Asistăm, de o bună bucată de vreme, la derularea unui conflict armat în Ucraina care pare a nu se mai termina. Am putea spune că totul a pornit de la dorinţa poporului ucrainean de a se rupe de Rusia şi de a se apropia de Uniunea Europeană. Numai că Rusia nu a fost şi nu este de acord cu această dorinţă a Ucrainei şi reacţia ei a provocat, şi încă mai provoacă, multă durere şi suferinţă poporului ucrainean. Noul preşedinte al Ucrainei, Petro Poroşenko, afirma cu puţin timp în urmă: „Poporul ucrainean a plătit un preţ foarte mare pentru orientarea sa proeuropeană”. Că este aşa vedem cu toţii şi nu ştim când se va termina totul, şi cum se va termina.
Afirmaţia preşedintelui Poroşenko despre preţul plătit de poporul ucrainean pentru noua sa orientare, precum şi anumite aspecte care privesc starea creştinismului de azi, m-au condus spre ceea ce urmează să vă spun.
A fi creştin înseamnă, printre altele, o rupere totală de trecut şi o orientare nouă spre un alt mod de viaţă, spre ceva complet diferit de ceea ce a fost până atunci, o schimbare radicală. Este renunţarea la o împărăţie a întunericului, dominată de Satan, şi trecerea într-o altă împărăţie, a luminii – Împărăţia lui Dumnezeu. De la căderea lui Adam şi despărţirea lui de Dumnezeu omul a aparţinut, am zice în mod natural, acestei împărăţii a întunericului. Biblia spune că toţi oamenii s-au născut în păcat şi că nu este nici măcar unul care să fi făcut binele, care să aparţină lui Dumnezeu prin naşterea lui sau prin trăirea lui. Păcatul în care Adam a căzut, prin neascultarea de Dumnezeu, ni s-a transmis şi nouă, urmaşilor lui, şi deoarece păcatul îi desparte pe oameni de Dumnezeu toţi ne-am născut în împărăţia lui Satan şi i-am aparţinut lui. Am putea spune că această situaţie se aseamănă într-un fel cu situaţia Ucrainei care a fost aproape tot timpul sub influenţa nefastă a Rusiei.
Dumnezeu, în marea Sa bunătate, a gândit şi iniţiat un plan prin care să ofere omului o şansă de a ieşi de sub această stăpânire şi robie grea sub care se afla, datorită păcatului. A venit chiar El în această lume, a luat chip de om prin Domnul Isus Hristos, şi l-a biruit pe Satan la cruce, atunci când prin Jertfa Sa Domnul Isus a plătit preţul răscumpărării pentru întreaga omenire. Apostolul Pavel în Epistola sa către Coloseni, la capitolul 2, scrie: 13 „Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. 14 A şters zapisul (înscrisul) cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce. 15 A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.”
Apostolul afirmă aici că omul era sub o domnie, o stăpânire, pe care Domnul Isus Hristos a dezbrăcat-o de puterea ei, adică i-a luat puterea de a stăpâni în continuare peste om; a făcut această domnie de ruşine atunci când, prin cruce, a ieşit biruitor. Se deschidea în acest fel pentru om posibilitatea ca să iasă de sub această stăpânire şi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, lucru care nu fusese cu putinţă până în acest moment, până la cruce, la Jertfa Domnului Isus. Lucrarea Domnului Isus Hristos este un răspuns pentru cei ce spun că omul poate fi salvat şi altfel decât prin credinţa în Domnul Isus Hristos, care spun că sunt mai multe drumuri către cer, nu trebuie neapărat să crezi în Domnul Isus Hristos. Dar Însuşi Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, a afirmat că: „Eu Sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”( Ioan 14:6). Iar apostolul Petru a întărit această afirmaţie când a spus: „În nimeni altul (decât în Isus Hristos) nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”( Faptele Apostolilor 4:12). Dacă exista o altă cale spre mântuire atunci Domnul Isus Hristos nu ar fi venit pe pământ şi nu ar fi murit pe cruce. Prin urmare toţi care cred în orice altceva, în orice alt dumnezeu sau om, rămân în continuare sub osânda lui Dumnezeu, pentru că rămân în continuare sub păcatul lor, şi rămân în împărăţia întunericului, sub stăpânirea lui Satan, destinaţi pentru pedeapsa veşnică a iadului.
Dar când omul înţelege planul lui Dumnezeu şi oferta de mântuire făcută prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi doreşte să iasă de sub influenţa celui rău şi să intre, numai prin credinţă, în binecuvântata Împărăţie a lui Dumnezeu, trebuie să se aştepte şi să ştie că cel rău, stăpânul de până atunci, se va împotrivi cu toată puterea şi că cel ce vrea să fie mântuit va trebui să plătească un preţ, un preţ mare. Dacă mântuirea Dumnezeu ne-o oferă în dar şi noi o primim doar pe baza a ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos la cruce, numai prin Jertfa Sa, trecerea din împărăţia întunericului în cea a luminii, va însemna un preţ mare şi pentru om. De fapt va însemna totul. Domnul Isus Hristos spunea la Matei 10: 34 „Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. 35 Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa. 36 Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui. 37 Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. 38 Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. 39 Cine îşi va păstra viaţa, o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa, pentru Mine, o va câştiga.”
În aceste cuvinte Domnul Isus vorbeşte despre sabie, despre un conflict, despre un război care se declanşează atunci când omul vrea să Îl urmeze pe Dumnezeu; vorbeşte despre un preţ mare şi despre o împotrivire puternică care se stârneşte împotriva celui ce vrea să-L urmeze pe Hristos. Conflictul este atât de violent încât duşmanii pot fi mama, tata, fiul sau fiica. Însă Domnul Isus spune că cine nu este gata să renunţe la tot, chiar la viaţa sa, nu este vrednic de El, adică nu este vrednic de Împărăţia Lui ce a binecuvântată.
Pentru a ieşi de sub inflenţa Rusiei şi a avea legături cu Occidentul, Ucraina a înţeles că trebuie să plătească un preţ, ba chiar unul mare. Nu ştiu dacă va duce lupta până la capăt sau, la un moment dat, va constata că preţul este totuşi prea mare. Dar ce mă doare azi să văd este că Satan, care foloseşte mai mult ca Rusia tactica minciunii şi a dezinformării, a reuşit să-i facă pe credincioşi, pe cei ce se declară creştini, şi o să fiu şi mai specific: pe cei ce se declară creştini evanghelici, să creadă că nu mai trebuie să plătească nici un preţ pentru a ajunge în cer, în Împărăţie! Noi am schimbat în desfrânare harul lui Dumnezeu şi am făcut din slobozenia noastră, a harului, o pricină ca să trăim pentru firea pământească. (Galateni 5:13 )
Omenirea a fost ţinută multă vreme sub robia mântuirii prin fapte, predicată atunci şi acum de biserica catolică, şi nu numai. În urmă cu circa 500 de ani a venit „Reforma” când Dumnezeu, în marea Sa bunătate, a luminat minţile mai multor oameni care au înţeles şi propovăduit, chiar cu preţul vieţii lor, că mântuirea este numai prin har, fără fapte, doar prin această credinţă în Domnul Isus Hristos. Lumina aceasta a adus speranţă şi viaţă multor oameni din vremea aceea dar le-a adus şi multă suferinţă şi nu puţini au plătit cu preţul vieţii.
De la „Reformă” încoace, şi mai aproape de noi în timpul comunismului iar azi în lumea musulmană, a fost un lucru de la sine înţeles că a fi creştin înseamnă a plăti un preţ, de fapt a da totul pentru Dumnezeu. Dar, începând cu câteva decade în urmă şi mai evident în vremurile în care trăim, lucrurile s-au schimbat în mod radical şi schimbarea a venit, în special, din America. Dacă până la „Reformă” oamenii au fost ţinuţi sub robia mântuirii prin fapte, s-a ajuns azi ca urmaşii celor ce au propovăduit acest mare adevăr, acela al mântuirii numai prin harul lui Dumnezeu, numai prin credinţă, să ajungă sub robia mântuirii prin har ieftin, care nu te costă nimic. Termenul de „har ieftin” nu-mi aparţine, îl găsiţi la un mare om al credinţei, teologul german Dietrich Bonhoeffer, care, în timpul regimului fascist al lui Hitler, a şi ajuns să plătească pentru credinţa lui cu viaţa sa, trăind acel „har costisitor”, despre care tot el vorbea. Aceşti doi termeni: „har ieftin” şi „har costisitor” spun totul despre starea mai mult decât jalnică a creştinismului evanghelic de astăzi. Şi nu pentru că am trăi acel „har costisitor” ci pentru că nu îl mai cunoaştem. Ne aflăm azi în epoca „harului ieftin”.
Creştinii români au ieşit din ceea ce numim „Revoluţia” din anul 1989 cunoscând ce înseamnă „harul costisitor”. Aveam atunci încă în viaţă printre noi pe acei titani ai credinţei care au plătit preţul cel mare şi care nu şi-au iubit nici măcar viaţa fiind gata să moară (şi mulţi au şi murit) pentru credinţa lor preasfântă în Domnul Isus Hristos. Dar a venit invazia „apostolilor” şi „învăţătorilor” sosiţi din vest, în special din America, care poate nu au ştiut niciodată ce înseamnă să plăteşti un preţ pentru credinţa ta şi ne-am lăsat seduşi de învăţături care nu sunt biblice şi care duc pe oameni în rătăcire. Foarte subtil ni s-a spus că nu mai trebuie să plătim nici un preţ, că vom avea totul, că ne va fi bine, că vom avea bani, că vom avea succes, că distracţia abia acum a început. Şi noi am crezut… Trist este că au crezut cei ce nu ar fi trebuit să creadă, cei puşi să vegheze şi să tragă semnale de alarmă, dar care legănaţi poate de strălucirea titlurilor academice luate la universităţi „creştine” din America sau de strălucirea verzuie a teancurilor de dolari sau de strălucirea succesului rapid venit pe alte căi decât cea a crucii, au adormit somnul nevegherii şi al morţii. Exact ceea ce diavolul a dorit.
Prin urmare am ajuns astăzi într-o stare nespus de rea. În starea în care creştinii evanghelici cred că se poate merge în cer fără să plăteşti nici un preţ.
Aşa cum spuneam am transformat în desfrânare harul lui Dumnezeu. Trăim cum vrem şi facem tot ce face lumea spunând că mântuirea este doar prin credinţă, doar prin har. Ne găsim justificări scripturale pentru traiul nostru firesc, tot mai firesc, de fiecare zi. S-a ajuns astăzi ca lucruri care pentru înaintaşii noştri erau de neimaginat şi care nu puteau fi acceptate cu nici un preţ să fie considerate ca normale. Adunările, multe dintre ele, sunt locuri ale distracţiei şi ale învăţăturilor false. Aşa zisa „laudă şi închinare”, falsa închinare, cuprinde ca un cancer adunările sfinţilor lui Dumnezeu iar tinerii au fost prinşi în această nebunie şi virusaţi încât nu mai există nici un medicament pentru ei şi marea majoritate nu vor mai fi vindecaţi niciodată! Cărţile, filmele „creştine” alterate, venite de peste ocean şi învăţătorii (şi învăţătoarele) falşi au semănat sămânţă de neghină care a cuprins tot ogorul. Plaga s-a întins atât de mult încât rar mai găseşti câte un ogor curat, iar cei ce se străduiesc să-l ţină aşa au ajuns să fie prigoniţi chiar de către cei ce se numesc fraţii lor. Dacă mai găseşti în vreo adunare câţiva tineri care vor să plătească preţul pentru credinţa lor şi hotărăsc să se îmbrace decent şi să se păstreze curaţi şi neîntinaţi de lume aceştia vor trebui să facă faţă jignirilor şi ofenselor celor ce îşi spun „fraţi în credinţă”. Am văzut aceasta într-o adunare în urmă cu peste zece ani de zile când câţiva tineri au hotărât să trăiască acel „har costisitor” şi să se dea cu totul Domnului şi m-am minunat de furia care s-a stârnit printre credincioşii care doreau să trăiscă harul ieftin dar, din nefericire, aceeaşi atitudine o văd şi azi în locul în care nu mi-am imaginat că îl voi vedea vreodată.
Tinerii creştini de azi sunt înşelaţi în proporţie covârşitoare în legătură cu destinul lor veşnic. Li se promite slobozenia de către cei ce ei înşişi, liderii lor, sunt robi lucrurilor stricate, după cum scria apostolul Petru la 2 Petru 2, vorbind despre prorocii şi învăţătorii mincinoşi care au ajuns să strecoare azi pe furiş în popor erezii nimicitoare:
17 „Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunericului. 18 Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. 19 Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
20 În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. 21 Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată.
22 Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”
De multe ori m-am întrebat cum de este cu putinţă ca tineri creştini, din adunările copiilor lui Dumnezu, să ajungă în stări atât de rele? Răspunsul îl găsim în cuvintele apostolului Petru. S-au întors la ce au vărsat, s-au întors la mocirlă, înşelaţi de Satan, de poftele firii pământeşti sau de apostolii falşi ai harului ieftin. Şi de aceea au ajuns într-o stare mai rea decât cea dintâi.
Vara se organizează aşa zise tabere „creştine” pentru tineri. Sub această mască a titulaturii de „creştin” se întâmplă lucruri care te fac să te prăbuşeşti de durere şi mânie. Trist este că nici părinţii nu văd sau nu vor să vadă sau chiar nu mai pot să vadă. Cineva îmi spunea că după ce s-a încheiat o astfel de tabără „creştină”, undeva în mijlocul naturii, organizatorii au fost surprinşi să adune la sfîrşit o grămadă de prezervative. O să spuneţi că limbajul nu este tocmai ortodox. Citiţi Vechiul Testament şi vedeţi ce limbaj foloseşte Dumnezeu pentru poporul Său, popor care a ajuns să curvească, părăsindu-L pe Dumnezeu. Suntem acum preocupaţi şi noi creştinii, aşa ca cei din lume, de un discurs politic corect, dar nu mai este nici o problemă ca tineri „creştini”, băieţi şi fete împreună, să meargă la mare fără părinţi, sau la ştrand, sau la discotecă, sau să vizioneze pornografie. La un sondaj într-o biserică, făcut printre tineri, s-a constatat că mai mult de 75% vizionau pornografie. Este trist că lucrurile stau aşa dar şi mai trist este că marea majoritate a acestor tineri cred că vor merge în cer! Au fost înşelaţi încrezându-se în acest „har ieftin”, care de fapt nici nu există. Pentru ei unele cuvinte din Scripturi nu mai au nici o relevanţă. De exemplu cuvintele apostolului Pavel din 1 Corinteni 6: 9 „Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii (cei ce se masturbează), nici sodomiţii (cei ce practică relaţii sexuale anormale),10 nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici hrăpareţii (lacomii de avere, avizi de câştig) nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”
Foarte multe din aşa zisele părtăşii ale tinerilor nu sunt decât prilejuri de a stârni firea pământească şi, în final, de a păcătui într-un fel sau altul. Filmele, „creştine” sau de orice fel ar fi ele, discuţiile fireşti şi provocatoare, Internetul cu toată spurcăciunea lui, îmbuibările şi distracţiile, au ajuns „viaţa şi piperul” celor ce îşi spun tineri creştini. Dacă le iei acestea şi muzica pe care o ascultă nu le mai rămâne nimic. Pentru ei sfinţenia, rugăciunea stăruitoare şi postul, arme cu care sfinţii credincioşi ai Domnului Isus au ajuns să biruiască în lupta lor cu „harul ieftin”, cu firea pământească sau cu legiunile lui Satan, au ajuns să fie considerate demodate şi depăşite pentru „vremurile de har în care trăim”, iar cei ce totuşi le practică să fie consideraţi înguşti în gândirea lor. Şi nu mă mir că este aşa pentru că am văzut cu ochii mei şi am auzit cu urechile mele pe un „mare pastor” venit din America ca să ne înveţe ce înseamnă cu adevărat să fii creştin şi care într-o conferinţă organizată la biserica „Caleb” din Cluj Napoca în urmă cu circa jumătate de an (24-26 iulie 2013) spunea că şi el posteşte dar că posteşte noaptea. Şi avea şi verset care să-i sprijine învăţătura. Cita Daniel capitolul 6 versetul 18, făcând referinţă la împăratul păgân Dariu care s-a întristat din pricina faptului că Daniel (pentru că s-a rugat chiar şi atunci când s-a dat o lege care interzicea acest lucru – iată harul costisitor) urma să fie aruncat în groapa cu lei. Versetul spune aşa: „Împăratul s-a întors apoi în palatul său, a petrecut noaptea fără să mănânce, nu i s-a adus nici o ţiitoare, şi n-a putut să doarmă”.
Nu mi-a venit să cred că un om care se consideră slujitor al lui Dumnezeu poate face astfel de afirmaţii, luându-şi ca model un împărat păgân şi nu pe apostolul Pavel bunăoară, apostol care spunea despre el şi felul în care trăia credinţa – acel har costisitor – având de luptat cu falşii apostoli de atunci: „Sunt ei slujitori ai lui Hristos? -vorbesc ca un ieşit din minţi – eu sunt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! 24 De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; 25 de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărîmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. 26 Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tîlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgînilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. 27 În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! 28 Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile.”(2 Corinteni 11).
Era în spusele acestui „învăţător” o doză mare de ironie şi bătaie de joc la adresa postului şi a celor ce postesc, pentru că toată sala a izbucnit în hohote de râs la auzul „învăţăturii” lui”. Doar aşa, ca să vă rugaţi pentru el, numele lui este Kris Vallotton. Dar durerea şi mai mare a fost să constat că şi „liderii creştini” care au fost invitaţi să înveţe de la acest cunoscut învăţător au avut aceeaşi atitudine de râs şi batjocură la auzul acestor cuvinte. În loc să se ridice şi să iasă din sală şi să-l lase să vorbească singur, dacă nu aveau curajul să-l oprească, ei au participat prin atitudinea lor la blasfemia care se aducea în acel loc. DVD-ul cu înregistrarea conferinţei a fost disponibil pe site-ul postului de televiziune „creştin” Alfa şi Omega care popularizează aceste învăţături şi altele asemenea lor; nu ştiu dacă mai este şi azi. Deci nu vorbesc despre nimic ascuns.
http://alfaomega.tv/stiri/stiri-din-romania/2289-conferinta-kris-vallotton-cluj-24-26-iulie-2013#axzz3BZYVdFET
Să nu ne mirăm că tinerii creştini sunt în starea în care sunt. Fără a-i scuza, pentru că fiecare va da socoteală de faptele lui, ei sunt, totuşi, victime. Victime ale nevegherii celor ce ar fi trebuit să vegheze: părinţi şi lideri spirituali. Acolo unde au fost asftel de oameni lucrurile sunt încă la locul lor, chiar dacă este greu. De fapt starea tinerilor îi acuză pe cei ce s-au ocupat de ei. La fel starea bisericiilor.
Aşa s-a ajuns la acest „har ieftin” care te lasă să trăieşti cum vrei şi care te minte că vei ajunge şi în cer cândva. În felul acesta pentru creştinii de azi nimic nu mai este jenant sau păcătos, poţi trăi cum vrei şi să nu cumva să aibă cineva curajul să mustre pe cineva! Aceasta este aproape blasfemie.
Dar cine vrea să scape de robia celui rău şi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să ştie că Dumnezeu se aşteaptă ca acel om să dea totul. Altfel nu se poate. Domnul Isus nu a forţat pe nimeni să-L urmeze dar celor ce şi-au dorit acest lucru le-a spus că nu le va fi uşor, calea este îngustă şi poarta strâmtă, dar biruinţa este asigurată total, prin Domnul Isus şi puterea Duhului Sfânt!
Deşi vorbesc despre această cale îngustă creştinii de azi au făcut din ea bulevard şi se zbenguiesc mergând pe el cu jocuri şi gălăgie, închinându-se înaintea viţelului de aur plăsmuit în minţile bolnave ale unora ce se erijează în slujitori ai lui Dumnezeu.
Veţi spune că exagerez. De fapt nu am reuşit să vă spun cât de rău stăm şi cât de departe suntem de ceea ce Dumnezeu ar vrea să fim.
Cerul costă. L-a costat pe Dumnezeu ce a avut mai scump iar noi trebuie să putem spune aşa ca şi apostolul Petru: „Iată că noi am lăsat totul şi Te-am urmat”.
Voi încheia cu un citat din Dietrich Bonhoeffer. El definea acest har ieftin în felul următor: „Harul ieftin înseamnă justificarea păcatului, nu justificarea păcătosului gata de căinţă, care se lasă de păcat şi se întoarce. Harul ieftin este harul pe care ni-l acordăm nouă înşine. Harul ieftin este predicarea iertării fără a fi nevoie de pocăinţă, botez fără disciplină bisericească, părtăşie la Masa Domnului fără mărturisirea păcatelor. Harul ieftin este har fără mustrare, har fără cruce, har fără Hristosul viu şi întrupat.”
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment