Tinerii jertfiţi pe altarul nevegherii

          Este Biblia adevărată sau nu? Este ea Cuvântul lui Dumnezeu sau doar o colecţie de poveşti şi de învăţături omeneşti?
          Ateii susţin că Biblia este doar o colecţie de povestiri fantastice şi chiar unii dintre cei ce spun că cred în Dumnezeu nu cred că Biblia este în totalitate Cuvântul lui Dumnezeu. Am stat de vorbă cu un astfel de credincios nu cu multă vreme în urmă şi îmi spunea că trebuie să fiu atent, să nu iau Biblia literal şi să cred tot ceea ce scrie acolo, pentru că de fapt ea foloseşte un limbaj metaforic.
          Mulţi însă afirmă categoric că Biblia este în totalitate Cuvântul lui Dumnezeu şi că fiecare cuvânt din această carte este adevărat şi vrednic de încredere şi de urmat. Ei spun că dacă faci ceea ce ţi se cere acolo Dumnezeu te va binecuvânta. Mai susţin că nici o altă carte nu are aceeaşi valoare şi că doar Biblia este inspirată de Dumnezeu şi ne conduce spre adevăr.
          Printre aceştia se află şi marea majoritate a credincioşilor evanghelici din SUA. Cel puţin dacă facem referinţă la cei de până azi, pentru că lucrurile se schimbă dramatic şi îndoiala în legătură cu ineranţa Scripturilor începe să îşi facă loc.
          Dar una este a afirma un lucru şi alta ca acel lucru să fie adevărat. Sau, altfel spus, cine afirmă că Biblia este adevărată trebuie să dovedească aceasta prin experienţa lui de viaţă. Credinţa trebuie să ducă la ceva concret.
          Am aflat, în zilele care au trecut, că în urma unui sondaj realizat în SUA s-a constatat că 88% dintre tinerii bisericilor din această ţară părăsesc Biserica! Circa jumătate din ei în şcoala generală iar cealaltă jumătate în timpul liceului.
          Mi-am adus aminte de un verset din Scripturi, din cartea Proverbe, capitolul 22 şi versetul 6: “Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.”
          Şi mi-am spus că pentru americani, care au crezut în Dumnezeu şi infailibilitatea Scripturilor, acest verset nu se aplică. Credincioşii americani deja şi-au pierdut copiii! Dacă ne uităm la felul în care au evoluat lucrurile în acest sens, şi anume la faptul că în anii ’80-’90 procentul tinerilor care părăseau Biserica era de circa 40%, nu ne vine greu să spunem că, în acest ritm, în 10-20 de ani nu vor mai exista tineri în bisericile din SUA!
          Cum să înţelegem atunci versetul din Proverbe? Ori este o minciună ori credincioşii l-au înţeles, interpretat şi aplicat în mod greşit. Pentru că ştiu că poate nicăieri în lume tinerii şi copiii din biserici nu au avut parte de o atenţie mai mare şi de o instruire mai atentă decât în SUA.
          Credincioşii din SUA au preluat modelul “Şcolii duminicale”, inventat de Robert Raikes care l-a folosit pentru prima dată în Anglia, începând undeva prin anii 1780. De atunci acest sistem de învăţare a copiilor în adunări a cunoscut o creştere deosebită ajungându-se ca azi să fie folosit în aproape toate adunările de nuanţă evanghelică şi nu numai.
          Englezii şi americanii, prin biserici, şi-au instruit copiii la “şcoala duminicală” şi i-au învăţat Cuvântul lui Dumnezeu cum poate că nu a făcut-o nici o altă naţiune. Rezultatul ar fi trebuit să fie cel promis prin versetul citat din proverbe: “cei învăţaţi în copilărie să nu se îndepărteze de Dumnezeu nici la bătrâneţe”. Constatăm însă că lucrurile nu stau azi deloc aşa.
          Încă de atunci, de la începutul “Şcolii duminicale” au fost voci care au avertizat asupra pericolului reprezentat de această formă de învăţare. Un pastor din vremea aceea spunea: “Obiecţia mea principală la “Şcoala duminicală” este că mă tem că în final ea va distruge tot ceea ce înseamnă viaţa de familie creştină”.
          Şi acest lucru s-a întâmplat. Părinţii şi-au încredinţat copiii “şcolilor duminicale” în vederea instruirii lor religioase şi, fără ca cineva să-şi dea seama, autoritatea părinţilor în acest aspect a fost anulată. Copiii au ajuns pe mâna unor instructori mai pricepuţi sau mai puţin pricepuţi, adică mai duhovniceşti sau mai fireşti. Au apărut tot felul de activităţi pentru a-i atrage pe copii. Jocuri, lucruri hazlii, care în timp s-au diversificat, ajungându-se azi unde s-a ajuns.
          De fapt, deşi părea deosebit de bun şi folositor, era un sistem care nu avea de-a face cu Scriptura. Dumnezeu a lăsat familia să fie locul în care copiii să fie instruiţi din punct de vedere religios. Responsabilitatea era a părinţilor în special. Ei nu doar că aveau obligaţia să se asigure de învăţarea copiilor şi să-i îndrume pe calea lui Dumnezeu, dar trebuia şi să fie un bun exemplu în acest sens. Adică să fie tot timpul preocupaţi de relaţia lor cu Dumnezeu. Copiii să-L vadă pe Hristos în ei şi în relaţiile de familie, aceasta era cea mai bună metodă de învăţare.
          Nu s-a procedat aşa şi autoritatea părinţilor a fost anulată, copiii având mai multă încredere în învăţătorii lor de la “şcoala duminicală”.
          În timp lucrurile au evoluat, şi nu în bine. S-au căutat tot timpul forme şi metode noi pentru a-i ţine pe copii şi tineri în priză şi atenţi. S-a inventat muzica pentru copii şi tineri, jocuri tot mai spectaculoase, ajungându-se azi unde s-a ajuns: muzica lumii cosmetizată şi preluată în biserici (chiar muzica rock), teatru, scenete, pantomimă, ieşiri la iarbă verde şi grătare, tabere şi conferinţe, tot felul de lucruri preluate din lume. Într-un cuvânt distracţia a fost calul troian adus între copii şi tineri. Toată învăţarea lor trebuia să-i motiveze, să-i atragă, să-i binedispună. Disciplina nu şi-a mai avut locul.
          Azi, după ce americanii au dat credit 100% acestui sistem, se constată că 88% dintre tineri părăsesc Biserica şi se duc în lume!
          Dar să aruncăm o scurtă privire spre ceea ce se întâmplă la noi.
          Călcând pe urmele celor din vest şi preluând tot ceea ce ţine de instruirea copiilor în materie de religie, părinţii şi-au predat copiii învăţătorilor de la “şcoala duminicală”. Şcoală care urmează exact aceleaşi principii care au stat şi stau la baza învăţământului religios din vest.
          Abdicând de la rolul lor în familie părinţii au uitat care este chemarea lor în legătură cu copiii şi de la o vârstă cât mai fragedă i-au încredinţat educatorilor. Au crezut că în cîteva ore la adunare şi apoi pentru un timp de o săptămână într-o tabără anume se va face educaţia religioasă de care copiii lor au nevoie.
          Se poate constata cu uşurinţă care este rezultatul: copii şi tineri tot mai greu de stăpânit, tot mai rebeli, tot mai asemănători cu lumea şi care stau în biserică doar dacă le dai ceea ce le convine lor.
          Azi sunt la mare modă conferinţele tinerilor creştini. Unele mai cunoscute altele mai puţin. Din nefericire eu nu cunosc o lucrare de felul acesta pe care să o pot recomanda ca fiind un loc în care tânărul care merge să aibă un real folos spiritual. Dimpotrivă!
          Toţi cei ce iniţiază aceste mişcări emit pretenţia că o fac pentru creşterea tinerilor şi pentru beneficiul lor duhovnicesc. Dar ei întrebuinţează mijloace fireşti şi lucruri lumeşti adaptate şi spoite cu un strat subţire de creştinism. Prin faptul că le dau tinerilor ceea ce aceştia nu găsesc în adunări (şi nu lucruri duhovniceşti) nu fac altceva decât să submineze autoritatea liderilor lor spirituali şi ai bisericii din care fac parte. Deoarece numărul celor ce se strâng laolaltă la aceste conferinţe sau tabere poate ajunge la câteva mii, nimeni nu poate controla ce se întâmplă în locurile respective. Prin urmare mulţi dintre cei ce participă la aceste strângeri sunt acolo doar pentru a scăpa de autoritatea părinţilor şi a liderilor religioşi şi pentru a păcătui. Multe adunări de felul acesta nu diferă de cele din lume decât prin eticheta de “creştin” pe care o poartă, dar care nu are acoperire în fapte. Am avut ocazia să ajung în astfel de locuri şi ştiu bine ce spun.
          Sub pretextul unei închinări vii au fost acceptate mijloace lumeşti care se adresează sufletului omului şi de cele mai multe ori cărnii, nu duhului lui. Muzica lumii a fost promovată în aceste tabere, conferinţe şi chiar adunări. Cei ce ar fi trebuit să vegheze şi de la care s-ar fi cerut discernământ s-au dovedit a fi oameni de paie şi tinerii au început să-şi facă de cap, să conducă ei. Unii, talentaţi la muzică, dar care nu au nimic în comun cu sfinţenia, au ajuns lideri de laudă şi închinare şi adunările au ajuns de râs şi de plâns.
          Apoi predicile au început să fie cât mai moi, să nu se supere cineva şi să plece. Mesajele s-au adaptat după dorinţele enoriaşilor. Şi vinovaţi nu sunt tinerii de azi care caută năluci în loc să alerge după Dumnezeu, ci cei de dinaintea lor, liderii, cei ce au avut în mână frâiele adunărilor şi care s-au lăsat amăgiţi de ceea ce au văzut în afară. Nu s-au mulţumit cu ceea ce le-au lăsat înaintaşii lor, adică cu acea credinţă simplă şi curată venită direct de pe paginile Sfintelor Scripturi şi prin Duhul Sfânt, ci au căutat lucruri noi prin şcoli în care au fost instruiţi tot de cei ce demult nu mai cunoşteau adevărata cale. A fost promovat un sistem de învăţământ teologic care a produs oameni infatuaţi şi mândri de realizările lor, de ceea ce au ajuns, care s-au crezut mai deştepţi decât înaintaşii lor. Şi nu ştiau că sunt “ticăloşi, nenorociţi, săraci, orbi şi goi” (Apocalipsa 3:17).
          În astfel de cazuri Duhul Sfânt se retrage. El nu stă în adunări în orice condiţii. Regulile le face Dumnezeu, nu oamenii.
          Situaţia actuală seamănă foarte bine cu imaginea pe care o găsim în Vechiul Testament, atunci când poporul evreu a ieşit din Egipt, dar nu-L cunoştea pe Dumnezeu.
Exodul 32:1 “Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron, şi i-a zis: „Haide! Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a întâmplat cu el.”
2 Aaron le-a răspuns: „Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre şi aduceţi-i la mine.”
3 Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron.
4 El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: „Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului.”
5 Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!”
6 A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace.
7 Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală şi coboară-te; căci poporul tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat.
8 Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: „Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!”
          În Noul Legământ avem un text similar care atinge exact acelaşi aspect. Îl găsim în 2 Timotei 4 cu 3: “Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.”
          Problema evreilor era că în Egipt au văzut sute de ani un model idolatru de închinare. Şi ceea ce au văzut i-a marcat, chiar şi pe Aaron. Ei nu-L cunoşteau pe Dumnezeul Adevărat dar vorbeau despre El. Cultura din jur i-a format. Imaginea lor despre Dumnezeu şi închinare venea din cultura egipteană şi era o imagine deformată. În Noul Legământ când spunem Egipt spunem lumea aflată sub controlul lui Satan.
          “Creştinii” din vest au privit spre muzica lumii şi spre distracţia din lume. Şi pentru că nu mai aveau voie la ele, dar şi le doreau, le-au adus în biserici, cosmetizate. Au făcut un amestec între creştinism şi păgânism şi i-au spus: “Laudă şi închinare”. Întodeauna în poporul Domnului problema era aici: amestecul. Şi Dumnezeu şi Baal şi Astartea. Şi Dumnezeu şi idolii. Astăzi lucrurile stau la fel.          Acest model a fost prezentat ca adevăratul model de închinare, dar el nu corespunde sub nici o formă modelului conceput de Dumnezeu. Cei ce-l promovează şi în adunările din România vorbesc cu atât elan şi entuziasm despre acest model încât vor să ne facă să credem că dacă nu ar fi existat staţiile de amplificare, chitările electrice, tobele şi instalaţiile de lumini, nu ar fi existat niciodată închinare şi laudă autentice aduse lui Dumnezeu. Ei vor să dea de înţeles că secretul închinăriii a fost ascuns până acum de ochii celor mai mulţi şi înguşti la minte dar li s-a descoperit lor. Prin urmare au adus viţelul în adunări şi au spus: “Israele! Iată Dumnezeul tău!”.
          Lucrurile nu au ajuns aici dintr-o dată ci au evoluat treptat.
          Cu consecvenţă şi nepăsare faţă de orice critică bună aceste metode au fost promovate şi rezultatele deja se văd pentru cine mai are ochi să vadă, dar se vor vedea şi mai bine în anii viitori. Nu se poate să urmezi un model care a dat faliment şi tu să ai rezultate bune.
          Tinerii care azi sunt ţinuţi în adunări prin aceste mijloace fireşti mâine vor fi primii care vor părăsi Biserica şi cu siguranţă copiii lor vor merge pe acelaşi drum al înstrăinării de Dumnezeu.
          Pe lângă acestea au apărut şi alte concepte noi în gândirea religioasă a creştinilor moderni, dar toate se leagă între ele şi au ca punct de pornire neatenţia şi neascultarea de Dumnezeu, aroganţa în a face ceea ce Dumnezeu nu a poruncit.
          A apărut slujirea femeilor în adunări şi nu cred că este lipsit de importanţă faptul că începutul a fost tot la “şcoala duminicală”. Mai întâi femeile au slujit aici şi apoi, în timp, rolul lor a ajuns tot mai mare, până acolo încât au fost puse în slujba de pastori.
          În urmă cu câteva luni am primit un email cu un articol din CHARISMA MAGAZINE din SUA, articol scris de editorul şef la această publicaţie, şi care prezintă în termeni foarte elogioşi activitatea unui lider religios din România. Principalele lui realizări ţin de promovarea femeilor în slujire, de faptul că ele nu mai trebuie să se acopere în adunări şi că au dreptul să poarte bijuterii.
          Ce ne facem cu ceea ce i-a scris apostolul Pavel lui Timotei nu mai contează. 1 Timotei 2 cu 12: „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.”
          Între noutăţile de care au parte tinerii din România, noutate care tot din vest vine, se află şi predicarea Cuvântului în aşa fel încât ei să se simtă bine. Învăţătorii după poftele lor au devenit celebri folosind tocmai mijloacele întrebuinţate de psihologii lumii şi de cei ce manipulează oamenii prin cuvântări studiate.
          V-aţi gândit vreodată că cei ce fac cel mai mare rău tinerilor creştini nu sunt cei din lume sau de o altă credinţă ci tocmai cei ce pretind că-i duc spre libertate şi le promit slobozenia? Pentru că ceea ce se întâmplă azi în mediul evanghelic din România şi direcţia pe care au pornit lucrurile nu face altceva decât să creeze condiţiile pentru ca lepădarea de credinţă să aibă loc. Iar cei ce fac acestă lucrare distrugătoare nu sunt cei fără de Dumnezeu ci sunt unii dintre cei mai cunoscuţi, mai titraţi şi mai apreciaţi lideri şi unele dintre cele mai cunoscute lucrări la nivel naţional. Şi nu cred că ei realizează răul mare pe care îl fac. Chiar cred că fac o lucrare bună. Scriptura de la 2 Timotei 3 cu 13 spune:
13 “Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi.
14 Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat.”
          Unde vom ajunge în felul acesta? Acolo unde au ajuns alţii care au neglijat voia lui Dumnezeu, chiar dacă au avut intenţii bune. Eu nu mă îndoiesc că unii dintre cei ce promovează astfel de lucrări, fireşti şi dăunătoare, chiar cred că fac un lucru bun. Dar aceasta nu arată decât că sunt înşelaţi şi cred o minciună. Pentru tot ceea ce cineva a făcut rău, chiar dacă a avut o intenţie bună, va da socoteală lui Dumnezeu. Cineva trebuie să fie vinovat şi să răspundă pentru faptul că 88% dintre tineri părăsesc Biserica. Dacă s-ar fi urmat căile şi metodele cerute de Dumnezeu nu s-ar fi ajuns aici. Deci vina aparţine numai şi numai celor ce au inventat alte metode şi care, prin aceasta, au dovedit că nu ascultă de Dumnezeu!
          Iată că poţi fi în adunare, poţi fi pastor senior sau secund, de tineret sau de laudă şi închinare, poţi fi mare evanghelist sau mare cântăreţ, poţi alerga de dimineaţa până seara şi să te implici în tot felul de proiecte, să fii cunoscut şi apreciat de oameni, dar toată munca ta să fie o scârbă şi o urâciune înaintea lui Dumnezeu pentru că nu Biserica Lui se zideşte prin tine şi prin ceea ce faci. Dimpotrivă! Lucrezi la dărâmarea acestei Biserica.
          Tinerii din America părăsesc Biserica în masă, aproape toţi! Noi am preluat metodele lor de lucru cu tinerii şi copiii şi la ce ne putem aştepta?
          Ne minte Dumnezeu prin Cuvântul Său? Proverbe 22 cu 6 este o promisiune falsă? Cu siguranţă nu! Metodele folosite de oameni au fost greşite.
          Îndepărtarea tinerilor de Biserică arată spre eşecul părinţilor şi a adunărilor, a înţelegerii greşite a Scripturilor şi a implementării în adunări a unor metode de lucru care nu ne-au fost cerute şi pe care nu trebuia să le primim sub nici o formă.
          Cuvântul din Ieremia 6 este deosebit de relevant pentru vremurile în care trăim:
14„(Ei) leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!” Şi totuşi nu este pace!     15 Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.”
16 Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Dar ei răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!”
17 „Am pus nişte străjeri peste voi: „Fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbiţei!” Dar ei răspund: „Nu vrem să fim cu luare aminte!”
          Dacă citim cu atenţie Scripturile nu trebuie să ne facem iluzii şi să credem că cei ce au pornit pe acest drum greşit, al înşelării, se vor trezi şi se vor pocăi. La 2 Timotei 3 cu 13 am citit că „oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii, şi se vor amăgi şi pe ei înşişi”. Dar avem fiecare dintre noi o responsabilitate. Exact aşa cum îi cerea apostolul Pavel lui Timotei în versetul care urmează, 14: „Dar tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat.”
          Deci lucrurile vor merge din rău în mai rău şi aceasta nu pentru că spun eu ci pentru că aşa spune Dumnezeu, prin Scripturi. Şi deja vedem chiar şi cu ochii aceştia de carne când citim despre rezultetele din sondaje. Nici nu trebuie să fii duhovnicesc ca să constaţi răul. Dar pentru cei sinceri şi cu inima curată, pentru cei treji şi atenţi, care nu fac rabat de la poruncile lui Dumnezeu şi care nu se mulţumesc cu ceea ce le spun oamenii, care nu mai vor să fie copii la minte şi să se hrănească doar cu lapte ci îşi doresc să crească tot mai mult în cunoştinţa lui Dumnezeu, care nu au în viaţă un scop mai înalt decât de a fi plăcuţi lui Dumnezeu, care trăiesc în smerenie şi simplitate şi nu caută lucrurile lumii, care-şi doresc din toată inima ca Numele lui Dumnezeu să fie glorificat şi înălţat, care sunt cu adevărat plini de Duhul Sfânt, aceştia să nu se teamă. Ei vor sta pe Stâncă şi valul lepădării de credinţă, al înşelătoriei, tot mai mare cu fiecare zi care trece şi care îi va mătura pe credincioşii cu numele, pe ei nu îi va ajunge.

-::::: Arhivă EDITORIAL :::::-