Biblia spune că „inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17:9)
De multe ori sub ceea ce am spune că sunt cele mai bune intenţii se ascund scopuri mârşave şi intrigi pline de ură iar „iadul este pavat cu intenţii bune”.
Nu de puţine ori suntem aduşi într-o stare de confuzie prin ceea ce vedem în jur şi de multe ori suntem înşelaţi sub masca aparenţelor. Numai o gândire şi o privire duhovnicească ne pot feri de înşelare şi de cădere. Vestea bună este că Dumnezeu, prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi prin călăuzirea Duhului Sfânt, poate da omului acea privire şi judecată care să îl ferească de cădere şi înşelare. Nu spun că oamenii religioşi au această capacitate de a discerne între fals şi adevărat pentru că, de cele mai multe ori, chiar cei religioşi sunt înşelaţi, ci spun că Dumnezeu oferă această posibilitate de a cunoaşte adevărul şi de a umbla în adevăr, celor simpli şi smeriţi, care ascultă de Dumnezeu.
Ceea ce ne pune de multe ori în dificultate şi ne creează greutăţi în a înţelege adevărul este limbajul folosit. Chiar dacă uneori limbajul, termenii folosiţi sunt corecţi, practica dovedeşte contrariul şi aceasta aduce confuzie. De exemplu un om poate afirma credinţa lui în Dumnezeu şi să aibă un limbaj religios corect dar în practică el poate dovedi contrariul. Exact aşa erau fariseii din vremea Domnului Isus. Ei aveau un limbaj şi o învăţătură corectă, conform Legii lui Moise pe care o citau şi despre care afirmau că o respectă. Dar Domnul Isus Hristos le spunea mulţimilor de oameni care-L urmau: „Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac. Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte. Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni” (Matei capitolul 3). Prin urmare cărturarii şi fariseii aveau o doctrină bună şi se lăudau a fi urmaşii lui Avraaam, copiii lui Dumnezeu, dar în realitate mulţi dintre ei erau copii ai diavolului, după cum afirmă Domnul Isus în disputa cu ei consemnată în Ioan capitolul 8.
Mi-a fost dat să văd, în câteva filmări postate pe Internet, poziţia unui mare profet azi în vogă prin SUA şi prin lume care a fost surprins plimbându-se pe stradă într-un mare oraş din Europa ţinându-se de mână cu o altă profetesă, păstoriţă, predicatoare. Amândoi erau divorţaţi dar implicaţi în „mari lucrări pentru Dumnezeu”şi amândoi credeau că în locul în care se află nu-i vede nimeni. Dar cineva a fost acolo cu aparatul de fotografiat şi pozele în care cei doi apăreau plimbându-se seara şi ţinându-se de mână, la adăpostul mulţimii, au apărut în presă. Ce m-a surprins au fost declaraţiile celor doi după aceea. Minţeau cu neruşinare spunând că nu a fost nimic între ei şi că diavolul se ridică împotriva lor pentru a le distruge lucrarea (o teorie tot mai vehiculată azi de la profeţi şi aşa zis slujitori ai lui Dumnezeu prinşi cu „mâţa-n sac” până la politicieni şi tot felul de oameni fără scrupule şi fără de Dumnezeu care spun acelaşi lucru atunci când calcă strâmb şi sunt pasibili de pedeapsă, atâta doar că aceştia din urmă nu Îl invocă pe Dumnezeu şi lucrarea Lui).
Ascultând felul în care cei doi se justificau în faţa mulţimilor de credincioşi şi vâzând câtă risipă făceau de aţa albă cu care îşi coseau minciunile mă gândeam că cei care îi ascultă îi vor lua de urechi şi îi vor arunca afară din adunări şi de la amvoanele de unde au câştigat mulţi bani. Dar nici vorbă de aşa ceva! Mulţimile plângeau de mila lor şi înghiţeau fără să mestece minciuni după minciuni iar azi cei doi continuă „să-L slujească pe Dumnezeu”! Am realizat încă o dată cât de slabi sunt oamenii şi câtă lipsă de discernământ există chiar între cei ce se numesc credincioşi şi cât de uşor pot fi oamenii manipulaţi, dar şi cât de jos poate ajunge un om care pretinde că Îl slujeşte pe Dumnezeu dar care trăieşte în păcat şi care poate minţi cu seninătate, fără să tremure, privindu-te în faţă. De ce este aşa? Dumnezeu ştie şi ar trebui să ştim şi noi dar nu despre aceasta am de gând să vorbesc azi, deşi ceea ce am spus are legătură cu subiectul nostru. Aşa că să ne întoarcem la el.
Domnul Isus spunea: „Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 7:21 )
Dacă avem în minte aceste lucruri atunci ne va fi mai uşor să facem deosebirea între ceea ce pretinde a fi corect şi ceea ce şi este corect.
Un aspect care poate produce multă confuzie este disputa care se duce azi pe marginea homosexualităţii, a drepturilor minorităţilor sexuale.
Deşi în lumea întreagă se duce o campanie agresivă pentru acordarea de drepturi acestor minorităţi, campanie sprijinită cu bani mulţi şi de persoanele cele mai influente din lume, am aflat în urmă cu ceva vreme că în Rusia a fost promulgată o lege care interzice şi condamnă pe cei ce au astfel de manifestări şi porniri contrare firii omeneşti, lege care a pus pe foc pe militanţii pentru drepturile minorităţilor sexuale. Am aflat apoi că există astfel de legi nu doar în Rusia ci şi în alte părţi din fosta Uniune Sovietică.
Sincer m-am bucurat să aud că în Rusia a intrat în vigoare o astfel de lege şi că în această ţară, nu doar fostă ci şi actual comunistă, nu se acceptă o practică care intră în contradicţie cu voia lui Dumnezeu. Dar aceasta a fost doar partea declarativă, pentru că lucrurile nu s-au oprit aici.
Poate şi la presiunea cercurilor care sprijină drepturile homosexualilor şi care imediat s-au ridicat cu furie împotriva unei astfel de legi, mai ales că totul mergea bine din perspectiva lor, au apărut în presa din ultimele zile informaţii despre anumite grupări extremiste de dreapta din această ţară care, se spune, sub protecţia acestei legi, au agresat şi chiar omorât prin tortură şi bătăi pe unii care se declarau a fi homosexuali. Cei ce au comis aceste atrocităţi şi chiar crime se declară creştini, în cele mai multe cazuri, şi mărturisesc că ei luptă pentru păstrarea purităţii neamului.
Acum eu nu ştiu dacă aceste cazuri de maltratare şi crime sunt chiar reale sau sunt doar fabricate pentru a impresiona şi mai mult opinia publică care este tot mai sensibilă faţă de drepturile acestor minorităţi sexuale. Înclin să cred că multe cazuri sunt fabricate tocmai în acest scop şi că toate se vor întoarce în favoarea minortităţilor sexuale care vor reuşi să impresioneze opinia publică mondială care le va acorda drepturile pe care şi le doresc. Pe de altă parte cred şi că sunt unii care chiar cred că sunt creştini şi care cred că acţionează la porunca lui Dumnezeu dar care sunt plini de ură faţă de astfel de persoane. Şi aici am dorit să ajung.
Problema nu este de azi, de ieri, ci mult mai veche. Avem multe exemple în istorie, exemple care aruncă o lumină nefavorabilă asupra creştinătăţii, aşa cum o înţeleg cei mai mulţi dar care nu ştiu cu adevărat ce înseamnă să fii creştin.
Poziţia creştinului faţă de minorităţile sexuale nu poate fi decât una: astfel de practici nu pot fi acceptate sub nici o formă pentru că intră în conflict cu Dumnezeu, cu voia Lui, ori un creştin nu poate face altceva decât voia lui Dumnezeu, călcând în acest fel pe urmele Mântuitorului Isus Hristos. Orice abatere de la voia lui Dumnezeu înseamnă necinstirea Lui ori un creştin autentic nici nu poate concepe aşa ceva. Un creştin care acceptă relaţiile homosexuale în numele dragostei şi toleranţei nu este de fapt creştin şi nici nu are dragoste. Dragostea adevărată nu se poate manifesta decât în strânsă legătură cu adevărul; vorbesc de Dumnezeu, de adevărul Lui. Orice este în afara adevărului lui Dumnezeu nu este dragoste, orice etichetă i-am pune. Dacă eu ştiu că Dumnezeu va pedepsi pe păcătos, pe cel ce încalcă voia Lui (homosexualii bunăoară) dar tac şi nu mărturisesc adevărul ca să nu ofensez pe cineva, de fapt eu nu iubesc acea persoană ci o urăsc. Pentru că eu, ca şi creştin, ştiu că „nimic întinat şi spurcat nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu” şi că „plata păcatului este moartea”, moartea veşnică şi chinul etern în iad. Minorităţile sexuale, atunci când cineva vorbeşte împotriva practicilor lor, care sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu, se ridică cu furie împotriva acestor oameni, acuzându-i de homofobie, intoleranţă, ură. Dar de fapt toocmai dragostea îi face pe creştini să mărturisească împotriva păcatului lor, nu ura. Ura se manifestă şi prin indiferenţă. Şi aici ar trebui să fim atenţi noi, creştinii. Pentru că prea multă indiferenţă manifestăm faţă de o lume care aleargă spre pierzare, spre iad. Am devenit comozi şi nepăsători, egoişti, mulţumiţi cu faptul că noi suntem mântuiţi şi că mergem în cer iar de ceilalţi nu ne mai pasă. Nu mai mărturisim Evanghelia şi mântuirea prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi ne-am retras în cercul nostru mic al confesiunii şi grupării noastre religioase, mulţumiţi cu ceea ce avem. Nu mai ieşim în lume ca să suferin ocara lui Hristos, de dragul lui Hristos, cu gândul că fiecare suflet salvat de la iad şi pierzare veşnică este o bucurie pentru cer.
Deci creştinul autentic nu poate să nu mărturisească Evanghelia iar Evanghelia are de-a face cu păcatul, deoarece păcatul oamenilor l-a pus pe Hristos pe cruce.
Înainte ca Domnul Isus să se înalţe la cer, după moartea şi învierea Lui, le-a promis ucenicilor că va trimite Duhul Sfânt, că este nevoie ca să primim Duhul Sfânt, că fără Duhul Sfânt nu ne putem descurca pe acest pământ. Din nefericire mulţi, atunci când vorbesc despre Duhul Sfânt, nu înţeleg decât semne şi minuni şi lucrări supranaturale, dar dacă citim cu atenţie Scriptura vom vedea că Duhul Sfânt, printre alte lucrări, va dovedi lumea vinovată în ceea ce priveşte păcatul. (Ioan 16:8) Un creştin plin de Duhul Sfânt nu poate să nu vadă păcatul şi să nu mărturisească păcatul. Acesta este un lucru fundamental pentru că mântuirea are de-a face cu păcatul. Dacă un om nu îşi vede păcatul el nu va avea niciodată şansa să intre în cerul lui Dumnezeu pentru că păcatul lui nu va fi iertat niciodată iar cu păcatul după el omul nu poate ajunge în prezenţa lui Dumnezeu. Orice păcat se iartă, afară de hula împotriva Duhului Sfânt, deci şi homosexualitatea şi perversiunile sexuale, dar numai dacă păcătosul este conştient şi le mărturiseşte şi se lasă de ele, prin credinţa în Domnul Isus şi prin puterea Lui. De aceea este important ca creştinul să mărturisească împotriva păcatului iar păcătosul să conştientizeze gravitatea păcatului.
Azi se vorbeşte numai despre dragoste, chiar şi prin biserici, şi oamenii nu văd capcana pe care diavolul le-o întinde. Mustrarea şi disciplinarea nu se mai practică prin adunări pentru că azi trebuie să ne iubim cu toţii şi să ne acceptăm aşa cum suntem.
M-am întrebat multă vreme de ce unele biserici se închid, sau unele sunt pe punctul de a se închide şi în ele nu mai există viaţă, atmosfera fiind una de înmormântare atunci când intri în ele. O vreme am crezut una, apoi alta, dar într-un final am înţeles că problema este din cauza păcatului tolerat. Din tot felul de considerente, din dorinţa de a nu fi vorbit de rău acel grup atunci când se va afla păcatul, din interese de grup, din lene sau comoditate, de frica represaliilor celor care trebuie mustraţi şi disciplinaţi, etc, păcatul a fost tolerat. Consecinţa, în timp, a fost moartea. Nu s-a întâmplat dintr-o dată dar tot la moarte s-a ajuns. Un slujitor care pretinde că este plin de Duhul Sfânt dar tolerează păcatul nu îşi dă seama cât de gol este de fapt şi cât rău va face, în timp, adunării din care face parte.
Deci creştinii trebuie să mărturisească împotriva păcatului, din dragoste de Dumnezeu şi din dragoste pentru păcătoşi, ştiind că altfel ei nu vor avea parte cu Dumnezeu. Făcând aceasta ei nu ura şi-o arată ci dragostea, orice ar spune ceilalţi.
Dar ca un creştin să manifeste ură şi să ajungă să tortureze oameni sau chiar să-i omoare, în Numele lui Hristos şi în numele dreptei credinţe, este o contradicţie în termeni şi este o mare înşelare. Orice mişcări din istorie care au avut pretenţia că sunt creştine dar care au procedat în felul acesta şi s-au purtat cu ură persecutându-i pe oponenţii lor, nu au fost pe linia lui Dumnezeu. Şi aici apare conflictul despre care vorbeam la început, dintre teorie, mărturisirea de credinţă, şi practică. Aici apare înşelarea şi aici este duhul de ură al lui Satan, duh de ură manifestat în toate grupările religioase dar şi în cazul celor ce nu cred în Dumnezeu şi care vorbesc despre toleranţă. Priviţi doar ce se întâmplă în lume, la manifestările celor ce promovează toleranţa, şi veţi vedea că cei mai intoleranţi sunt şi devin tot mai mult tocmai cei ce vorbesc despre toleranţă şi o pretind pentru ei. Ura lor creşte cu fiecare manifestare prin care îşi cer drepturile şi prin care acuză faptul că nu sunt înţeleşi. În final ei vor manifesta atât de multă ură împotriva creştinilor încât atunci când vor avea puterea îi vor omorî. (Ioan 16:2-3, Matei 10:16-18, Matei 24; 8-13).
http://www.anglican-mainstream.net/2013/07/05/seattle-gay-pride-participants-viciously-beat-christian-street-preacher/
Cu toate acestea şi ştiind toate acestea pentru că Mântuitorul Isus a avertizat cum vor sta lucrurile şi noi le vedem cu ochii noştri, creştinii adevăraţi nu pot manifesta ură faţă ce cei ce văd lucrurile altfel decât ei. Pentru că creştinul ştie, sau ar trebui să ştie, că oamenii nu vor fi câştigaţi la Hristos prin ură ci prin dragoste. Nu aşa ne-a câştigat şi pe noi Mântuitorul Isus Hristos? Şi nu pe urmele Lui trebuie să călcăm noi? Scopul creştinului nu este moartea păcătosului ci ca el să vină la Dumnezeu cu pocăinţă pentru a fi mântuiit.
Dacă avem în vedere aceste lucruri atunci confuzia din minţile noastre va fi înlăturată şi nu ne vom poticni în declaraţii şi vorbe. Între un musulman care ucide din ură şi un creştin care face aceasta nu este nici o diferenţă, chiar dacă ei pretind a fi diferiţi. Ei au acelaşi dumnezeu fals. Diferenţa o face dragostea. Dragoste de care un musulman nu este capabil pentru că ea vine doar de la Isus Hristos pe care ei Îl reping. Un creştin poate iubi tocmai pentru că dragostea LUI DUMNEZEU a fost turnată în inima lui prin Duhul Sfânt. Şi aici se face toată diferenţa.
Poate unii creştini s-au gândit să emigreze în Rusia, atunci când minorităţile sexuale vor avea toate drepturile aici la noi şi peste tot în lume. Dar ce diferenţă este într-o ţară care urăşte pe homosexuali sau într-o ţară care urăşte pe creştini? Nici una. Pentru că doar dragostea care rămâne în adevăr (în Isus Hristos) are valoare înaintea lui Dumnezeu. Ură va fi peste tot în lume, indiferent de regim şi declaraţii iar dragoste adevărată va fi foarte puţină. Aceasta se va găsi numai în inimile câtorva, puţini, care Îl urmează pe Hristos şi care poartă chipul lui Hristos. Iar aceştia vor face tot ce pot ca să îi salveze de la moarte pe păcătoşi, chiar cu riscul propriei lor vieţi. Poate fi dragoste mai mare?…
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.