Probabil că aţi făcut cadouri de sărbătorile care au trecut. Dacă aţi avut posibilităţi. Dar chiar dacă nu aţi avut mari posibilităţi financiare ceva tot aţi dăruit, măcar un zâmbet sau o vorbă bună. Şi uneori acestea pot fi cele mai frumoase şi mai scumpe cadouri pe care le aşteaptă cei de lângă noi. Un cadou nu trebuie neapărat să fi costat mulţi bani pentru a fi cu adevărat valoros. Dar ceva trebuie să coste. Un zâmbet adevărat, nu fals, sau o vorbă bună, venită din dragoste, costă mai mult decât o maşină scumpă sau o brăţară de diamante. Pentru că acestea nu pot veni dacât dintr-un caracter care a fopst modelat de Dumnezeu. Şi un caracter după voia lui Dumnezeu nu se face uşor. Este o luptă acolo şi multă trudă.
Oamenii cred că un efort financiar în favoarea altora face totul dar nu este adevărat. A te dărui pe tine altora face totul şi aceasta nu este cu putinţă prin mijloace omeneşti şi nu va fi posibil niciodată dacă omul nu conştientizează această nevoie.
Sunt părinţi care fac mari eforturi financiare în favoarea copiilor lor, crezând că în felul acesta copiii vor fi fericiţi. Muncesc mult ca să poată oferi mult şi de aici se naşte un paradox: au de suferit tocmai cei pe care vor să-i facă fericiţi! Pentru că părinţii de fapt îşi neglijează copiii pentru care spun că trăiesc. Şi în loc să se ofere pe ei înşişi copiilor, le oferă bani sau lucruri pe care le cumpără cu bani. Şi apoi nu ştiu de ce copiii lor o iau razna sau nu mai găsesc la ei afecţiune şi dragoste.
O vreme toţi oamenii de pe pământ au gândit în aceşti termeni, au văzut fericirea din această perspectivă, a posesiunilor materiale. Dar s-a întâmplat că la un moment dat în istoria omenirii a venit Cineva care a pretins că este Dumnezeu Însuşi. Este vorba despre Isus Hristos. El a venit să ofere oamenilor o altă perspectivă asupra a ce înseamnă să fii fericit, dacă vreţi despre ce înseamnă să faci un cadou.
El a spus hotărât şi răspicat că fericirea nu constă în lucrurile materiale după care alergau toţi şi că a căuta aceste lucruri cu prioritate în viaţa scurtă a omului pe pământ înseamnă irosirea singurei vieţi şi apoi a veşniciei, înseamnă trudă şi durere. Cuvintele pe care le-a rostit atunci, şi care au rămas consemnate pentru noi pe paginile Bibliei, au însemnat o altă perspectivă asupra vieţii. Matei, capitolul 6:
19 “Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;
20 ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
21 Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
22 Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23 dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
25 De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?
26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu semenă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grînare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?
27 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
28 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
29 totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.
30 Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
31 Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
33 Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
34 Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei.”
Nu mulţi au crezut aceste cuvinte şi nu mulţi au fost cei ce I-au dat crezare lui Isus Hristos, trăind în acel fel nou, în care chiar El trăia, fiind un exemplu. Dar au fost totuşi câţiva. Ei L-au crezut pe Isus, au lăsat totul şi au mers după El. Problema a fost că Isus Hristos le cerea tuturor să facă acest pas al renunţării şi al schimbării perspectivei asupra vieţii şi că spunea răspicat că nu este altă cale spre fericire, spre a fi cu Dumnezeu. Matei, capitolul 10:
37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
38 Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine.
39 Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”
Preţul găsirii lui Dumnezeu şi al comuniunii veşnice cu El era şi este renunţarea la tot, chiar la viaţa omului, dacă se cerea acest lucru.
Dacă vreţi Domnul Isus a venit să ne facă un cadou. Dar, aşa cum facem şi noi uneori cu copiii noştri, a condiţionat acest cadou de renunţarea noastră la altele. Adică nu putem avea şi cadoul ceresc şi cele pământeşti.
Aceasta era o cerinţă grea atunci şi este la fel de grea astăzi, în societatea de consum în care trăim. În Marcu capitolul 10 găsim istoria tânărului bogat care a plecat întristat de la Isus pentru că, deşi era moral şi religios, el nu a putut renunţa la tot.
Dar, aşa cum am spus, unii au putut. Să ne gândim doar la apostolul Pavel, un rabin tânăr, promiţător, inteligent, de perspectivă, care avea totul în faţă. Dar a renunţat şi a putut spune cu bucurie, mult mai târziu, când a putut să verifice, că renunţarea a fost pasul cel bun:
7 “Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos.
8 Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos,
9 şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.
10 Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui;
11 ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.” (Filipeni, capitolul 3).
Renunţarea care ni se cere este preţul care trebuie plătit de fiecare creştin. Deşi trăim într-o societate declarată creştină totuşi preţul renunţării nu mai este cunoscut. Prin urmare nu există creştinism decât declarativ şi cadoul oferit de Dumnezeu prin Hristos nu mai este disponibil. Este ca şi cum am sta cu braţele pline de tot felul de lucruri fără valoare, Dumnezeu ne întinde darul Lui preţios în Hristos dar nu mai avem loc pentru acest dar şi El trebuie să se retragă.
Implicaţiile refuzului sau primirii Darului ceresc, care este Isus Hristos, uneori nu se văd imediat, instantaneu. Omul poate să rămână cu gunoaie o vreme şi să se bucure de ele iar cel ce a renunţat la gunoaie să le regrete o vreme şi să fie o luptă pentru a se întoarce la ele. Dar cei ce rămân consecvenţi, fie cu Darul adevărat fie cu gunoaie, în timp vor putea aprecia valoare alegerii lor.
Cei ce L-au ales pe Isus vor rămâne în pace şi pacea aceasta va creşte tot mai mult, pe măsură ce vor fi tot mai hotărâţi în această alegere, în fiecare zi. Ei se vor deosebi de “creştinii” cu numele, “creştini” care doar Îl adaugă pe Isus în capătul unei liste lungi.
Aşa cum am spus, timpul, şi în final veşnicia, vor certifica alegerile pe care le-am făcut, alegeri care ne marchează pentru viaţa pe pământ şi ne vor stabili locul în veşnicie.
SUA a fost un loc mult binecuvântat de Dumnezeu şi mulţi au numit această ţară “al doilea Canaan”. Dar pe măsură ce Dumnezeu a dat binecuvântări materiale şi propăşire economică sufletele oamenilor au început să uite de chemarea Celui în care spuneau că cred, adică de a nu-şi găsi pacea şi odihna şi bucuria în lucrurile trecătoare, şi L-au trecut pe Isus Hristos în coada listei. Nu au renunţat la El chiar de tot. Cel puţin aşa credeau ei şi se înşelau singuri. Ciudat că, deşi cunoşteau cerinţa lui Isus ca El să fie totul pentru ei, nu i-au mai dat importanţă, chiar au neglijat-o.
Efectele le vedem astăzi. O ţară admirată şi dorită în trecut de toţi a ajuns să fie urâtă de cei mai mulţi şi în grea situaţie economică. O ţară sigură şi care nu se temea de duşmani a început să fie stăpânită de frică şi ameninţată tot mai mult. O ţară care a avut pace dar acum nu o mai are.
Hristos doar poate oferi pacea dar El nu o dă decât în condiţiile Lui. Şi voia Lui nu mai este la loc de cinste în această ţară de multă vreme. Nu că în alte ţări ar fi. România bunăoară, sau Europa.
Cu cât lumea se îndepărtează de Dumnezeu cu atât îşi pierde pacea şi o caută cu mai mare disperare.
Şi se ajunge astfel la ceea ce m-a inspirat să scriu aceste gânduri.
Am citit o ştire că în SUA, de sărbătorile de iarnă din anul 2011, printre cadourile cele mai oferite şi cumpărate au fost armele de foc! Circa 500.000 de arme au fost vândute în şase zile de dinaintea Crăciunului!
Probabil că ei încă mai citează cuvintele Psalmului 91:
1 “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atoputernic,
2 zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!”, dar de fapt se încred acum în armele de foc. Cele personale sau în arsenalul uimitor pe care îl au forţele lor armate pe întreg cuprinsul pământului.
Pentru că au uitat ce vrea Dumnezeu de la ei şi şi-au pus încrederea în lucruri de nimic, în gunoaie, iată că de Crăciun au ajuns să îşi facă cadou pistoale şi mitraliere. Înţeleg că frica şi spaima este peste ei.
Când Domnul Isus şi-a făcut cunoscută oferta Ierusalimului dar a fost respinsă El a spus:
Luca 19 cu 42. „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.”
Pacea vine doar acolo unde domneşte Hristos şi El nu domneşte într-o inimă împărţită. Acum când toţi care şi-au pus încrederea în lucrurile trecătoare fac prognoze îngrijorătoare şi vorbesc despre crize şi scenarii apocaliptice Dumnezeu mai caută oameni care să treacă senini prin toate şi cu fruntea sus, bucuroşi. Pentru că “lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.” ( 1 Ioan 2:17) şi “Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi nici unul din cei ce se încred în El, nu este osândit”. (Psalmul 34:22).
Dacă nu ai pace şi te mai îngrijorezi este o dovadă clară că Dumnezeu nu este sprijinul şi tăria ta şi arată spre o nevoie urgentă de a te întoarce cu toată inima spre El şi de a întoarce spatele la toate celelalte în care te-ai încrezut până acum.
Nu-ţi cumpăra liniştea şi pacea cu un cont în bancă sau cu un pistol sau cu o mitralieră. Şi nici măcar cu religiozitatea ta! Acestea niciodată nu au adus pacea ci războiul. Pacea o aduce doar Isus Hristos şi ascultarea totală de El.
Mai devreme sau mai târziu Santa Claus vine pe coş cu o mitralieră dar Isus Hristos vine oricând, în inimă, cu pace. Dacă este primit şi cinstit.
Comment