În urmă cu câţiva ani filmul lui Mel Gibson „Patimile lui Hristos” a făcut mare vâlvă fiind considerat un adevărat succes. L-am apreciat şi eu, în special pentru faptul că acest film a rulat în toată lumea, chiar în ţări care au alte credinţe decât cea creştină. Am considerat că prin acest film foarte mulţi oameni, creştini sau necreştini, au putut afla despre Domnul Isus Hristos şi lucrarea Lui de mântuire a omenirii.
Ceea ce a şocat în film au fost scenele de o cruzime greu de suportat. Unii au criticat acest aspect, alţii au spus că în felul acesta oamenii înţeleg mai bine cât a suferit Hristos pentru noi.
Nu este lipsit de importanţă faptul că regizorul Mel Gibson se declară creştin catolic, filmul având, din această perspectivă, un caracter mult mai personal. Dar, fie că a urmărit acest aspect fie că nu, în cele din urmă filmul nu a fost numai o confesiune de credinţă a regizorului, un mod de a-şi exprima aprecierea pentru lucrarea Domnului Isus Hristos, ci şi un mare succes comercial. Pentru acest film Gibson a cheltuit 25 de milioane de dolari din buzunarul lui dar a câştigat în plus 210 milioane şi mai are încă 150 de milioane de încasat. Iată că mărturisirea de credinţă poate face casă bună cu afacerea.
Un atu al lui Mel Gibson a fost până de curând faptul că în lumea atât de agitată a filmului el a avut o căsnicie reuşită. S-a căsătorit în 1980 cu Robyn Moore şi are cu ea şapte copii. Dar imaginea atât de frumoasă a lui Mel Gibson începe să pălească. Aura de tată şi soţ exemplar s-a evaporat şi iată că Mel Gibson a renunţat la soţia lui pentru o femeie mult mai tânără. Din cea de-a doua relaţie lui Gibson i s-a născut al optulea copil.
Din declaraţiile lui aflăm că recunoaşte că toată vina îi aparţine dar că este hotărât să meargă înainte, căutându-şi fericirea.
Nu mă interesează viaţa privată a lui Mel Gibson şi nu caut ştirile de senzaţie, şi nici nu sunt pus să judec deciziile care ţin de viaţa lui. Am hotărât să scriu câteva rânduri despre el dintr-o altă perspectivă, cea a filmului „Patimile lui Hristos”. Am amintit de eşecul din relaţia cu soţia lui doar pentru a aduce lucrurile pe făgaşul dorit.
Întrebarea care îmi vine în minte este în ce fel Mel Gibson a reuşit să „prindă” ideea, să înţeleagă adevărul despre răstignire şi să-l redea cât mai fidel? De impresionat ne-a impresionat dar a reuşit să ne transmită un adevăr, şi încă unul extrem de important?
Am putea spune că Biblia este săracă în detalii în ceea ce priveşte chinurile şi suferinţele prin care Domnul Isus a trecut. Doar câteva cuvinte dar lipsa detaliilor. Suferinţa cea mai mare şi strigătul cel mai disperat al Domnului Isus nu a fost în timpul bătăilor şi a răstignirii cât în momentul în care Tatăl şi-a întors faţa de la Domnul Isus, din cauza păcatelor omenirii care erau acum asupra Lui. Distanţarea Tatălui de El a fost chinul cel mai greu, nu suferinţa fizică. După Domnul Isus au urmat alţii care au crezut în El şi care au avut parte de suferinţe fizice mai mari decât El, dar care au murit cu bucurie pentru-că ei nu simţeau că sunt despărţiţi de Tatăl ci, dimpotrivă, acum sunt acceptaţi de El.
Până în urmă cu trei ani Mel Gibson recunoaşte că a fost dependent de alcool. Filmul despre care vorbim a fost realizat în 2004, deci în perioada în care el a scris scenariul filmului şi apoi a regizat şi a produs filmul era alcoolic. Dacă aşa au stat lucrurile, şi chiar el recunoaşte acest lucru, atunci este legitimă întrebarea: de unde a primit Mel Gibson inspiraţia ca să scrie scenariul şi apoi să realizeze acest film?
Aşa cum am spus filmul impresionează. Nu se poate să te uiţi la acest film şi să nu trăieşti stări de intensă emoţie. Am citit unele comentarii, care vin chiar din zona marilor nume evanghelice din SUA, şi mulţi au fost de-a dreptul încântaţi de acest film, mărturisind că este cel mai bun dintre toate câte s-au produs până acum şi tratează această temă a suferinţelor Domnului Isus.
Ceea ce s-a întâmplat cu Domnul Isus, respingerea de către poporul Lui, suferinţa Lui, răstignirea, sunt lucruri care ţin de domeniul spiritualului, sau altfel spus de lucrurile duhovniceşti. Iar despre aceste lucruri duhovniceşti Biblia spune că cei ce sunt fireşti, adică lumeşti, care nu au fost radical transformaţi de Dumnezu, nu le pot înţelege. Iată ce scria apostolul Pavel în legătură cu acest aspect: 1 Corinteni 2:
4 Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,
5 pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
6 Totuşi ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi, este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi.
7 Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci,
8 şi pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.
9 Dar, după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”
10 Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.
11 În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu.
12 Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.
13 Şi vorbim despre ele nu cu vorbiri învăţate de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt, întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti.
14 Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte.
15 Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.
16 Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.
Apostolul Pavel spune că cei ce nu mai aparţin lumii şi nu mai au „duhul lumii” primesc de la Dumnezeu o înţelepciune de sus care îi face să înţeleagă realităţile duhovniceşti, lucru care este imposibil celor ce aparţin sistemului lumesc şi care încă trăiesc în acest sistem. Ori Mel Gibson întotdeauna a făcut parte din acest sistem. El niciodată nu a fost o fiinţă nouă, aşa cum cere Dumnezeu. Religios da, dar nu credincios, nu liber în Hristos. Dependenţa de alcool din momentul producerii filmului şi legăturile lui cu lumea stricată a Hollywood-ului arată cărei lumi a aprţinut el. Nu a fost loc din care să se reverse mai multă mizerie peste lumea aceasta aşa cum s-a revărast şi se revarsă de la Hollywood. Aş putea spune că Hollywood-ul este centrul mondial al satanismului. Şi Mel Gibson este un pion important în acest centru. Putea să vină inspiraţia lui în realizarea filmului „Patimile lui Hristos” de la Dumnezeu? Cu siguranţă nu!
Ar mai fi cel puţin două elemente care ne arată că nici atunci şi nici acum Mel Gibson nu este un om nou, după cerinţele lui Dumnezeu, chiar dacă azi nu mai este dependent de alcool.
Primul ar fi relaţia lui distrusă cu fosta soţie şi legătura pe care o are cu femeia cu care acum trăieşte. Acesta este încă un semn că Mel Gibson aparţine Hollywood-ului şi nu Împărăţiei lui Dumnezeu. La Hollywood aşa ceva este un lucru cât se poate de normal dar nu în lumea sfinţilor lui Dumnezeu. Şi mai este un element care spune multe despre lumea căreia el îi aparţine. În una dintre ultimele lui declaraţii afirmă:
„Trebuie să ai credinţă ca să supravieţuieşti. Mulţi oameni declară că nu au credinţă, dar eu cred că toţi o avem, într-un fel sau altul. Toţi avem o dorinţă disperată de a fi fericiţi. Uitaţi-vă în jur. Lumea asta şi tot ce are de oferit nu este suficient de bun. Trebuie să fie un loc, undeva, unde fericirea să fie la îndemână. Astfel încât credinţa că va fi bine este ceea ce ne face să continuăm. Şi dacă acel loc nu există, mă duc chiar acum să-l caut. Daţi-mi lasoul.”
Este atât de multă durere în declaraţia aceasta şi atât de multă falsitate. Cum poate un om care spune că este credincios şi care a căutat să înţeleagă suferinţele prin care a trecut Hristos să spună aşa ceva? Cum adică toţi avem credinţa înt-un fel sau altul? Când credinţa adevărată este una singură. Domnul Isus spunea:
Ioan 14:1 Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.
2 În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
3 Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.
Mel Gibson nu trebuie să-şi ia lasoul şi să se ducă să caute un loc al fericirii. El există şi oricine poate să-l găsească şi să fie fericit, dar felul în care îl caută oamenii îl face de fapt inaccesibil lor. Pentru-că trebuie respectate regulile lui Dumnezeu. Nu poţi găsi locul fericirii veşnice trecând prin Hollywood, nici măcar făcând filme despre Cel ce a venit să ofere oamenilor viaţa veşnică, ci trecând pe la Golgota, locul lepădării de sine, de nume, de lucrurile materiale, de tot ceea ce ţine de sistemul care va fi distrus şi nimicit prin foc.
Da, Hollywood-ul oferă un surogat de fericire, pentru o vreme: bani şi faimă, o soţie mai tânără, relaţii de tot felul, dar chiar ei, cei ce le au, recunosc că sunt nefericiţi şi că sunt în căutare de mai mult.
Există în Biblie multe pasaje care vorbesc despre adevărata şi falsa credinţă. Dar capitolul 11 din Epistola către Evrei are un fel aparte de a ne vorbi despre aceasta. O să redau doar câteva versete, nu tot capitolul.
13 În credinţă au murit toţi aceştia,(cei cărora Dumnezeu le-a făcut promisiuni) fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
14 Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.
36 Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;
37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi,
38 ei, de care lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
39 Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit;
40 pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.
Iată ce înseamnă credinţa şi pe care nu toţi o au, spre deosebire de ce spunea Mel Gibson, ba chiar foarte puţini au această credinţă adevărată. Aceştia ştiau unde este locul promis al fericirii veşnice. Căutarea lor nu era după o fericire trecătoare, gen Hollywood, ci după una veşnică. Ştiau unde este şi se îndreptau spre ea. Şi prin credinţă ei au suferit, au fost ucişi cu pietre, au fost tăiaţi în două cu fierăstrăul, au pribegit lipsiţi de toate, au rătăcit prin pustiuri şi crăpăturile pământului.
Ce se poate spune despre Mel Gibson şi credinţa lui? Seamănă cu cea a adevăraţilor credincioşi? Despre el s-ar putea spune aşa:
Prin credinţa lui Mel Gibson a ajuns vedetă, apreciat de lumea întreagă şi bogat. Prin credinţa lui a făcut el un film despre Isus, pe lângă altele care nu au nimic de-a face cu Dumnezeu, şi în felul acesta a câştigat sute de milioane de dolari. Prin credinţa lui, la vârsta de 54 de ani şi-a părăsit soţia care i-a dăruit şapte copii şi şi-a luat una mult mai tânără. Prin credinţa lui că în felul acesta va fi fericit.
Ca să înţelegem mai bine marea înşelătorie în care ne aflăm şi întunericul spiritual care se află peste lumea întreagă, chiar şi peste cei ce afirmă că sunt credincioşi vă mai spun ceva în legătură cu cel ce a interpretat rolul Domnului Isus Hristos in filmul lui Mel Gibson.
Se numeşte James Patrick Caviezel, s-a născut în SUA, este actor şi este şi el declarat creştin catolic. Unul dintre lucrurile bune pe care le-am aflat despre el a fost că într-un film a refuzat să se dezbrace şi să filmeze o scenă cu tentă erotică, din cauza convingerilor lui religioase.
A jucat însă în rolul Domnului Isus considerând aceasta un lucru bun. A fost şi rolul care de fapt l-a lansat, până atunci a avut roluri de o mai mică însemntate. Dar după filmul „Patimile lui Hristos” a primit un titlu de care nu ştiu dacă s-a bucurat sau s-a întristat. A fost denumit „Cel mai sexi salvator”. Este şi greu să scrii asemenea cuvinte. Dar până acolo merge neruşinarea Hollywwod-ului şi chiar mai departe. Este încă un semn că între filmele aşa zis creştine produse la Hollywood şi lumea lui Dumnezeu nu poate fi nici o legătură. Este doar o mare, mare înşelătorie.
Au trecut circa şase ani de la apariţia acestui film. Mulţi dintre noi l-am văzut şi poate chiar l-am apreciat. Dar face parte din sistemul lumesc, nu este decât una dintre multele înşelătorii pe care diavolul le foloseşte în aceste vremuri din urmă pentru a strecura confuzie şi a înşela, chiar şi pe cei aleşi.
Mulţi am crezut că Mel Gibson a făcut un lucru bun. Dar Biblia spune că pe cei ce spun că fac ceva pentru Dumnezeu după roadele lor îi vom cunoaşte. Iar roadele acestui actor şi regizor se văd. Şi nu sunt roade vrednice de pocăinţă, aşa cum cere Dumnezeu. Scriu aceste cuvinte cu durere pentru el, nu cu gând de acuzare sau judecată. Este o victimă a sistemului.
Şi mai scriu aceste cuvinte din dorinţa de a trage un semnal de alarmă pentru creştinii care cred că tot ceea ce poartă numele de dumnezeu şi este Dumnezeu.
1 Petru 5:8 Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.
Publică un comentariu