Am mai scris în câteva editoriale despre impresiile pe care le-am avut la începutul acestui an, atunci când am vizitat Canada. Sper să nu vă plictisesc dacă voi mai aduce în discuţie încă un subiect, subiect la care m-am gândit în timpul vizitei în Canada dar pe care l-am făcut uitat; însă a revenit în mintea mea în aceste zile, odată cu începerea anului şcolar.
În Canada fiind mă aflam în vizită la un obiectiv turistic foarte cunoscut şi era lume multă. La un moment dat am trecut pe lângă un grup de adolescente care, pentru mine cel venit din România, erau neobişnuite în felul în care erau îmbrăcate. Toate aveau aceeaşi îmbrăcăminte şi nu era greu să realizezi că purtau o uniformă. Dar felul în care erau îmbrăcate era pentru mine ciudat. Pentru că erau îmbrăcate foarte decent. Fustele erau lungi, mult peste genunchi şi largi şi tot restul vestimentaţiei lor era unul foarte decent, simplu şi de bun gust. I-am întrebat pe prietenii din Canada care mă însoţeau ce este cu acest grup de fete şi de ce sunt îmbrăcate aşa? Mi-au răspuns că aceasta este uniforma lor la şcoală.
Am fost uimit şi plăcut impresionat pentru că în România aşa ceva nu mai vezi, mai ales când este vorba despre fete care au trecut de cincisprezece ani.
Locul meu de muncă se află în preajma mai multor şcoli aşa că mă întâlnesc tot timpul cu elevii care frecventează aceste şcoli. Şi sunt elevi din clasele primare până la cei de liceu. Cu fiecare an care trece, de fapt cu fiecare lună care trece, am observat că lungimea fustelor la fetele care au uniformă se scurtează tot mai mult şi sunt tot mai strâmte şi aceasta se întâmplă la clase tot mai mici, ajungându-se ca fetele din clasele de şcoală generală să fie în astfel de situaţii şi ipostaze. Am senzaţia că cea mai mare realizare a acestor fete este să îşi scurteze fusta şi să o strâmteze tot mai mult.
Poate că unii mă vor acuza spunându-mi că nu este treaba mea şi că nu trebuie să mă uit la aşa ceva. Dar tocmai pentru că nu ai cum să nu vezi aşa ceva oricât te-ai strădui este şi treaba mea şi cred că este a fiecăruia.
Noi vorbim despre poluare chimică, industrială, fonică şi de câte feluri o mai fi, dar nu vorbim despre o poluare care afectează partea spirituală a omului, ca şi cum aceasta nu ar exista. Ori aceasta există, este tot mai puternică cu fiecare zi care trece, şi afectează mai mult decât cea chimică, pentru că afectează sufletele noastre. Fie că nu suntem conştienţi de ea, fie chiar ne place, adoptăm tactica struţului, băgăm capul în nisip şi ne facem că nu există. Ori aceasta există şi ne face mult rău.
Constat că în România această poluare a atins cote alarmante şi sunt profund întristat să văd că nu se face nimic pentru a o opri. Tinerii sunt tot mai senzuali şi mai provocatori prin felul în care se îmbracă şi, evident, şi în relaţiile dintre ei. Am întrebat-o odată pe o tânără care a avut şansa să scape din această capcană a senzualului şi lumescului, prin cunoaşterea lui Isus Hristos şi prin sfânta pocăinţă, de ce se îmbrăca provocator atunci când era în lume? Mi-a răspuns simplu şi direct: „Ca să atrag privirea bărbaţilor, evident!”.
Întotdeauna tinerii au fost atraşi spre senzual dar ceea ce se întâmplă azi este ieşit din comun şi nu ştiu de ce la noi în ţară trebuie să fie mai rău ca şi în alte părţi?
Rezultatele la bacalaureat sunt invers proporţionale cu felul provocator şi indecent de a se îmbrăca al tinerilor. Cu cât comportamentul şi îmbrăcămintea sunt mai idecente cu atât rezultatele la şcoală sunt tot mai slabe. Dar nu ar trebui să ne mire deloc pentru că azi cea mai mare realizare pentru un tânăr din liceu, în special pentru fete, este să se îmbrace provocator. Nimeni nu-şi mai doreşte altceva, nimeni nu mai are aspiraţii înalte de a şti, de a cunoaşte, de a se perfecţiona în vre-un domeniu, tot ceea ce-şi doresc acum tinerii este să se îmbrace provocator, să trăiască în păcat, să nu facă nimic şi să aibă mulţi bani. Nu este greu să ne imaginăm cum va arăta lumea în viitor. Din nefericire perspectivele sunt sumbre.
Că dascălii nu mai fac nimic în această privinţă nu mă mai mir, au alte probleme mai importante, dar faptul că părinţii copiilor sunt de acord cu ceea ce se întâmplă şi că ei nu fac nimic în această privinţă, că acceptă un astfel de comportament, aceasta spune multe şi despre ei. Dar ce să mă mir de părinţii care nu Îl cunosc pe Dumnezeu când chiar părinţi care se declară credincioşi evanghelici sunt de acord ca fetele lor să poarte la şcoală (şi probabil apoi la biserică) o uniformă indecentă şi provocatoare!
Am senzaţia că în timp ce ne scufundăm, ne prăbuşim, singura preocupare este să ne împopoţonăm. Imaginaţi-vă că Titanicul se scufundă, toată lumea se agită şi aleargă spre barca de salvare iar o cucoană strigă disperată că nu-şi găseşte pălăria, întorcându-se în cabină să o caute.
Îmi vine în minte proverbul românesc dar la care nimeni nu mai ia aminte, proverb care spune: „Prostul dacă nu-i fudul parcă nu e prost destul”. Foarte aspru acest proverb, s-ar putea să ne ofenseze pe mulţi, mai rămâne numai să analizăm la rece şi să vedem dacă şi este adevărat sau nu. Dacă este adevărat ar trebui să ne pună pe gânduri, dacă nu să-l aruncăm la gunoi aşa cum am făcut cu multe alte lucruri pe care le-am moştenit de la înaintaşii noştri, înaintaşi care, după gândirea noastră de acum, aveau un orizont limitat şi îngust.
Ce se întâmplă pe stradă este una şi putem influenţa atât cât putem. Mai vorbim cu unul, cu altul, ne mai spunem părerea, întristarea, nemulţumirea şi cam cu asta rămânem. Dar ce este mai trist este faptul că fusta scurtă a intrat şi în adunarea sfinţilor. Cum a intrat acolo pare a fi o enigmă. Nimeni nu ştie dar constatăm că deja se simte bine şi confortabil şi nu mai deranjează pe nimeni. Sau dacă totuşi cineva este deranjat începe să fie arătat cu degetul şi pus la colţ cu titlul de „legalist”.
Să fii legalist este un lucru rău, cu siguranţă. Legaliştii sunt răutăcioşi şi nu te simţi confortabil lângă ei. Ei se văd buni şi pe ceilalţi îi văd răi, prin urmare sunt mândri iar Biblia spune că Dumnezeu stă împotriva lor. Legalismul este o pacoste, aşa cum a fost dintotdeauna. Dar senzualul şi ispita în adunare sunt bune? Este locul lor acolo? Ce spun părinţii duhovniceşti despre aceasta? Încet, încet ei nu mai au nimic de spus. Pur şi simplu lasă lucrurile să curgă. Ce o fi cu unii o să fie şi cu noi.
Dar dacă sunteţi atenţi veţi vedea rezultatele. Ca şi la bac. Când preocuparea este pentru fusta scurtă şi pentru pantalonii mulaţi pe corp procentul de promovabilitate la examenele spirituale este tot mai scăzut. În loc să găseşti tineri tari din punct de vedere spiritual, oameni care să poată face o lucrare pentru Domnul, care să îi conducă pe alţii la Hristos, care să lupte în post şi în rugăciune din dragoste de Dumnezeu şi pentru Împărăţia Lui, cu discernământ în cele spirituale, vei găsi tineri dornici de distracţii a căror preocupare este doar pentru a se simţi bine şi care aleargă nu după Hristos şi sfinţenia Lui ci după senzaţii religioase pe care le găsesc în muzica aşa zis creştină, la conferinţele aşa zis creştine şi în distracţiile pe care le-au botezat cu nume creştine. Dar păcatul este tot acolo şi dragostea de lume şi lucrurile ei le este tovarăş bun.
Aşa cum mă mir atunci când vin la lucru şi pe lângă mine trec tineri îmbrăcaţi aşa cum nu ar trebui să fie îmbrăcaţi, mai mult mă mir să văd că în ceea ce numim cu emfază „Casa Domnului” se întâmplă lucruri care nu au nimic de-a face cu această Casă sfântă şi nimeni nu mai este deranjat.
Oare nu am ajuns prea departe pe o pantă a nepăsării, a înşelării, a firescului şi lumescului? Mă tem că da, tot atât de mult cât mă tem de legalismul şi de condamnarea care se pot naşte, şi chiar se nasc, în inimile celor ce acuză aceste lucruri şi care nu le vor.
Diavolul trage din plin. Pe unii îi loveşte cu firesc şi senzualitate, pe alţii cu legalism şi condamnare. Fie ca Dumnezeu să ridice taţi şi păstori care să vegheze asupra turmei fiind plini de dragoste dar şi intoleranţi în acelaşi timp. Oameni care să se dea ei înşişi ca pildă turmei şi care, prin statutul şi trăirea lor, să aibă autoritate şi cuvânt de la Dumnezeu.
Uniforma, felul în care cineva se îmbracă reprezintă, spune multe despre om, despre societatea pe care o frecventează. Pur şi simplu nu poţi face abstracţie de aceasta oricât am vrea. Citiţi cu atenţie Biblia şi veţi vedea cât de atent a fost Dumnezeu cu acest aspect al îmbrăcămintei. Cum preoţii erau obligaţi să se îmbrace, cum trebuiau să aibă o maximă atenţie la îmbrăcăminte atunci când slujeau. Erau chiar în pericolul de a fi omorâţi dacă erau neatenţi la acest aspect.
Despre mireasa lui Hristos, Biserica, Dumnezeu spune că trebuie să fie îmbrăcată într-un mod potrivit cu sfinţenia, să aibă haine albe şi curate, aşa cum se cuvine să fie cei ce sunt născuţi din Dumnezeu. Iar apostolul Pavel a primt de la Duhul Sfânt următoarele cuvinte: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială (…) cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase” (1 Timotei 2).
Se ştie că prostituatele dintotdeauna se îmbrăcau provocator şi cine le vedea ştia bine cine sunt şi ce urmăresc şi oferă. Problema mare este că azi linia de demarcaţie între acestea şi restul femeilor aproape că a dispărut în multe părţi, şi în special în România. Acum aproape toate se îmbracă la fel. Ce spune aceasta? Spune exact ceea ce este, ce au ajuns femeile, ce îşi doresc. Şi aceasta este un lucru deosebit de trist şi dureros. Dar să se întâmple această mare urâciune în Casa Domnului, între cele ce au pretenţia că sunt sfinte şi că Îl aşteaptă pe Miel, este un lucru de neimaginat.
Ruşinea şi sfiala au dispărut şi, în numele libertăţii pe care o avem în Hristos, am adus între noi şi în vieţile noastre firescul şi lumescul. Deşi Dumnezeu ne avertizează, de această dată prin cuvintele apostolului Petru: „Purtaţi-vă ca nişte oameni slobozi, fără să faceţi din slobozenia aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu (1Petru 2:16).
Îţi poţi folosi libertatea în două feluri: ca să fii mai asemenea lui Hristos, mai departe de lume şi atracţiile ei sau o poţi folosi ca să semeni tot mai mult cu lumea, pretinzând în acelaşi timp că eşti al lui Hristos. Hristos însă a venit să ne elibereze de lume, de puterea ei de atracţie şi să ne dea un chip nou, după asemănarea Lui. Sfinţenia merge mână în mână cu ruşinea şi sfiala nu cu senzualul şi lumescul.
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Comment