Hristos a înviat! Sintagma creștinătății de pe întreg mapamondul răsună de pe buzele celor care-L urmează pe Hristosul înviat. Deși data acestei sărbătoare este disputată și acceptată diferit (fiind vorba despre metode diferite de calcul de calendar), realitatea este aceeași. Singurul care a fost mort, a înviat, și niciodată nu a mai murit, ci S-a înălțat la Tatăl și domnește în veci este centrul credinței noastre. Lucrarea de răscumpărare a Mântuitorului se cere a fi primită cu inimi pline de recunoștință, bucurie și smerenie.
El este cel care a transformat crucea din obiect de tortură și moarte crâncenă în simbolul dragostei divine. Când Mântuitorului I-a fost pusă crucea în spate, măreția supremă a luat chipul umilinței supreme. A împlinit cu desăvârșire cuvintele pe care El Însuși le-a spus, că cel care vrea să fie cel dintâi trebuie să fie slujitorul tuturor. A suferit ocara, nu a ținut cont de rușine, de reputație, ci a acceptat suferința fizică, psihică, emoțională și spirituală, pentru ca noi să fim vindecați în întregime – „prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53:5). Ființa cea mai puțin vrednică de moarte, suferință și ocară, din întregul univers, a acceptat toate acestea pentru salvarea omului. „Nu există dragoste mai mare decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Nici-un dar și nici-un sacrificiu nu întrece darul vieții, oferit pentru salvarea celuilalt. O mamă este dispusă să-și dea viața pentru copilul ei și un soț devotat pentru familia lui. Însă nici-un om nu este capabil să renunțe la propria viață pentru pentru dușmanul său care i-a făcut numai rău. Aici este ilustrată cel mai clar dragostea divină care trece dincolo de meritele și scadențele umane. Noi, „atunci când eram vrăjmași (ai lui Dumnezeu), am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său” (Romani 5:10).
John Stott spunea că perspectiva corectă de a ne uita la jertfa de la Calvar, este prin prisma acestei dualități: păcatele noastre L-au dat să fie răstignit la Calvar pe Domnul slavei și El S-a dat din dragoste pentru noi ca să fie răstignit. Vinovat a fost Iuda, apoi preoții în frunte cu Ana și Caiafa, apoi Pilat și soldații romani, dar prin ei și fiecare dintre noi. Păcatele lor și păcatele noastre au provocat moartea Mântuitorului. Dar în tot același timp “Păstorul cel bun Își dă viața pentru oile Sale” (Ioan 10:11), adică din dragoste alege să se jertfească pentru noi. Din simbolul violenței și al opresiunii, Crucea devine simbolul dragostei și al iertării. El a murit pentru păcatele noastre deoarece ele au fost obstacolul care împiedica omul să primească de la Dumnezeu darul mântuirii.
În lumina jertfei de la Calvar, fiecare creștin are această chemare de a întruchipa smerenia, umilința și dragostea Domnului său. Cel care se numește creștin pretinde că Îl are ca model pe Isus Hristos și că El este Stăpânul și Salvatorul vieții sale. În consecință, credinciosul își ia responsabilitatea de a-și oglindi în gând și trăire Maestrul căruia caută să-I fie credincios. Când este ofensat, el are un răspuns al dragostei, a întoarcerii obrazului și a iertării, când este disprețuit și respins, oferă răspunsul milei și al așteptării. Pătimirea prin suferință și respingere datorată credinței sale devine crucea ucenicului fidel care calcă pe urmele Celui viu. Răspunsul dragostei în fața urii este circumscris în inima creștinului care a ales lepădarea propriei voințe în favoarea voii lui Dumnezeu.
Cu moartea pe moarte călcând, Fiul lui Dumnezeu a adus umanității adevărata viață și nădejdea care nu înșeală, a eternității împreună cu Dumnezeu. Dacă moartea este separarea de Dumnezeu, atunci peste prăpastia păcatului și a morții a fost pusă Crucea Celui veșnic viu. El își arată dragostea față de noi pentru că S-a Întrupat cu scopul sacrificiului. Înainte de creație a văzut că făurirea universului și a omului implica restaurarea lor. În preștiința Lui a știut că Adam și Eva vor cădea în păcat, și odată cu ei întreaga umanitate, și că vor avea nevoie de o jertfă perfectă pentru a fi răscumpărați. Cu imaginea crucii în față, Dumnezeu L-a creat pe om, nu datorită unei nevoi personale sau a unei ambiții deșarte, ci datorită unei dragoste infinite. Crucea a străpuns bariera dintre finit și infinit, viață și moarte, om și Dumnezeu, încă din eternitate.
Însă, deși „Dumnezeu a ales să-L zdrobească prin suferință…El va vedea rodul muncii sufletului Lui și se va înviora” (Isaia 53:10-11). Moartea Mântuitorului nu este decisivă în mărețul proiect al lui Dumnezeu de restaurare a umanității. Isus Hristos a înviat, și asemeni Lui, va învia fiecare om care-și pune toată încrederea în lucrarea de răscumpărare pe care El a înfăptuit-o pe deplin. Învierea este împletită cu glorificarea, adică transformarea radicală a ființelor noastre, așa încât acestea vor deveni nepieritoare și nealterate de păcat, boală sau suferință.
În fața celui mai măreț eveniment care a avut loc vreodată pe pământ, Învierea, după cum spuneam și în introducere, nu putem decât să venim cu inimile animate de recunoștință, bucurie și smerenie. Hristos a înviat, și odată cu El fiecare om care-L urmează, indiferent de rasă, gen, clasă politică sau stare economică. După cum este de adevărat că Hristos a înviat, tot atât de veridic este și faptul că Hristos este al tuturor și noi suntem ai Lui! Glorie veșnică Domnului.
Comment