Am scris în urmă cu ceva timp despre faptul că actualul papă a afirmat într-o predică că şi ateii vor merge în cer, cu condiţia să facă fapte bune. Prin urmare, după cum afirmă el, semnul după care se va da strângerea în fericitul rai al lui Dumnezeu vor fi faptele bune ale oamenilor. Aşa că oricine poate avea acces la raiul lui Dumnezeu, indiferent ce crede şi chiar dacă nu crede în existenţa Lui. O astfel de afirmaţie este mai gravă decât pot eu să spun şi cu efecte veşnice considerabile în ceea ce priveşte destinul etern al multor suflete. Revin asupra acestui subiect tocmai din aceste considerente.
Problema creştinilor care cred astfel de afirmaţii provine şi din faptul că nu-şi citesc Scripturile cu atenţie şi nu dau importanţă Cuvântului lui Dumnezeu. Scripturile au ajuns orice altceva (talisman, obiect de studiu pentru satisfacerea orgoliului oamenilor religioşi, bibelou de pus pe raft sau sub braţul celor ce vor să arate cine sunt ei, sursă de mângâiere pentru păcătoşi când se află la greu, sursă de combustibil pentru atei sau islamişti fanatici, etc) dar nu ceea ce Dumnezeu doreşte ca ele să fie şi anume: autoritatea finală de viaţă pentru om. Despre Scripturile Sfinte oamenii vorbesc mult dar nu împlinesc ceea ce scrie în ele. Dacă ar fi citite cu atenţie şi, mai ales, dacă am căuta să împlinim ceea ce scrie acolo, de mari şi minunate binecuvântări am avea parte. Dacă le-am preţui şi le-am da cinstea pe care o merită atunci Duhul Sfânt ar veni şi ne-ar ajuta să putem deosebi cu uşurinţă falsul de minciună, fără să mai fim în pericolul de a fi înşelaţi de tot felul de oameni şi învăţători care se erijează în slujitori ai lui Dumnezeu, dar nu sunt, slujitori care se înmulţesc azi ca şi ciupercile după ploaie.
Afirmaţia Papei Francisc că şi ateii care fac bine vor merge în cer este combătută atât de clar de Scriptură încât mi se pare aproape un nonsens să îmi mai pierd vremea arătând falsul din ea dar o fac totuşi pentru cei ce încă nu sunt convinşi că aşa ar sta lucrurile. O să dau doar un exemplu pe care îl găsim relatat pe paginile Sfintelor Scripturi. Este vorba despre pasajul descris de evanghelistul Marcu, în capitolul 10:
17 „Tocmai când (Isus) era gata să pornească la drum, a alergat la El un om, care a îngenuncheat înaintea Lui, şi L-a întrebat: „Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”
18 „Pentru ce Mă numeşti bun?” i-a zis Isus. „Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu.
19 Cunoşti poruncile: „Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să nu înşeli; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.”
20 El I-a răspuns: „Învăţătorule, toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă din tinereţea mea.”
21 Isus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit, şi i-a zis: „Îţi lipseşte un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ţi crucea, şi urmează-Mă.”
22 Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuţii.”
Găsim în acest pasaj un tânăr bogat care ne-ar pune pe toţi în inferioritate atunci când vine vorba despre moralitate şi făcut bine. El nu preacurvea aşa cum face azi toată lumea, inclusiv o mare parte dintre cei declaraţi creştini, fie că o fac cu femeia altuia fie că o fac uitându-se la pornografie. Acel tânăr nu era un ucigaş, semn că nici nu ura pe cei de lângă el şi nu făcea mărturisiri mincinoase despre aproapele său, pentru că altfel Domnul Isus i-ar fi spus că minte. Nu fura şi nu înşela deşi era un om de afaceri bogat, lucru pe care azi nu îl mai găseşti, nici măcar printre oamenii de afaceri creştini. Şi acest tânăr îşi preţuia şi onora părinţii, lucru care a devenit o raritate printre tinerii de azi, inclusiv printre cei creştini.
Cu toate acestea şi cu toate că el avea dorinţa bună de a moşteni viaţa veşnică, deci recunoştea că Dumnezeu există, că această viaţă există, că promisiunile lui Dumnezeu sunt adevărate, Biblia relatează că el a plecat „mâhnit” din prezenţa Domnului Isus şi că întrevederea s-a sfârşit altfel de cum el şi-a dorit.
Domnul Isus nu a fost atât de generos ca şi Papa ci i-a mărturisit tânărului că în cer nu se poate ajunge decât atunci când omul renunţă la tot pentru Isus şi este gata să-L urmeze în orice condiţii. Şi omul trebuie să hotărască să-L urmeze pe Isus nu pe o cale uşoară ci pe calea crucii, a lepădării de sine, a jertfei şi a suferinţei. Puţin mai târziu, în Marcu 13, tot Domnul Isus spunea: „Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.”
Tânărul bogat despre care vorbim era şi credincios (nu era ateu), făcuse şi mult bine şi era un om deosebit de moral. Şi totuşi nu era pregătit pentru cer. Nu ştiu dacă va fi în cer dar dacă va fi printre binecuvântaţii lui Dumnezeu în slava cerului va fi pentru că la un moment dat în viaţa lui a putut să se rupă de tot ceea ce iubea mai mult decât pe Isus şi să facă ceea ce Isus i-a spus. Va fi în cer doar dacă a hotărât să-şi ia crucea mergând pe calea lui Isus cu lepădare de sine, nu pentru că ar mai fi adăugat ceva fapte bune la cele pe care deja le făcuse cu prisosinţă până atunci.
Oare nu ar fi trebuit Papa să ştie acest lucru? Cum poate el să deschidă cerul pentru cei al căror drum spre cer a fost închis de Isus? Şi oare nu ar fi trebuit să ştie ce spune Dumnezeu Însuşi în legătură cu soarte necredincioşilor, a celor ce nu cred în Isus Hristos şi nu-L onorează cu viaţa lor? Scrie clar în cartea Apocalipsa, carte care vorbeşte mult despre mânia lui Dumnezeu manifestată faţă de omul păcătos. Apocalipsa 21 cu 7: „Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. 8 Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
Putem deci concluziona, pe baza cuvintelor Domnului Isus Hristos din acest pasaj şi din istoria cu tânărul bogat, că oamenii buni dar care nu cred în Isus Hristos, care nu ascultă de El şi care nu merg pe calea pocăinţei cu lepădare de sine, purtându-şi crucea, vor ajunge în iazul de foc şi de pucioasă, în chinul veşnic. Cu cât mai mult „necredincioşii”.
De ce această discrepanţă între învăţătura Domnului Isus şi a celui ce are pretenţia că îi ţine locul pe acest pământ? Vă las pe voi să răspundeţi.
Poate v-aţi crezut oameni buni, nu sunteţi atei ci sunteţi chiar religioşi, poate aţi făcut multe fapte bune (Isaia spune că „toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” înaintea Lui) dar mântuirea, cerul, nu se poate obţine decât prin credinţa în Isus Hristos, după cum scrie la Efeseni 2, versetele 8 şi 9: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
Să ne întoarcem la Scripturi. Să le citim, să medităm asupra lor pentru ca nimeni să nu ne înşele şi astfel să ne vătămăm sufletele veşnice. Domnul Isus ne avertiza în privinţa înşelării:
Matei 24:4. „Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.”
Matei 24:24. „Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”
Şi apostolul Pavel o făcea şi el:
1 Corinteni 3:18. „Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.”
Efeseni 5:6. „Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.”
Coloseni 2:4. „Spun lucrul acesta, pentru ca nimeni să nu vă înşele prin vorbiri amăgitoare.”
Întrebarea care face cu adevărat diferenţa este: suntem oameni buni sau suntem ucenici ai lui Isus Hristos?
Ucenicul Îl imită pe Maestru, crede în El şi se dovedeşte că crede semănând cu El, fiind şi bun. Poţi fi bun, într-o anumită măsură, şi fără Hristos, dar destinul fără Hristos este iadul. Pe de altă parte nu poţi fi cu Hristos şi să nu fii bun, şi doar aceştia vor avea parte de cer. Domnul Isus spunea clar şi lămurit: „Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde Sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.” (Ioan 12:26 )
(Ideile din materialele postate la rubrica “Editorial” reprezintă punctele de vedere personale ale autorilor şi nu angajează în nici un fel Biserica Harul din Zalău)
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.