Unul dintre semnele vremurilor din urmă va fi, şi deja este, confuzia. Oamenii nu vor mai şti ce este bine şi ce este rău, de fapt înţelesul acestor doi termeni – bine şi rău – a fost radical modificat de noii învăţători.
Problema nu va fi că lumea nu va mai avea repere şi va fi în confuzie, cât că ceea ce numim Biserică va fi în confuzie. Atacul susţinut care se duce împotriva Bisericii a reuşit să discrediteze Scripturile sfinte şi să aducă un nou model de biserică. Dacă te uiţi în jur la ceea ce se întâmplă şi dacă compari cu Scripturile rar vei mai găsi acea Biserică care să semene cu Biserica primară. Biserica nu este Biserică doar pentru că se numeşte aşa, la fel cum creştin nu este unul care doar se numeşte aşa. Am auzit de multe ori prin adunările creştinilor pe mulţi vorbind cu elan despre nevoia de a fi sfinţi sau smeriţi sau plini de dragoste, fără ca cei ce vorbeau să aibă aceste lucruri. Faptul că vorbeşti despre sfinţenie sau bunătate sau smerenie nu înseamnă neapărat că le şi ai sau le şi cunoşti. Totul poate să fie doar vorbărie goală. La fel poate fi şi în cazul celor ce se numesc creştini sau în ceea ce numim Biserică. Confuzia este mare pentru că, în general, nu se cunoaşte ce înseamnă să fii creştin şi nu se cunoaşte ce înseamnă cu adevărat Biserica lui Hristos pentru că modelul este luat azi nu din ceea ce scrie în Scripturi ci din ceea ce vedem în jur. Acum desigur că majoritatea creştinilor avem pretenţia că după Scripturi trăim şi Scripturile ne sunt modelul, pentru că aşa ni se spune în adunările pe unde mergem dar, de fapt, modelele sunt, în cea mai mare parte, invenţii omeneşti.
Marele rău pe care eu îl numesc „televiziune creştină” a dat un ajutor considerabil lui Satan în a deforma imaginea oamenilor despre ce înseamnă creştinism sau Biserică. Prezentând lucrurile amestecat televiziunile creştine au adus o confuzie atât de mare în minţile oamenilor (şi continuă să o facă) încât niciodată răul nu va putea fi îndreptat. Un conducător de post de televiziune creştină din România a fost întrebat de cineva de ce amestecă lucrurile şi difuzează şi emisiuni care nu ar trebui difuzate şi care aduc o imagine falsă asupra vieţii de credinţă? Acesta a răspuns că trebuie să facă aceasta pentru că repectivul post de televiziune creştină este un post public care se adresează unei audienţe largi şi pentru că trebuie să mulţumească pe toată lumea. Mijloacele prin care Satan aduce confuzie sunt diverse şi multiple, televiziunea creştină fiind doar unul dintre ele.
Vreau azi să mă opresc puţin asupra unui aspect care face mult rău şi care produce multă confuzie şi derută, în special printre tineri, dar nu numai. Voi vorbi din nou despre muzică. Aşa cum spuneam mereu, prin muzica nesfântă dar promovată ca atare în adunări azi se face unul dintre cele mai mari rele în biserici.
Totul vine pe fondul ignoranţei şi necunoaşterii. Ar fi bine dacă în adunări s-ar face puţină istorie a muzicii pentru ca cei ce se numesc creştini să ştie cam cum stau lucrurile în această privinţă. Pentru că nu tot ce zboară se mănâncă şi nu tot ceea ce produce sunete şi emoţii este muzică duhovnicească.
Probabil puţini dintre creştini ştiu, iar cei ce ştiu nu prea mai dau importanţă acestui lucru, că muzica a fost şi este folosită şi ca un drog şi, de multe ori, în combinaţie cu drogurile. Muzica şi drogurile merg foarte bine împreună. Sunt multe genuri muzicale care acţionează în acest fel şi care-i aduc pe cei ce ascultă acest fel de muzică într-o stare de transă. Vă spun aceasta nu doar pentru că am citit sau aflat pe diverse căi despre acest efect al muzicii ci pentru că personal l-am experimentat. Am fost unul dintre consumatorii de muzică de acest fel, în special de rock psihedelic.
Nu o să fac o prezentare a acestui gen de muzică dar vă voi spune cîteva lucruri ca să mă înţelegeţi mai bine ce vreau să vă spun.
Cuvântul „psihedelic” este explicat de DEX ca o stare sufletească care rezultă din folosirea de halucinogene, ceva care evocă viziuni, vise şi care este inspirat de efecte vizuale sau sonore.
Muzica psihedelică se foloseşte de efecte vizuale, de lumini şi imagini, de efecte acustice realizate prin ritm (lent sau accelerat, de obicei în combinaţie) sau prin folosirea instrumentelor muzicale electronice, prin creaţii muzicale sofisticate, repetiţiile având un rol important. În final rezultatul este o creaţie muzicală care aduce ascultătorul într-o stare de transă, asemănătoare hipnozei. De fapt ceea ce se întâmplă pe marile stadioane în cadrul unui concert de acest fel nu este altceva decât o hipnoză în masă. Toţi cei cincizeci de mii de participanţi la concert acţionează ca unul singur răspunzând la stimulii care vin din partea celor ce cântă. Am trăit personal astfel de experienţe şi nu doar muzica psihedelică are această putere de a seduce ci muzica în general.
În felul acesta muzica acţionează ca drog şi consumatorul devine dependent de el. Are nevoie de tot mai mult şi constant pentru a fi fericit şi împlinit. Tehnologia a făcut posibil azi ca drogul să fie administrat încontinuu. De aceea vedeţi pe mulţi, pe stradă sau oriunde altundeva, cu dopuri în urechi. Ei de fapt îşi consumă porţia de drog.
O să vă întrebaţi ce are aceasta de-a face cu noi care ne numim creştini şi care nu ascultăm muzică psihedelică sau orice alte genuri care ne-ar putea aduce în stări de transă?
Vă voi răspunde aducându-vă aminte mai întâi de ceea ce spuneam la început că nu oricine se numeşte creştin şi este creştin. Sunt mulţi care se numesc creştini dar între ei şi cei ce nu se numesc aşa nu există diferenţe vizibile, în afara faptului că cei ce-şi spun creştini merg din când în când la o biserică sau poartă un simbol la gât sau pe maşină. În rest nu există nici o diferenţă. Ascultă aceeaşi muzică, merg la aceleaşi ştranduri, beau acelaşi vin sau aceeaşi bere, se îmbracă cu aceleaşi haine, intră pe aceleaşi site-uri ca şi cei nesfinţi şi, în general, se bucură de aceleaşi lucruri de care cei din lume se bucură. Ei doar au o etichetă în plus. Aceştia nu au auzit nicoiodată despre lepădarea de sine şi de lume, despre purtarea crucii în fiecare zi, despre pocăinţă. Nu că termenii le-ar fi străini de urechi dar le sunt străini de inimă. O caracteristică a acestora este că ei au o părere foarte bună tocmai despre inima lor şi nu ştiu că în Biblie scrie: „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9). Sau Proverbe 20 cu 9 unde scrie: „Cine poate zice: „Mi-am curăţit inima, sunt curat de păcatul meu?”. Aceşti creştini mereu fac paradă de inima lor. Ei nu judecă pe nimeni şi nici nu le place să fie judecaţi.
Deci ce are de-a face muzica despre care am vorbit cu creştinii? Are de-a face mai mult decât credeţi.
Profitând fie de necunoaştere, fie de superficialitate, fie de neveghere vrăjmaşul a adus această muzică în adunări. Pentru că acest gen de muzică produce o stare de euforie, de extaz, nu i-a fost greu lui Satan să o prezinte ca pe ceva duhovnicesc. A schimbat cuvintele dar a păstrat fondul, a cosmetizat-o în acest fel şi a îmbrăcat-o în staniol strălucitor şi pe o tavă de aur le-a pus-o creştinilor în faţă şi le-a spus: „Israele, iată dumnezeul tău!” Şi petrecerea a început şi se încinge tot mai mult cu fiecare zi care trece.
Creştinismul nu a fost niciodată distracţie ci bucurie şi pace în Duhul Sfânt. Dar de mulţi ani creştinismul este tot mai mult distracţie păgână ambalată în ambalaj creştin. Duhul Sfânt a fost înlocuit cu un duh de minciună şi de înşelare, cu ajutorul muzicienilor creştini, a pastorilor creştini, a conducătorilor de televiziuni şi radio-uri creştine, a profeţilor creştini. Peste tot pe unde aţi citit creştini în ultima propoziţie puneţi ghilimele.
Unii dintre voi nu ştiţi dar lucrurile au ajuns atât de departe în acest sens încât nu va mai fi niciodată o întoarcere înapoi la adevăr până la venirea Domnului. Şi scriu aceste rânduri pentru că deja acest virus a intrat şi în România şi este promovat chiar de oameni care au avut un nume mare printre evanghelicii din această ţară.
Ceea ce produce confuzie şi derută sunt termenii folosiţi pentru a promova şi împrăştia acest cancer. În ţara tuturor posibilităţilor i-au spus „Jesus Culture”, adică „cultura Isus”. Ideea este că Isus trebuie promovat peste tot şi prin orice mijloace. Trebuie promovat în sport, cultură, politică, afaceri, muzică, etc. Iar mijloacele nu contează, scopul este important.
Acum, ce creştin ar îndrăzni să se ridice împotriva unei astfel de iniţiative? Adică Isus să fie promovat în orice mediu şi prin orice mijloace.
Dar ceea ce se realizează de fapt este că creştinismul se adaptează lumii, nu lumea creştinismului. Dacă un politician sau un sportiv de performanţă, sau un cântăreţ al lumii apucă să pronunţe numele lui Isus atunci scopul este atins. Dacă un politician reuşeşte să treacă un proiect de lege în care cuvântul „creştin” este menţionat atunci creştinii pot sărbători o mare victorie. Dacă un cântăreţ al lumii pune cuvântul Isus în una din melodiile lui atunci Împărăţia lui Dumnezeu a coborât pe pământ. Nu mai contează cum trăiesc aceşti politicieni, sportivi, cântăreţi, etc. Nu mai contează faptul că ni se spune clar că lumina nu poate să stea împreună cu întunericul, că Hristos şi Belial nu au nimic în comun. Totul se rezumă la ceva exterior, la vorbe, la declaraţii, dar nu afectează în nici un fel viaţa omului, în sensul naşterii din nou, din Dumnezeu, aşa cum spunea Domnul Isus.
Niciodată în istoria de 2000 de ani a creştinismului creştinii nu au avut ca scop să-L pună pe Isus în mijlocul unei lumi nesfinte doar ca pe o sursă de uimire sau ca un termen asupra căruia să filosofezi. Hristos a venit pentru a schimba vieţi şi pentru a despărţi întunericul de lumină, nu pentru a le pune laolaltă.Creştinii nu au avut pretenţia de a schimba toată societatea şi de a declara oraşele libere de cancer, aşa cum fac unii azi, şi nici de a da mâna cu politicienii şi vedetele lumii pentru un consens general pentru că ei au ştiut că Împărăţia lui Dumnezeu este pentru puţini şi că lumea se va ridica împotriva lor. Ei nu au căutat alinare în lume şi în mijloacele ei pentru că o aveau prin credinţa în Isus Hristos şi prin puterea autentică a Duhului Sfânt.
Există azi un mare paradox: cu cât se vorbeşte mai mult, în creştinism, despre puterea Duhului Sfânt cu atât este mai puţină călăuzire din partea Lui iar Dumnezeu este ofensat şi batjocorit mai mult ca niciodată tocmai în Casa Lui!
Dacă veţi urmări înregistrări din aceste aşa zise biserici veţi putea constata că acolo Duhul Sfânt a fost înlocuit cu muzica lumii botezată cu nume creştin şi în loc de cercetarea Duhului Sfânt se întâmplă un îngrozitor şi cutremurător control în masă. Hipnoză şi psihoză în masă. Prin efecte muzicale, prin efecte vizuale, prin felul în care sunt organizate aceste manifestări oamenii sunt aduşi într-o stare de transă. Melodiile durează uneori chiar şi o oră, cuvintele se repetă la nesfîrşit, instrumentele muzicale creează efecte puternice, luminile se sting şi se aprind şi culorile lor se schimbă cu repeziciune, oamenilor li se sugerează anumite lucruri şi stări emoţionale şi drogul începe să-şi facă efectul.
Cine poate contesta că nu a avut loc o experienţă spirituală? Ea a avut loc, desigur, dar nu Dumnezeu a fost la originea ei. Dacă le iei acestor oameni locul, instrumentele, luminile şi liderii de „închinare” ei rămân goi şi pustii. Aceasta confirmă că experienţa lor nu a fost una autentic creştină. Închinătorul adevărat, spunea Domnul Isus, se va închina în duh şi în adevăr şi nu va depinde de loc sau oameni. Dar azi locul şi oamenii şi forma fac totul. Nu te poţi închina acasă din multe motive şi atunci alergi la „biserică” pentru că acolo ai toată recuzita pentru a te închina. Şi în felul acesta oamenii ajung dependenţi de oameni pentru că aşa şi vor oamenii. Nici aceştia care conduc nu se pot descurca singuri, şi ei au nevoie de mulţime pentru că numai aşa îşi pot atinge scopurile şi interesele. Iar sufletele oamenilor rămân tot goale şi pustii, aşa cum îmi mărturisea o tânără care a luat parte în România la astfel de manifestări. Îmi spunea că după ce pleca de acolo se simţea mai pustie în suflet decât când venise. Atât ţinea efectul drogului, doar până când îl consumai. Ori Biblia spune că din inimile celor plini de Duhul Sfânt curg necurmat râuri de apă vie, de bucurie sfântă.
Vă dau câteva link-uri dintr-o biserică foarte cunoscută azi şi a cărei lucrări au început a fi promovate şi în România prin cărţi şi conferinţe. În mod normal ar trebui să interzicem astfel de vizionări, în special tinerilor, pentru a-i feri. Dar ştiu că pentru mulţi ceea ce vor vedea nu este ceva nou. Deja sunt, probabil, obişnuiţi. Le-au văzut pe Internet sau la televiziunea creştină la care sunt abonaţi. Vă dau doar câteva dar puteţi lua orice manifestare din această biserică pentru că toate sunt la fel.
http://www.youtube.com/watch?v=-dziczpYl94&list=TLWzJvxrI-nw0
http://www.youtube.com/watch?v=F1tmwNLYTlE
http://www.youtube.com/watch?v=OkUxwVlZ2CQ (vezi de la minutul 6)
http://www.youtube.com/watch?v=bkN5-FPXIHM
http://www.youtube.com/watch?v=LEjxXMuy_-8
http://www.youtube.com/watch?v=GduQAlXsbUM
Iată cum descria cineva, pe Internet, acest efect de psihoză în masă, efect pe care l-a trăit la vizionarea unui meci de fotbal. Comparaţi cu ceea ce vedeţi prin aceste biserici, care au ajuns să fie modele şi în România, şi vedeţi dacă nu este acelaşi lucru:
„Există ceva andrenalinic şi ancestral în acelaşi timp la fenomenul de psihoză în masă. Te laşi dus de val, cu o frenezie mult superioară celei ce te încearcă doar pe tine ca individ unic supus stringenţei unui anumit tip de comportament. Practic devii parte a unei entităţi noi ce te copleşeşte prin masă şi volum, entitate care funcţionează precum un tăvălug. Nu ai cum să te opui. Forţa inerţială
care vine peste tine este uriaşă. Raţiunea îţi este pur şi simplu strivită de avalanşa ce se revarsă asupra-ţi. Am constatat asta în timpul unui meci de fotbal la care am participat, din pură curiozitate, live. Sau mai precis după.
Cineva, de undeva, a început un fel de ritual ce îngloba nişte mişcări făcute într-o anumită ordine: ridicat de pe locuri, bătut din palme, reaşezat la loc şi tropăit din picioare. Apoi acest pseudoritual s-a transformat într-un flux ce a cuprins toţi spectatorii. Era un meci internaţional, în cadrul unui campionat european, deci lume multă. Preţ de aproximativ un sfert de oră toţi, absolut toţi am fost cuprinşi de sindromul acesta.
Nu îmi place fotbalul, îl consider stupid, una dintre multele aberaţii ale societăţii omeneşti. Dar senzaţia avută în timpul „ritualului” mi-a plăcut. Aşa am priceput cum funcţionează mecanismul psihozei în masă. Aşa am înţeles de ce dacă doi, într-un anume spaţiu, se încaieră, ajung să se încaiere toţi, fără să discearnă în care tabără sunt de fapt. Se căpăcesc cum apucă.
Ceea ce nu pot înţelege însă este de ce, după ce adrenalina se consumă şi lucrurile revin la normal, oamenii nu încep să gândească şi să discearnă.”
Am putea să ne punem şi noi aceeaşi întrebare: de ce creştinii nu încep să gândească şi să se uite în bibliile pe care le tot flutură dar la care nu iau aminte şi se lasă amăgiţi de duhurile de înşelare despre care Dumnezeu vorbeşte că vor fi în vremurile din urmă? Dacă nu este evident pentru un creştin că în aceste locuri duhurile de înşelare se manifestă cu putere atunci nu ştiu cum le poate distinge în alte locuri în care prezenţa lor nu este atât de vizibilă?
Confuzia vine din faptul că Duhul Sfânt acţionează supranatural iar ceea ce fac aceşti oameni prin adunările lor produce o stare de euforie şi entuziasm care seamănă cu supranaturalul, cel puţin prin faptul că se produce o emoţie deosebit de puternică. Dar aceasta nu este închinare autentică şi emoţia nu vine de la Duhul Sfânt. Cu toate acestea rătăcirea este dusă mai departe şi în mrejele ei se prind tot mai mulţi.
Sunt aproape douăzeci de ani de când am renunţat la muzica lumii, de când Dumnezeu a schimbat inima mea şi mi-a dat o altă perspectivă asupra vieţii şi a eternităţii. Până atunci eram destul de informat în ceea ce priveşte muzica, anumite genuri evident. Dar de atunci nu mai ştiu nimic în legătură cu acest subiect. Însă acum, când constat unde a ajuns muzica aşa zis creştină, la ce performanţe şi cât de aproape de muzica lumii, pur şi simplu sunt uimit. Cântăreţii nesfinţi ai lumii din urmă cu nici douăzeci de ani ar fi putut învăţa multe de la cei creştini de azi. Şi spun asta nu cu o notă de uimire şi de admiraţie ci cu o notă de tristeţe şi adâncă durere văzând cât de departe de Dumnezeu au ajuns cei ce pretind că i se închină Lui. Unii dintre cântăreţii creştini de azi şi de ieri au depus un efort considerabil pentru a aduce în biserici muzica lumii şi pentru a spurca locul sfânt. Nu ştiu dacă a fost uşor sau greu dar constat că au reuşit. Şi au făcut aceasta nu cu ajutor de sus, aşa cum pretind. Pentru că o împărăţie nu luptă împotriva ei înşişi.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.