Cineva, un bărbat care se exprimă foarte vulgar, mi-a scris un email apostrofându-mă din pricina faptului că la postul de radio Unison Zalău difuzăm şi emisiuni în limba maghiară. Nu ştiu cine este această persoană dar ştiu, din ceea ce mi-a scris, că este plin de ură.
Este cunoscut faptul că între români şi unguri există o stare de conflict mocnit, conflict care, din când în când, a mai izbucnit, producând suferinţă şi durere. Însă înaintea lui Dumnezeu nu contează cine a avut dreptate ci cum ne-am raporat unii la ceilalţi, cu câtă milă şi bunătate. Nedreptatea sau dreptatea nu dau dreptul la ură. Ura nu poate veni decât din partea lui Satan. Mă gândesc la ce spunea sora Sabina Wurmbrand, în urmă cu mai mulţi ani: „Mulţumesc lui Dumnezeu că am făcut parte din rândul celor prigoniţi nu din rândul celor ce au prigonit”. Deci, din nefericire, o stare de conflict există şi nu suntem doar noi în această situaţie. Polonezii au suferit tot timpul (ca şi noi, dealtfel) din partea ruşilor, la fel ţările baltice; Anglia şi Irlanda au fost mereu în conflict şi mai sunt şi alte naţiuni învecinate care nu se au bine şi unde jarul încă mocneşte. Cine să fie de vină?
Românii vor da vina pe unguri şi irlandezii pe englezi, şi invers. Dar vinovatul este Satan cel plin de ură. De obicei, chiar dacă există excepţii, vecinii sunt în astfel de stări de tensiune, nu cei aflaţi la mare distanţă unii de alţii. Aşa se întâmplă şi în viaţa de fiecare zi. Răul cel mai mare are loc nu atunci când cineva de la capătul lumii are ceva cu mine ci atunci când unul foarte apropiat (vecin, rudă, prieten) mă ispiteşte şi provoacă în fiecare zi. Biblia spune că adevăraţii creştini vor avea de duşmani, în unele cazuri, chiar pe cei din casa lor; şi chiar duşmani de moarte. Satan ştie că nu mă poate afecta prin atitudinea celor aflaţi la mare distanţă dar o poate face prin atitudinea celor de aproape. Deci el este vinovat şi de starea de tensiune dintre naţiunile vecine. Iar pe noi ne lasă să credem că vecinul ar fi de vină: „Iată ce a făcut atunci şi atunci şi cu câtă lipsă de milă şi înţelegere s-a purtat, cu câtă ură, cum ți-a luat dreptul tău, etc.”
Toată ura vine de la Satan şi, dacă îşi găseşte printre oameni unelte ale urii sale, atunci va folosi ura cât de mult va putea, căutând să creeze stări de conflict atât de groaznice încât nimeni, niciodată, să nu mai uite şi astfel, conflictul să dureze cât va dura pământul acesta. Sămânţa urii, odată semănată şi neplivită la timp, va ajunge să crească şi să se înmulţescă singură, aşa ca buruienile de care nu mai trebuie să se îngrijească nimeni ci cresc din sămânţa pe care o împrăştie în jur.
Mulţumesc lui Dumnezeu că, deşi au fost ispitiri în acest sens în trecut, niciodată El nu a îngăduit ca să crească în inima mea această ură faţă de vecinii unguri. Ba chiar El a făcut ca să am dragoste faţă de ei. Dragostea aceasta a venit atunci când Dumnezeu a pus în inima mea şi a unora din ei aceeaşi dragoste pentru Isus Hristos şi ne-a făcut fraţi, născuţi din El. Orice umbră de diferenţă sau resentiment sau de ură şi răutate au dispărut complet şi o dragoste greu de înţeles de oameni, ba chiar asemănată de unii cu trădarea, s-a născut şi a crescut în inima mea şi a altora care sunt copiii lui Dumnezeu. Nu îi văd pe vecinii mei prin ochii lui Satan (ura) ci prin ochii lui Hristos (dragostea) iar cei de aceeaşi credinţă cu mine îmi sunt mai aproape decât unii de un neam sau sânge. Pentru că dacă Satan desparte şi dezbină în chip desăvârşit, Isus Hristos uneşte în chip desăvârşit, şi pe cei mai mari duşmani îi face fraţi care sunt în stare să îşi dea viaţa unul pentru altul. Sau, dacă nu este aşa, atunci nu Hristos este la mijloc ci altceva.
Reacţii similare celui ce mi-a scris şi apostrofat, poate nu chiar atât de vulgare, au avut şi fraţii mei dragi în Hristos, unguri, atunci când Duhul Sfânt i-a trimis ca să-L găsescă pe Hristos în biserici de români. Cei de acelaşi neam cu ei nu i-au înţeles. Nu i-au înţeles pentru faptul că şi-au părăsit credinţa lor strămoşească, reformată, şi s-au pocăit dar, dacă tot s-au pocăit, de ce nu au făcut aceasta în biserici de maghiari? De ce împreună cu români? Explicaţiile ce le-au primit nu le-au putut înţelege, pentru că lucrurile trec de înţelegerea omenească, de mintea omului stăpânită de duhul lumii şi nu de Hristos.
Pastorul Richard Wurmbrand a fost evreu, născut în România. Din această pricină el a suferit, în contextul vremii de atunci, atât din partea comuniştilor, cât şi a ruşilor, a germanilor, a maghiarilor şi cine mai ştie câţi alţii au contribuit la suferinţa lui. Dar, în Isus Hristos, el i-a iubit pe toţi şi unul dintre fraţii lui cei mai iubiţi şi apropiaţi a fost pastorul maghiar Francisc Visky. Pastorul Wurmbrand nu doar că a ajuns să îi iubească pe fraţii în credinţă, de orice naţionalitate ar fi fost ci, prin Hristos, a ajuns să îi iubească chiar pe cei ce erau slujitorii lui Satan şi care i-au provocat, lui şi familiei, atât de mult rău încât fratele Richard spunea că nu poate să vorbească despre acest rău altora pentru că cei ce ar auzi prin câte a trecut nu ar suporta o asemnea tortură şi ar înnebuni. Pe aceşti torţionari pastorul Wurbrand i-a iubit. Ştiu că pare o nebunie pentru cei mai mulţi dar este posibilă o astfel de „dragoste nebună” prin lucrarea Duhului Sfânt în om, atunci când acesta crede în Isus Hristos şi se supune Lui. În închisorile comuniste ura s-a dezlănţuit la maxim şi, pentru cine are ochii deschişi, poate să vadă în ce s-a întâmplat în acele vremuri şi în acele locuri, spre ce culmi de glorie proletară poate duce Satan ura. Nu erau oamenii (românii, ruşii, evreii, ungurii, etc) de vină. Ei erau doar înşelaţi de marele înşelător şi domn al urii. Dar tot acolo, în aceleaşi condiţii de teroare, Hristos nu s-a lăsat fără mărturie şi au fost oameni, al căror Domn a fost Isus Hristos, care urii au răspuns cu dragoste şi chiar cu jertfă de sine. Bine ar fi să nu uităm niciodată că Satan este cu ura şi dezbinarea iar Hristos cu dragostea şi unitatea.
Ura pare a hrăni, a da putere. Este un sentiment ciudat că atunci când urăşti pare că te înalţi deasupra celui pe care îl urăşti, cumva îl domini. Dar este un sentiment fals şi înşelător care, de fapt, lucrează nu pentru ci împotriva celui ce urăşte. Iar de întărit se întăreşte cel ce iartă, rabdă şi răspunde cu dragoste. Che Guevara, un argentinian ajuns în Cuba lui Fidel Castro, şi care a fost un luptător feroce pentru cauza comunismului, declara: „Ura este o parte componentă a luptei, ura nemiloasă contra duşmanului, o ură care-l înalţă pe revoluţionar deasupra limitelor omeneşti, făcând din el o maşină eficace care distruge şi ucide cu sânge rece”.
Ştiţi ce i-a unit pe toţi comuniştii, români, unguri şi de alte naţionaliţăţi, comunişti care au chinuit şi batjocorit români şi unguri, fără deosebire? Ura. Ura a depăşit graniţele de stat sau sânge şi i-a unit pe toţi atunci. La fel face şi astăzi.
Interesant este faptul că oamenii dintr-o naţiune cuprinsă de resentimente şi de ură faţă de cei de altă naţionalitate, persistând în această stare, ajung să fie reci, insensibili, batjocoritori şi chiar plini de ură şi faţă de semenii din naţiunea respectivă. Se şi vorbeşte şi se spune despre unele naţiuni, de cei ce le vizitează sau intră în contact cu ele, că sunt naţiuni mai calde, mai prietenoase decât altele. Studiaţi şi veţi vedea că sunt acele naţiuni care, dacă nu au fost prigonite măcar nu au prigonit pe cei din jur. Pentru mine Irlanda este o astfel de naţiune unde am simţit multă amabilitate şi căldură din partea cetăţenilor acestei ţări. Iar despre englezi, vecinii lor care le-au făcut rău aproape tot timpul şi care au stăpânit peste multe naţiuni, nu se poate spune acelaşi lucru, dimpotrivă. Deci, o naţiune care se hrăneşte din ură faţă de alţii se va transforma în rău, în structura ei interioară şi faţă de cei de aproape. Este adevărat că, în acest caz, ura îmbracă alte forme şi se manifestă în alt fel dar ea nu poate produce oameni care să-i iubească cu adevărat nici chiar pe ai lor. Este o lucrare subtilă a vrăjmaşului de a distruge departe şi de a distruge şi aproape. Nu poţi avea ură faţă de vecin şi dragoste adevărată faţă de cei apropiaţi. Numai că acest lucru nu se vede, este ascuns şi, în general, se manifestă sub forma indiferenţei, nepăsării, invidiei, egoismului, răutăţii, batjocurii, avariţiei, etc. Karl Marx, cel de la care a pornit marele rău al comunismului, nu şi-a iubit nici măcar familia. Ura lui faţă de lumea întreagă l-a mutilat şi în ceea ce priveşte familia. Şi aşa se întâmplă, în general, cu toţi. Când a murit mama lui acesta i-a scris prietenului său, Engels, următoarele: „Acum două ore a sosit o telegramă prin care s-a anunţat că mama a murit. Soarta a vrut să ia din viaţă un membru al familiei. Eu eram deja cu un picior în groapă dar în împrejurările actuale sunt mai necesar decât bătrâna.” Când un unchi de-al lui s-a îmbolnăvit Marx i-a scris aceluiaş prieten: „Dacă moare câinele voi ieşi din încurcătură”. Răspunsul lui Engels a fost: „Te felicit pentru că s-a îmbolnăvit cel care te-a împiedicat să intri în posesia moştenirii şi sper ca nenorocirea să se întâmple chiar acum”.
Oamenii cred că ura pe care o cultivă se va îndrepta doar spre cei vizaţi iniţial dar, în timp, ura se îndreaptă către toţi, chiar către cei apropiaţi şi chiar către acea persoană care urăşte. Pentru că hrănirea urii are şi efecte personale distrugătoare. Omul care cultivă ura faţă de o naţiune sau grup de pesoane sau individ pare a creşte din această mlaştină a urii, se hrăneşte din ea şi se crede puternic. Nu este de mirare, pentru că Satan este o creatură foarte puternică iar această putere şi-o hrăneşte, aşa ca liderii comunişti, din ură. Numai că, pe termen lung, ura se întoarce împotriva celui ce o cultivă şi-l distruge. Este ca un bumerang care se întoarce spre cel ce l-a aruncat. Întotdeauna ura îl distruge pe cel ce o are şi o cultivă, chiar dacă, pentru o vreme, el pare a se întări şi a fi puternic. Ura i-a distrus pe Stalin, pe Hitler, pe Ceauşescu şi pe oricare şi-a făcut din ea un scop, iar în final îl va trimite şi pe Satan în cazanul focului veşnic pe care el l-a aprins şi întreţinut, prin ură.
Duşmanul ne înşală şi cu gândul că am avea dreptate, că ni s-a făcut rău, că am fost nedreptăţiţi, prin urmare am avea dreptul să urâm. Aceasta este o capcană. Biblia spune că cel mai mare „rău” pe care avem voie să-l facem duşmanilor noştri este să le facem bine atunci când ei ne fac rău. Aşa punem cărbuni aprinşi pe capul lor (adică le dăm de gândit în privinţa atitudinii lor plină de ură). Altfel suntem în pericolul de a ne îngriji de combustibilul ce va fi folosit sub cazanul veşniciei. Orice om care urăşte va avea parte cu domnul urii: Satan. Şi orice om care iubeşte va avea parte cu Domnul iubirii: Isus Hristos.
Vorbind despre conflictul dintre români şi unguri gândiţi-vă numai cât foc al urii se consumă zi de zi, fără nici un beneficiu pentru cei ce îl întreţin. Câte gânduri de răzbunare, de rău, de ură care nu fac altceva decât să învenineze şi îmbolnăvească sufletul ce este atras spre acest foc şi în care se lasă mistuit. Şi cum, în felul acesta, se opreşte râul dragostei, al iubirii sfinte pe care Dumnezeu ar vrea să îl îndrepte, prin noi, spre cei de lângă noi, indiferent de rasă sau naţionalitate, de credinţă, toţi creaţi iniţial după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Hristos spunea că cine a făcut un bine celui mai neînsemnat dintre fraţii Lui, adică celor umili şi smeriţi care cred în Isus, Lui i-a făcut acel bine. Prin urmare Isus este şi în românii sau ungurii care cred în El şi noi cu Hristos avem, în final, de-a face. Cum să nu-i iubeşti pe aceşti sfinţi ai lui Hristos, indiferent de ce altfel de nume au prin naştere? Şi trebuie iubiţi şi ceilalţi, chiar dacă ne sunt potrivnici, pentru că şi ei poartă chipul lui Dumnezeu în ei, prin creaţie. Atâta doar că acest chip a fost acoperit de Satan cu năframa urii şi a păcatului. Dar trebuie să-i iubim în nădejdea că şi lor Dumnezeu le va da la o parte acel văl murdar şi îi va aduce la lumină. Şi dacă o vreme s-au hrănit din mlaştina urii să vină vremea când să se hrănească din păşunile verzi ale turmei lui Hristos şi să bea din izvoarele curate ale neprihănirii şi dragostei. Români şi unguri deopotrivă.
Realizez acum că, pentru cineva de nu ştiu unde şi care nu cunoaşte starea de spirit din zona Transilvaniei, citind ceea ce am scris, s-ar putea gândi că aici românii şi ungurii trăiesc în conflict. Slavă Domnului că nu este aşa! Aşa ar vrea unii să fie dar nu este. Sunt prietenii strânse între români şi unguri, chiar din afara spectrului creştin evanghelic, sunt multe căsătorii mixte şi, în general oamenii se poartă frumos unii cu alţii, aşa cum le stă bine şi le face cinste. Este adevărat că sunt, şi de o parte şi de alta, unii care nu se bucură de buna convieţuire dintre noi, aşa ca cel ce mi-a scris şi m-a ocărât (şi care, poate nici nu e din zona noastră) dar, prin harul Domnului, nu ne pot influenţa la ură. În Numele Domnului Isus Hristos noi vrem să uităm, să iertăm şi să iubim. Pentru că ştim bine că toţi câţi au iubit au fost fericiţi pe pământ şi vor fi fericiţi şi în veşnicie. Celor ce au urât, ura nu le-a adus fericirea ce o visau pe pământ, decât doar pentru scurtă vreme, uneori, dar pentru veşnicie ea nu va fi altceva decât cazierul greu care va produce o pedeapsă veşnică.
Din orice parte ai vedea lucrurile dragostea (care este din Dumnezeu) este mai bună decât ura. Şi când un om este stăpânit de Dumnezeu iubeşte iar când urăşte se dovedeşte cu prisosinţă că Satan este stăpânul lui. Vestea bună este că mai putem renunţa la ură în favoarea dragostei, prin Isus Hristos, atât timp cât mai avem suflare de viaţă. Rezultatul va fi pacea şi fericirea noastră; pe pământ şi în veşnicie.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment