru Hristos ca şi în secolul XX. Şi vedem că azi, în sec. XXI, creştinii sunt încă persecutaţi. Abia recent am auzit despre sute de creştini omorâţi în Nigeria pentru credinţa lor. Lumea musulmană mai vorbeşte în acest sens şi de asemenea lumea comunistă, China bunăoară.
Dar de ce numai acolo? De ce doar în anumite părţi ale lumii să fie prigoană împotriva creştinilor? Pentru că Domnul Isus nu a condiţionat prigoana de loc şi timp, ci de credinţă, de credinţa autentică.
Constat că sunt două aspecte care creează contextul în care creştinul să nu fie prigonit. Primul ar fi că am declarat creştinismul religie de stat şi că marea majoritate se declară creştini. Atunci cine pe cine să prigonească? Al doilea aspect este ce fel de credinţă avem. Pentru că poate fi doar o credinţă formală, declarativă, fără corespondent în viaţa de zi cu zi, o credinţă falsă în acest caz. Nici această credinţă nu va produce prigoană.
În primul caz confortul religiei de stat, majoritară, pare a oferi o protecţie creştinului, dar este doar o protecţie falsă. Pentru că o religie majoritară, impusă prin decrete şi susţinută de cei mai mulţi, nu are caracteristicile unei credinţe autentice, chiar dacă este invocat Numele Domnului Isus Hristos. Biserica lui Hristos a fost întotdeauna „o sămânţă”, „o rămăşiţă”. Religia majoritară, indiferent care ar fi ea, este guvernată de interese omeneşti, aşa cum a fost şi pe timpul Domnului Isus Hristos, de alianţe cu lumea. Credincioşilor li se promite fericirea veşnică asigurată de apartenenţa la acea religie şi, în schimb, li se cere loialitatea pe care ar trebui să i-o dăm doar Domnului Isus. Iată deja biserica în conflict cu Domnul Isus. Prin urmare nu mai este Biserică. Dacă nu suferi prigoană în locul în care te afli nu este din cauză că toţi sunt creştini buni ci pentru că şi tu eşti unul care merge în rând cu religia formală. Dacă te vei ridica să condamni falsitatea religiei majoritare vei intra imediat în conflict cu aceasta şi vei fi prigonit. Creştinii cu numele se pricep bine la prigonit şi îi găsim peste tot, în toate confesiunile creştine. Vorbind în aceşti termeni despre credinţa formală am explicat şi al doilea aspect pe care îl menţionam mai sus, aspect care are de-a face cu lipsa prigoanei. Este vorba despre credinţa la nivel declarativ, fără efecte care să dovedească naşterea din nou a celor ce revendică această credinţă. Un creştin doar cu numele nu va fi prigonit oriunde s-ar afla. Eventual va fi lăudat că este un om de treabă. Întotdeauna problema apare la cei ce iau credinţa în mod serios.
Aşa că avem un răspuns la întrebarea: De ce în unele locuri nu este prigoană împotriva creştinilor? Şi răspunsul deja l-aţi dedus: Pentru că nu trăim credinţa creştină la nivelul cerut de Dumnezeu, nu ascultăm de El şi nu-L urmăm cu devotament şi lepădare de sine.
Indiferent unde te-ai afla, în orice ţară şi în orice cult creştin, dacă nu suferi prigoană (aceasta se poate manifesta în multe feluri) înseamnă că nu eşti ceea ce Dumnezeu se aşteaptă de la tine. Diavolul ne-a minţit şi înşelat lăsându-ne să credem că mâna lumii pe care am prins-o, compromisul pe care l-am făcut ca să nu fim prigoniţi, înseamnă binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi am zis: „Ce Dumnezeu bun avem! Ne dă maşini, case, avere, prieteni, nimeni nu este împotriva noastră şi este bine!” Numai că El vede trădarea, confortul şi nepăsarea noastră şi plânge.
Am un test simplu ca să dovedesc că am dreptate. Îl poţi face doar pe propria ta piele dar, dacă eşti atent, poţi să-i observi efectele şi în viaţa altora. Testul este următorul: încearcă să trăieşti viaţa de credinţă exact aşa cum scrie în Sfintele Scripturi. Încearcă să împlineşti tot ceea ce se cere acolo şi să nu faci nici un compromis. Încearcă să cauţi să aplici cerinţele Scripturii la familia ta, membrilor familiei, să le ceri să trăiască la acest standard al Scripturii. Apoi fă acelaşi lucru în biserica în care te afli. Şi îndrăzneşte să-l aplici şi în cazul prietenilor şi apropiaţilor. În ultimă instanţă caută să promovezi valorile Scripturii în societatea în care trăieşti, fără să faci nici un compromis, cerând tuturor cu care intri în contact să respecte valorile lui Dumnezeu şi voia Lui. Dacă vei proceda în felul acesta conflictul va apare. Poate chiar vei fi declarat nebun şi bun de legat, unul cu care nu se poate trăi.
Aici vreau să fac o precizare. Nu mă refer la acei oameni care procedează fără înţelepciune şi care promovează aceste valori ale lui Dumnezeu (de cele mai multe ori greşit înţelese) de pe poziţia unora care se pricep să dea sfaturi la toţi şi care singuri se cred înţelepţi. Nu. Aceasta este doar o altă categorie de oameni rătăciţi. Şi rătăcirea lor vine din mândria lor şi nu pot ajunge altundeva decât la pieire. Rătăcirea lor este şi mai mare pentru că ei chiar se cred buni şi sfinţi. Cine le-ar mai putea spune ceva? Oricum ştiu tot, chiar dacă interpretarea lor este greşită. S-ar putea să fie şi ei prigoniţi dar prigoana împotriva lor va veni nu pe fondul pocăinţei ci pe fondul răutăţii lor. Oamenii se vor sătura de ei, şi pe bună dreptate. Nu doar musulmanii sunt în această situaţie ci şi mulţi creştini.
Dar vorbesc despre acei credincioşi sinceri şi smeriţi care nu se văd mai buni ca alţii, dimpotrivă se văd mai răi ca toţi şi, tocmai din această cauză, se străduiesc să trăiască cât mai aproape de voia lui Dumnezeu. Acei oameni care înţeleg ce mare bine le-a făcut Dumnezeu şi care vor să-I fie recunoscători, trăind la cel mai înalt nivel al credinţei creştine, fără compromis şi fără păcat. Aceştia vor fi prigoniţi pentru că seamănă cu Hristos şi sunt născuţi din Hristos, spre deosebire de cei ce sunt doar religioşi. Hristos a fost prigonit şi tot ce se va naşte din El va fi prigonit. Nu există un creştin care să mărturisească naşterea din nou şi să nu ajungă la prigoană, oriunde s-ar afla el şi în orice grupare religioasă. Pentru că este aceeaşi luptă dintre Satan şi tot ceea ce înseamnă Dumnezeu. Ura lui Satan faţă de Hristos îl va face să se ridice împotriva tuturor celor ce seamănă cu Hristos. Să vă dau un exemplu din Europa Unită unde, spunem noi, nu există persecuţie împotriva creştinilor. Dar, aşa cum spuneam, dacă nu există persecuţie este doar pentru că creştinismul nostru a ajuns o apă de ploaie care nu-l mai deranjează pe Satan.
S-a întâmplat cu câteva zile în urmă. Mi-a fost relatată această istorie chiar de cei în cauză, o famile de creştini devotaţi.
Într-o zi unul dintre copiii lor, copil în vârstă de vreo zece ani, vine de la şcoală foarte supărat şi traumatizat. Întrebat ce s-a întâmplat el le-a povestit părinţilor că învăţătoarea i-a învăţat un cântec şi că
i-a obligat pe toţi copiii din clasă să îl cânte şi să îl repete, urmând ca acel cântec să fie cântat la sărbătoarea de închidere a anului şcolar. Ai putea răsufla uşurat văzând că este vorba doar despre atât, un cântec, numai că atunci când părinţii l-au întrebat despre ce cântec este vorba au înţeles gravitatea situaţiei. O să vă redau câteva versuri din acest cântec:
Mergeam ca un egiptean,
Am plâns cu porumbeii.
Am fost ca un copil vodoo, (Jimmy Hendrix)
Ca o piatră ce se rostogolea. (Rolling Stones)
În pădure Maria cânta pentru mine,
Am murit în braţele tale, Bochum 84.
Şi cânt aceste cântece,
Dansez cu lacrimi în ochi.
Bowie a fost eroul meu pentru o zi (David Bowie)
Iar EMF nu poate crede.
Şi eu stau în ploaia purpurie, (Prince – Purple Rain)
Aş vrea să fie cel care aprinde focul. (Doors)
Whitney mă va iubi mereu
Iar Michael (Jackson) nu mă lasă singur.
Am fost bine venit în junglă
Şi străin pe pământul meu.
Isus al meu personal (Depeche Mode – Personal Jesus)
Şi în creier total bolnav.
Şi mă întreb când voi deveni şi eu cunoscut
Ca şi Rio, regele meu pentru veşnicie.
Am ajuns la capătul drumului,
Am fost un ratat, un copil care ţineam în mână o copertă
Şi pe ea era ca un călugăr în flăcări.
Kurt Cobain îmi spunea să vin aşa cum sunt.
Acest cântec este o compilaţie din mai multe cântece de prin anii 80. Problema este că cei menţionaţi şi cântecele la care se face referinţă sunt toţi vedete de muzică care au avut de-a face cu ocultismul, satanismul, sexualitatea, pedofilia, etc. Se face referinţă la David Bowie (A Hero For a Day – Un erou pentru o zi); la Whitney Houston, dependentă de droguri care a şi murit în urma drogurilor; la Michael Jackson despre care se ştia că este pedofil şi care a murit recent tot în urma drogurilor; la Kurt Cobain solistul trupei Nirvana care s-a sinucis la 27 de ani (cântecul lui din acest colaj este „Come as You Are”- ciudată coincidenţă cu chemarea pe care Domnul Isus o adresează păcătoşilor de a veni la El); la formaţia Depeche Mode şi celebrul ei cântec „Personal Jesus” – cântec care nu are nimic de-a face cu Isus din Evanghelii; la Jimi Hendrix, celebrul chitarist care şi el a murit la 27 de ani, înnecat în propria vomă (el este menţioant cu cântecul „Vodoo Child” – Copilul vodoo); la Jim Morrison, solistul trupei Doors, una dintre formaţiile cu cele mai obscene texte în cântece, considerat de fani un idol şi supranumit „regele şopârlă”, mort şi el la 28 de ani ca urmare a consumului de droguri şi alcool; la formaţia Rolling Stones („O piatră ce se rostogolea”) declaraţi satanişti – nu ne-ar ajunge timpul să vorbim despre ei, etc. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns acest imn de închinare înaintea tuturor acestora se mai face referinţă la Maria, mama Domnului, care umbla prin pădure (cine ştie ce asocieri ciudate avea în minte autorul) şi la Domnul Isus care, după cum au foat aranjate textele, se poate înţelege că este „bolnav de creier” sau de cap.
Şi acum să vă vorbesc despre frumuseţea acestui episod, pentru că există şi o parte frumoasă. Copilul acelei familii creştine, deşi este doar la această vârstă fragedă, a sesizat pericolul din acest cântec şi a refuzat să-l cânte. Învăţătoarea s-a înfuriat şi a strigat la el, încercând să-l oblige să cânte şi el alături de ceilalţi. Dar a refuzat în continuare şi a rămas tare pe poziţie. Şi până atunci el a fost ridiculizat de profesori şi de colegii de clasă pentru că îşi mărturisea credinţa lui în Domnul Isus dar de atunci şi mai mult. Răutăţile şi ironiile curg din belşug în dreptul lui. Aceasta este partea frumoasă dar şi dramatică a situaţiei. Un copil de zece-unsprezece ani este persecutat într-o ţară civilizată din Europa pentru credinţa lui în Isus Hristos!
Auzind istoria aceasta am înţeles mai bine de ce nu suferim noi azi pentru Hristos. Problema este compromisul în care trăim şi lipsa de verticalitate în materie de credinţă. Nu vrem să suferim şi ne dăm după lume, trăim ca ea doar că duminica dimineaţa mergem la biserică. Îmi aduc aminte că soţia vorbea odată cu o soră dintr-o biserică care i-a povestit soţiei că fiica lor, de vreo şapte-opt ani, era provocată de învăţătoare să participe la lecţii de dans. Când soţia i-a spus să nu o lase să facă aşa ceva sora i-a replicat că nu poate să o supună pe fetiţă la o astfel de presiune, că fetiţa s-ar simţ prost şi marginalizată de ceilalţi copii. Prin urmare facem compromis. Ştiţi ce o să spună învăţătoarea, ceilalţi părinţi ai copiilor din clasă despre astfel de creştini? Că sunt oameni minunaţi, admirabili. Nu fac rău nimănui deşi fac aproape orice.
Ce ai fi făcut, care ar fi fost reacţia ta, dacă copilul ţi-ar fi venit de la şcoală şi l-ai fi auzit prin casă fredonând acest cântec? Dacă nu Îl cunoşti pe Dumnezeu (chiar dacă mergi duminica la biserică din când în când) ai fi zis uimit: „Mă Gică, de unde ştii tu cântecul ăsta haios? Aşa ceva se cânta pe vremea tinereţii mele!” Şi l-ai fi felicitat fără să vezi nici o problemă. Dacă eşti un credincios care te sileşti cât de cât dar nu eşti dăruit total Domnului, poate i-ai fi tras copilului o palmă peste gură să se înveţe minte să nu mai cânte prostii. Dar palma trebuia să ţi-o dai ţie. Deoarece nu l-ai învăţat că nu este bine ce face. Dar dacă eşti un creştin dăruit total şi care îţi creşti copilul în frică şi în temere de Domnul atunci nu îl vei auzi pe copil cântând acest cântec ci îl vei vedea trist şi cu lacrimi în ochi pentru că învăţătorii şi colegii îl batjocoresc şi râd de el şi de credinţa lui. Atunci îl vei lua în braţe şi-i vei spune: „Bravo, fiule! Ştiam eu că mă pot baza pe tine! Sunt mândru de tine şi Dumnezeu este şi mai mândru. Mergi înainte şi nu face compromis, chiar dacă ar trebui să suferim orice. Şi hai să ne rugăm pentru cei ce râd de tine şi te batjocoresc”.
Dacă chiar Îl iubim pe Dumnezeu şi chiar trăim la înălţimea chemării Lui vom fi prigoniţi. Lipsa prigoanei indică spre un creştinism căldicel şi călâu care nu este bun de altceva decât de a fi scuipat afară şi lepădat. Un creştin dacă nu este aruncat în închisoare sau bătut, dacă nu este ameninţat cu moartea şi constrâns prin forţă să renunţe la credinţa lui, suferă şi numai prin faptul că se desparte de tot ceea ce înseamnă lume şi hotărăşte să trăiască total credincios lui Dumnezeu, ceea ce nu este uşor într-o lume stricată care te îndeamnă doar la rău. Este o suferinţă, şi poţi suferi tu şi familia ta, să îţi pierzi locul de muncă pentru că nu vrei să faci compromis. Este o suferinţă să fii cinstit la şcoală şi să nu copiezi când alţii o fac şi au note mai bune ca şi tine. Este o suferinţă să accepţi să nu te căsătoreşti şi să rămâi singur pentru că nu vrei să te legi în legătura căsătoriei decât cu un om curat la suflet şi credincios lui Dumnezeu. Sunt multe feluri în care se poate suferi pentru credinţa în Isus Hristos. Dar cine mai cunoaşte măcar aceste suferinţe? Nici măcar înfrânarea sau cumpătarea nu mai sunt noţiuni cunoscute creştinilor azi. Astăzi creştinii pot face orice şi trăi oricum, bazându-se (într-un mod total greşit) pe harul lui Dumnezeu. „Har ieftin” cum spunea cineva care şi-a dat viaţa pentru credinţa lui.
Nu este greu să observi astăzi creştini cărora le lipseşte bucuria. Dimpotrivă, sunt speriaţi, fricoşi, nemulţumiţi, îngrijoraţi, tensionaţi, etc. Pot fi mai multe motive că au ajuns în această stare dar unul este acela că nu suferă pentru credinţa lor. Apostolul Petru scria la 1 Petru 4 cu 14: „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.” Şi Domnul Isus spunea: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi ” (Matei 5:11-12 ). Prin urmare este clar de ce creştinilor astăzi le lipseşte bucuria şi pacea. Duhul slavei, Duhul Sfânt, nu se odihneşte peste ei. Bucuria şi pacea nu vin aşa cum lumea înţelege ci într-un mod cu totul opus lumii. Dacă le căutăm cum le caută lumea să nu ne mirăm că le avem tot atât cât lumea le are.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment