Domnul Isus şi sfinţii Săi proroci şi apostoli ne-au avertizat în legătură cu sfârşitul vremurilor şi ne-au dat indicii privitoare la acest sfârşit, care vor fi semnele ce-l vor precede. În ultimii ani aceste semne sunt tot mai numeroase şi mai evidente, pentru cei ce sunt preocupaţi de aceasta şi de relaţia lor cu Dumnezeu. Fără a enumera aceste semne să spunem că o caracteristică generală va fi faptul că ele vor căpăta o nouă amplitudine şi că ceea ce a fost considerat normal până acum va deveni anormal, accentuat, mult amplificat. De exemplu: au mai fost războaie şi veşti de războaie dar acum frecvenţa lor va creşte; au mai fost cutremure sau fenomene meteorologice spectaculoase dar cele din vremurile din urmă vor avea o amplitudine mult mai mare; etc.
Un exemplu l-am avut zilele trecute când o furtună deosebită a afectat vestul ţării, la Timişoara a făcut victime umane şi chiar şi noi, aici la Zalău, i-am putut constata forţa şi tăria. De fapt nu a fost o furtună cu care eram obişnuiţi ci a fost o tornadă, asemănătoare cu cele pe care ne-am obişnuit să le vedem prin America. Ceva nou în manifestare şi putere, nemaivăzut pe la noi dar care se înscrie în lista semnelor spectaculoase a vremurilor de final. Ca să nu fie nici o îndoială că sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape.
Astăzi aş vrea să insist asupra unui alt semn despre care Scripturile vorbesc şi care, aşa cum am spus, este şi el mult amplificat şi tot mai vizibil. Este vorba despre relaţia dintre părinţi şi copii. Câteva citate în acest sens. Pavel către Timotei (2 Timotei 3:1): „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi.”
Domnul Isus către noi (Matei 10:21): 21 „Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî.”
Apostolul Pavel scrie şi el în cartea către Romani, în primul capitol, despre faptul că unul dintre aspectele pentru care oamenii sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, şi care a rezultat din nesupunerea faţă de Dumnezeu, este neascultarea de părinţi. Romani 1: 29 „Astfel au ajuns plini de ori ce fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, 30 bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi.”
Neascultarea de părinţi a existat, într-o anumită măsură, tot timpul, dar amploarea acestui păcat azi ne arată lămurit că sosirea Domnului Isus şi judecata lumii este aproape.
De ce s-a ajuns la această stare de rebeliune a copiilor faţă de părinţi? Pentru că, aşa cum spuneam şi cu altă ocazie, copiii au fost ţinta specială a lui Satan şi acesta, pas cu pas, cu mare consecvenţă şi abilitate, a reuşit să transforme societatea şi relaţiile dintre noi în sensul dorit de el. Dumnezeu cere supunere şi ascultare, ca o condiţie a fericirii omului, iar cel rău instigă la rebeliune şi neascultare, promiţând şi el fericirea. Rezultatul, adică cine ne spune adevărul şi cine ne minte, se vede lămurit.
Folosindu-se de falşi oameni de ştiinţă, de pedagogi, educatori, psihologi, crescuţi nu în şcoala adevăratei ştiinţe ci a propagandei de partid, cel rău a reuşit să se infiltreze în şcoli, în sistemul educaţional, în organismele pentru protecţia copilului (organisme care nu erau necesare pentru protecţia copilului dar care erau de mare trebuinţă pentru scoaterea copilului de sub influenţa familiei, în special a familiei creştine) şi să aducă o diviziune mai puternică ca niciodată între părinţi şi copii. Soluţia care li se mai oferă azi părinţilor, pentru a putea avea pace în case şi cu sistemul, este să îi lase pe copii să facă tot ce vor. Aceasta însemnând distrugerea copiilor şi aruncarea lor într-un hău adânc al nefericirii, frustrărilor, insecurităţii. Familia ca şi celulă de bază a societăţii, singura în care copiii ar fi putut găsi adevăratul refugiu şi ajutor, a fost măcelărită cu satârul şi cusută la loc anapoda, după cele mai nebuneşti idei care ar fi putut trece prin mintea unui om fără minte şi după cele mai oribile scenarii de groază. Aşa a apărut monstrul numit Barnevernet şi sutele de mii de drame care s-au născut din acţiunile acestuia.
Dar nu acesta este singurul motiv pentru care copiii au ajuns să îi urască pe părinţi la un nivel al urii nemaiîntâlnit şi cu neputinţă de atins până acum. Un altul ar fi expunerea lor la păcat într-o măsură, de asemenea, incomparabilă cu tot ceea ce a fost până acum. Sexualitatea şi cancerul numit pornografie nu doar că nu au fost interzise de cei ce ar fi putut să o facă dar au fost chiar promovate pe ascuns. Ori pentru a strica mintea unui copil sunt de ajuns câteva minute de imagini pornografice şi răul s-a făcut, aproape iremediabil. Minţindu-ne că avem nevoie de Internet şi că Internetul, după cum proclamă cei de la ONU, este un drept al omului, că fără el ne prostim şi nu putem avansa, s-a dat acces copiilor la Internet. De ce anume sunt copiii atraşi pe Internet şi la ce îl folosesc cu preponderenţă ştim cu toţii şi ar trebui să ştie şi cei din sistemul de învăţământ iar ce fel de rezultate produce în copii vedem lămurit.
Mă gândeam zilele acestea, citind despre controversata lege a vaccinării, cât de cusută cu aţă albă este afirmaţia primului ministru şi a celor ce susţin această lege atunci când ne spun că, prin ea, se urmăreşte binele şi sănătatea populaţiei. Dacă s-ar urmări binele şi sănătatea populaţiei, sănătate fizică şi mentală, atunci s-ar interzice pornografia, s-ar proteja familia şi s-ar da autoritate părinţilor, s-ar cenzura Internetul şi s-ar căuta remedii şi soluţii acolo unde chiar avem probleme mari. De exemplu se ştie că suntem pe primul loc în Europa la decese din cauza bolilor. În ultimii zece ani au murit din cauza bolilor aparatului circulator circa 1.700.000 de români. Pe lângă aceştia au mai murit 550.000 din cauza tumorilor şi vreo 300.000 de mii din cauza bolilor aparatului digestiv şi respirator. Nu lipsa vaccinurilor şi a epidemiilor omoară românii ci alte cauze. Dacă ne iubeşte guvernul de ce nu acţionează acolo unde este nevoie? Însă cine mai vrea binele românilor? Numai Dumnezeu, dar doar El ştie de ce ne lasă pe mâna celor ce au alte interese.
Deci copiii ajung să se revolte faţă de părinţi pentru că aşa au fost condiţionaţi de către sistem. Nu vei putea avea un copil docil şi ascultător dacă îi spui insistent că părinţii nu se pricep să-i facă educaţie, că el are voie să facă tot ce vrea ca să se dezvolte, îl îndemni încă de la câţiva anişori la relaţii sexuale şi îi dai acces la pornografie şi Internet. Iar revolta lor este previzibilă şi normală în aceste condiţii.
Cunosc mame şi taţi care suferă enorm din cauza rebeliunii copiilor lor. Sunt jigniţi prin cuvinte grele şi atitudini care şochează. Se pare că acest fenomen se va amplifica în scurta vreme care ne mai stă la dispoziţie până când Dumnezeu va încheia socotelile cu acest pământ, pervertit de păcat. Ce să facă părinţii care suferă fiind batjocoriţi de proprii lor copii? Să facă tot ce pot pentru a-i feri pe copiii lor de expunerea la păcat, tot ce pot, cu îndârjire. Şi să nu înceteze să strige la Dumnezeu, cerând milă şi îndurare şi o porţie mai mare de har ca să poată trece prin toate, chiar atunci când vor fi daţi la moarte de proprii copii şi, de asemenea, har ca odraslele lor să se trezească din somn şi să nu mai asculte de duhul rătăcirii.
Rebeliunea este prezentă şi în biserici, mascată sub o formă a evlaviei. Sub această mască a faptului că vor să fie mai evlavioşi, tinerii se revoltă împotriva mai marilor lor sau fac presiuni asupra lor, pentru schimbări care nu sunt duhovniceşti. Ei vor în biserică dar nu urmând calea pocăinţei, în simplitate şi smerenie, ci aducând în locul sfânt lumea şi lucrurile ei, cosmetizate. Ei vor bucurie dar nu bucuria sfântă dată de Duhul ci o bucurie falsă, sufletească, carnală. Dacă nu sunt îngăduiţi să-şi facă făcutele într-un loc se duc acolo unde li se face pe plac. Pentru că întotdeauna au fost lideri religioşi fără discernământ şi înţelepciune. Oameni care adună nemulţumiţii şi revoltaţii crezând că fac o lucrare duhovnicească. Şi, în felul acesta, se rup familii şi se rup biserici. Cu o amplitudine tot mai mare. Şi nu cred că greşesc atunci când spun că Internetul are un mare rol în toată această lucrare de dezbinare din biserici.
Au mai fost astfel de lucruri şi până acum dar, să nu uităm, ca semn al vremurilor de pe urmă este tocmai intensitatea şi magnitudinea la care astfel de fenomene au loc. Domnul Isus este aproape. Să căutăm să ne păstrăm curaţi, cu vasele pline de untdelemn sfânt. Şi să ne rugăm pentru copii. Dumnezeu poate să-i ferească de acest duh al revoltei, sau să-i scape din el. Pentru că dacă persistă în această neascultare va veni vremea când vor avea de-a face cu Dumnezeu, cu pedeapsa fără milă a Celui ce i-a chemat la supunere, ca să fie fericiţi. Efeseni 6:1 „Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. 2 „Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta” – este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă – 3 „ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pământ.”
Avem un exemplu deosebit de sugestiv, şi de frumos în acelaş timp, în Vechiul Testament, în capitolul 35 al cărţii profetului Ieremia. Găsim aici o seminţie a recabiţilor care, forţaţi de împrejurări, au ajuns la Ierusalim. Tatăl acestei seminţii, Ionadab, a interzis casei lui mai multe lucruri: să nu bea vin, să nu zidească locuinţe din piatră, să nu sădească vii, să locuiască în corturi. Aceştia au urmat în totul poruncile tatălui lor chiar şi când au ajuns la Ierusalim, acolo unde toţi făceau ceea ce lor le era interzis. Este bine să spunem că toate aceste interdicţii nu erau interdicţii ale Legii lui Moise şi că ei ar fi putut, din perspectiva Legii, să facă ceea ce nu făceau. Dar au hotărât să asculte de tatăl lor şi au ascultat de pouncile lui chiar şi după circa 200 de ani de când acesta le-a dat. Lucrul acesta Dumnezeu l-a privit cu o deosebită bucurie şi îl trimite pe Ieremia să spună casei lui Recab următoarele: „18 Şi Ieremia a zis casei Recabiţilor: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: Pentru că aţi ascultat de poruncile tatălui vostru Ionadab, pentru că aţi păzit toate orânduirile lui şi aţi făcut tot ce v-a poruncit el; 19 pentru aceasta, aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmaşi care să stea înaintea Mea!” Însă poporului evreu din Ierusalim, neascultători de Dumnezeu, le spune: „16 Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, însă poporul acesta nu M-ascultă!” 17 „De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste Iuda şi peste toţi locuitorii Ierusalimului toate nenorocirile, pe cari, le-am vestit cu privire la ei, pentru că le-am vorbit şi nu M-au ascultat, pentru că i-am chemat şi n-au răspuns!”
Aşa cum spuneam, urmaşii lui Recab ar fi putut veni cu argumentul că ceea ce tatăl lor le-a interzis Legea nu le interzice şi să nu asculte astfel de tatăl lor. Ei ar fi putut spune că tatăl lor le pune pe umeri o sarcină mult mai mare decât o pune Dumnezeu poporului evreu. Ar fi putut, cu siguranţă, să-şi găsească multe justificări şi versete din Scripturi ca să nu asculte de tatăl lor. Dar n-au făcut-o şi aceasta a atras asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu. Unii din copiii şi tinerii care nu vor să asculte azi de mai marii lor, care nu vor să asculte de părinţii lor, îşi caută şi se sprijină pe versete din Biblie rupte din context şi răstălmăcite şi, de multe ori, se plâng de faptul că ceea ce vor părinţii sau liderii lor spirituali, este o sarcină prea grea, sarcină pe care alţii (creştini şi ei) nu o poartă şi nu o vor nici ei. Este exact ce se întâmplă azi când cineva îndeamnă poporul pe calea îngustă şi foarte îngustă a pocăinţei. Cei mai mulţi râd de ea şi de ei considerându-i fanatici sau extremişti. Dumnezeu nu i-a considerat aşa pe recabiţi.
Să nu lăsăm la o parte faptul deosebit de important că Ionadab a văzut mai departe de unele porunci şi restricţii, el a înţeles caracterul lui Dumnezeu exprimat prin Lege şi el a mers chiar mai departe decât Dumnezeu a poruncit dar nu condus de fanatism religios ci de o cunoaştere a lui Dumnezeu şi de dragostea pentru Dumnezeu. Că au fost astfel de oameni nu este chiar o mare mirare, au mai fost şi alţii, dar ceea ce miră este faptul că urmaşii lui, sute de ani, au urmat cu dedicare pilda lui. Ce armonie şi frumuseţe trebuie să fi fost în seminţia recabiţilor! Câtă pace şi bucurie sfântă! Şi ce iad este acolo unde copiii nu ascultă de părinţii lor sau tinerii din adunări de bătrânii lor, oameni ai lui Dumnezeu care ţin calea-ngustă.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment