Autor: A.W.Tozer
Multe persoane observatoare consideră că astăzi convertirea nu mai face atât de multe pentru oameni cum obişnuia odată să facă. Prea adesea, experienţa trece lăsând căutătorul nesatisfăcut şi profund dezamăgit. Unii dintre cei ce sunt astfel afectaţi şi care sunt prea sinceri să se joace cu religia se lasă de toată treaba şi se întorc făţiş la vechea viaţă. Alţii încearcă să scoată tot ce pot dintr‑o afacere proastă şi treptat se adaptează unei forme imperfecte şi modificate a creştinismului dreasă cu amuzament sintetic şi animată de loviturile frecvente ale stimulentelor sub forma „inovaţiilor”, pentru a-i da farmec şi luciu.
Cunoaşterea faptului că majoritatea campaniilor de trezire pot veni şi pot pleca fără să ridice nivelul moral al oraşelor în care sunt ţinute ar trebui cu siguranţă să ne pună serios pe gânduri. Ceva este în neregulă undeva. Nu cumva cauza din spatele acestui eşec incontestabil al Evangheliei de a aduce schimbare morală este eşecul mai adânc al mesagerului de a înţelege sensul real al mesajului său? Nu cumva, în nerăbdarea lui de a mai câştiga încă un convertit, el face Calea Vieţii prea uşoară? Aşa s-ar părea. În alte vremuri, nu era ceva neobişnuit să vezi închiderea în masă a cârciumilor şi a bordelelor ca rezultat direct al predicării mesajului lui Hristos în campaniile de trezire. Cu siguranţă, trebuie să fie o diferenţă de accent între mesajul pe care îl propovăduiau atunci şi mesajul ineficient pe care îl propovăduim noi azi.
A da Evangheliei numai sensul ei etimologic de veste bună înseamnă a o limita atât de radical încât să ajungă efectiv să însemne ceva ce ea nu este. Faptul că „Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi” este într-adevăr o veste bună. Faptul că după ce singur a şters păcatele noastre, El a şezut la dreapta Măririi în ceruri şi că, din acea poziţie înălţată, El mijloceşte harul pentru toţi credincioşii este o veste extraordinară, încurajatoare pentru rasa împovărată de păcat. Însă a limita mesajul creştin la acest singur adevăr înseamnă a-l jefui de mare parte a sensului său şi a crea o neînţelegere periculoasă între cei care aud acest fel de predicare.
Realitatea este că mesajul Noului Testament cuprinde mult mai mult decât o ofertă de iertare gratuită. Este un mesaj al iertării, şi pentru asta, Dumnezeu fie lăudat! Dar este de asemenea un mesaj al pocăinţei. Este un mesaj al ispăşirii, dar este de asemenea un mesaj al cumpătării, al neprihănirii şi al evlaviei în acest veac prezent. Ne spune că trebuie să acceptăm un Mântuitor, dar ne spune şi că trebuie să respingem păgânătatea şi poftele lumeşti. Mesajul evanghelic include ideea de îndreptare, de separare de lume, de purtare a crucii, şi de loialitate faţă de Împărăţia lui Dumnezeu chiar până la moarte.
Dacă e să fim strict tehnici, aceste adevăruri tocmai menţionate sunt corolare ale Evangheliei, şi nu Evanghelia în sine; dar fac parte integrantă din mesajul total pe care suntem însărcinaţi să-l proclamăm. Nimeni nu are autoritatea de a diviza adevărul şi de a propovădui doar o parte a lui. A face aşa ceva înseamnă a-l reduce şi a-l face ineficient.
Lucrul acesta e ceva mai mult decât o simplă despicare a definiţiilor. Are consecinţe reale printre lucrătorii creştini şi, ceea ce este şi mai grav, are consecinţe printre căutătorii încrezători care apelează la aceşti lucrători pentru sfaturi. A-i oferi păcătosului darul mântuirii bazat pe lucrarea lui Hristos în timp ce îi permiţi să nutrească ideea că darul nu poartă cu sine nicio implicaţie morală, înseamnă să-i faci o rană colosală acolo unde îl doare cel mai mult.
Mulţi învăţători evanghelici insistă cu atâta fermitate asupra harului fără plată, necondiţionat încât creează impresia că păcatul nu este o chestiune serioasă şi că lui Dumnezeu Îi pasă prea puţin de el. El este preocupat doar de faptul ca noi să scăpăm de consecinţele lui. Astfel, în aplicaţie practică Evanghelia înseamnă doar un pic mai mult decât o cale de a scăpa de roadele trecutului nostru. Inima care a simţit greutatea propriului păcat şi, împreună cu aceasta, a văzut puritatea de temut a Dumnezeului Prea Înalt nu va crede niciodată că mesajul iertării fără transformare este un mesaj de veste bună. A ierta trecutul unui om fără a-i transforma prezentul înseamnă să violezi sinceritatea morală a propriei sale inimi. La un asemenea de lucru, Dumnezeu nu va lua parte!
Trebuie să avem curaj să predicăm întregul mesaj. Făcând astfel, vom pierde fără îndoială câţiva prieteni şi ne vom face un număr de duşmani. Însă adevăratul creştin nu va fi prea mâhnit de asta. El are destule de făcut ca să-I facă pe plac DOMNULUI şi Mântuitorului său şi să fie credincios sufletelor tuturor oamenilor. S-ar putea ca asta să-l ţină mult prea ocupat ca să-i mai lase timp pentru regrete faţă de supărarea oamenilor îndrumaţi greşit.
