Pentru cei interesaţi şi care studiază fenomenul nu este nici o surpriză că azi în lume mulţi creştini sunt persecutaţi din cauza credinţei lor, persecuţie care merge până la moarte. Nu cu mult timp în urmă în Somalia musulmanii au ucis mai mulţi creştini. Acestora li s-a tăiat capul din cauză că au crezut în Isus Hristos şi s-au dezis de credinţa islamică. Unele dintre aceste cazuri le cunoaştem, probabil că pe cele mai multe nu. Nu ştim exact câţi oameni mor azi în lume sau sunt persecutaţi înt-un fel sau altul din cauza credinţei lor în Isus Hristos. Nu ştim tot ce se întâmplă în ţările islamice, în China comunistă, în închisorile de aici.
Ne doare să auzim veşti de felul acesta şi totuşi nu ar trebui să ne mire. Mântuitorul Isus Hristos, pe când era pe pământ, ne-a avertizat că aşa va fi. Iată câteva dintre cuvintele Lui:
Matei 5:11 Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Marcu 8:35 Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.
Marcu 13:9 Luaţi seama la voi înşivă. Au să vă dea pe mâna soboarelor judecătoreşti, şi veţi fi bătuţi în sinagogi; din pricina Mea veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să le slujiţi de mărturie.10 Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor. 11 Când vă vor duce să vă dea în mâinile lor, să nu vă îngrijoraţi mai dinainte cu privire la cele ce veţi vorbi, ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt. 12 Fratele va da la moarte pe frate-său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor, şi-i vor omorî. 13 Veţi fi urâţi de toţi pentru Numele Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.
Aşa cum am spus, cei ce studiază fenomenul nu sunt surprinşi de ştirile care vin din multe părţi ale pământului şi care confirmă că creştinii sunt martirizaţi, poate mai mult ca niciodată. S-ar putea chiar să începem să ne obişnuim cu astfel de ştiri şi să le considerăm ca pe ceva normal atunci când vorbim despre lumea musulmană sau China comunistă. Dar oare este posibil să se întâmple aşa ceva şi în America, mai precis în Statele Unite ale Americii? După cum evoluează lucrurile se pare că în scurtă vreme perioada de linişte şi pace de care au beneficiat creştinii în SUA se apropie de sfârşit. Şi când se va sfârşi în SUA se va sfârşi şi în Europa.
În emisiunea de azi vreau să vă supun atenţiei un caz petrecut recent în SUA şi care ilustrează cum nu se poate mai bine tendinţa societăţii civile în raport cu creştinismul în această ţară care a fost considerată campioana democraţiei şi a libertăţilor cetăţeneşti. Să ne aducem aminte că SUA a fost fondată de cei ce au fugit din Europa din cauza persecuţiei religioase şi care au căutat un loc în care să îşi poată practica credinţa lor fără nici o restricţie. Există un paradox în faptul că atunci persecuţia împotriva lor a venit tot din partea celor ce se numeau creştini, dar care aveau păreri diferite asupra unor aspecte ale vieţii de credinţă. Dar aceasta este o altă poveste tristă. Cât a durat perioada de libertate de care s-a bucurat SUA în ceea ce priveşte dreptul de a practica credinţa creştină fără nici o oprelişte? Dacă luăm ca dată de început anul 1607 când s-a înfiinţat prima colonie engleză (Jamestown în Virginia), urmată apoi de alte colonii, engleze sau olandeze şi ca dată terminus zilele în care ne aflăm constatăm că această perioadă a durat 402 ani. Eu cred că este chiar o perioadă foarte lungă de har şi că Satan a fost cumplit de furios că nu a putut face ceva pentru a opri această libertate. Îmi imaginez că cei ce au gândit legile şi în special Constituţia SUA au fost inspiraţi de Dumnezeu să dea legi care să asigure pentru o perioadă lungă de timp liniştea celor ce cred în Isus Hristos. Dar, poate şi din cauza răcirii credinţei şi dragostei pentru Dumnezeu a celor mai mulţi americani din zilele noastre, Dumnezeu a permis ca legile să fie modificate în aşa fel încât libertăţile creştinilor să se îngusteze tot mai mult. Prosperitatea şi traiul bun au făcut ca credinţa adevărată să fie tot mai rară. Aşa că, probabil în scurtă vreme, vom auzi ştiri despre creştini persecutaţi nu doar în Somalia sau Iran ci şi în SUA. Cazul despre care vorbeam, şi pe care cred că îl putem lua ca un moment de răscruce în istoria creştinismului în SUA, chiar dacă ar părea că de fapt este o victorie a creştinilor şi chiar dacă nu este singular şi nici cel mai spectaculos, este cazul a doi oficiali ai unei şcoli din Florida care au fost acuzaţi pentru faptul că în şcoala respectivă ei au spus o rugăciune în timpul unui prânz la şcoală.
Directorul Pace High School, Frank Lay şi directorul de sport Robert Freeman au fost acuzaţi pentru presupusa violarea unui decret care interzice oficialilor şcolii de district sprijinirea religiei sau a rugăciunilor în timpul evenimentelor şcolare. Dacă erau găsiţi vinovaţi erau pasibili să primească fiecare o pedeapsă de 6 luni de închisoare, o amendă de 5.000 de dolari şi să îşi piardă pensiile. Oricum am privi lucrurile pedeapsa nu era nesemnificativă. Am spune că pentru o rugăciune la masă era chiar prea mare. Când ne gândim că nici criminali cu antecedente nu primesc pedepse atât de mari stăm să ne gândim cine a fost în spatele legii care interzice astfel de manifestări. Cu adevărat putem spune că ziua în care cei doi au fost judecaţi a fost o zi tristă pentru America. American Civil Liberties Union (ACLU), în numele a doi studenţi anonimi care au pretins că oficiali ai şcolii au încălcat separarea între stat şi biserică, promovându-şi credinţele religioase în şcoli, i-au atacat pe cei doi în instanţă cerând pedepsirea lor.
Fondatorul Liberty Counsel, Mathew D. Staver, care îi reprezintă pe Lay şi Freeman a spus: „Este o jignire şi o ofensă a primului amendament, să pedepsească un oficial al şcolii pentru o simplă rugăciune.”
În ianuarie 2009, judecătorul american Casey Rodgers a dat o întâmpinare temporară ce interzice oficialilor şcolilor să „promoveze, avanseze, susţină, participe la sau să cauzeze rugăciuni în cadrul evenimentelor şcolare,” a spus ACLU. Mai târziu, în aceeaşi lună, Lay i-a cerut lui Freeman să spună o rugăciune de binecuvântare la un prânz ţinut la şcoală. Liberty Counsel a spus că prânzul implica foşti susţinători membrii ai clubului şi alţi adulţi care au donat bani pentru o nouă clădire.
ACLU a depus plângere în legătură cu rugăciunea de la acest eveniment, determinându-l pe Rodgers să iniţieze plângere judiciară împotriva lui Lay şi Freeman pentru „încălcarea voită” a ordinului temporar.
Liberty Counsel a depus o plângere în numele Asociaţiei educatorilor creştini, care este internaţională, pentru a ataca decretul consimţit, şi în care se spune că „în mod neconstituţional încalcă drepturile profesorilor, administratorilor şi studenţilor.”
Care a fost deznodământul, pentru-că în data de 17 septembrie 2009 cazul a fost judecat şi s-a dat sentinţa?
După 10 ore de dezbateri şi argumente prezentate, judecătoarea Casey Rodgers de la tribunalul federal din Pensacola a declarat că Frank Lay şi Robert Freeman sunt nevinovaţi. Am fost plăcut impresionat să aflu că cei doi au fost sprijiniţi puternic pe timpul procesului de peste o mie de oameni care au venit de la mari distanţe pentru a fi alături de ei şi care au îndurat o ploaie torenţială toată ziua şi care au înconjurat tribunalul în cercuri mari, s-au rugat şi au cântat. În final, la pronunţarea sentinţei bucuria a fost mare. Oamenii s-au îmbrăţişat, au izbucnit în lacrimi şi strigăte de bucurie, mulţumind lui Dumnezeu. Pentru noi românii bucuria a fost mai mare prin faptul că avocatul care i-a reprezentat pe cei doi este un român. Numele lui este Harry Miheţ.
Iată care au fost ultimele replici ale avocatului Miheţ la întrebările judecătoarei:
JUDECATOAREA: Domnule Miheţ, clientul tău a fost auzit de cineva că a zis că el nu poate să-şi parcheze credinţa în parcare la şcoală şi să nu o ia cu el înăuntru în şcoală. A zis că credinţa lui va radia afară din el oriunde este, chiar în şcoală. Asta înseamnă că el a intenţionat să încalce decretul pe care l-am dat eu, care interzice rugăciunea în şcoală.
HM: Nu. Cu respect vă spun că greşiţi.
JUDECATOAREA: Atunci ce înseamnă?
HM: Înseamnă că el nu poate să schimbe ceea ce el este atunci când păşeşte în şcoală, şi că roada Duhului va radia afară din el chiar şi în şcoală, inclusiv dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, si înfrânarea poftelor. Au ajuns acestea să fie o crimă în ţara libertăţii?
JUDECATOAREA: Clientul tău de asemenea a fost auzit că a zis că el nu poate să îngrijeasca aşa cum trebuie de elevii lui fără ca să aibă dragostea lui Isus în inimă cu el în şcoală. Ce înseamnă asta?
HM: Asta înseamnă că el este neputincios prin puterea lui proprie, şi nu poate să facă nimic. Dar prin puterea lui Isus care este în inima lui, el poate să facă orice.
Aşa cum am spus în final totul s-a terminat cu bine. Putem spune că Dumnezeu a făcut dreptate. Dar pe lângă faptul că cei doi au fost achitaţi şi s-au putut întoarce la munca lor din şcoală alte două aspecte mi-au produs bucurie.
În primul rând felul în care a pledat avocatul Miheţ căruia nu i-a fost ruşine să mărturisească adevărul Evangheliei în faţa judecătoarei. Mă gândesc câţi din avocaţii din România declaraţi creştini au curajul să amintească în pledoariile lor principiile adevărului lui Dumnezeu? Dacă ar face aşa mai mult ca sigur ar fi luaţi peste picior. Cunosc o persoană care are mari probleme din cauza unui inspector financiar care i-a luat banii pentru a-i ţine o evidenţă contabilă pe care nu avea voia să o ţină şi care deşi a luat banii timp de mai mulţi ani nu a făcut nimic în acte. După ani s-a constatat acest lucru şi acum, din cauză că inspectorul are cunoştinţe peste tot, tot persoana păgubită şi furată are probleme. Aceasta a hotărât să nu îşi angajeze avocat şi să se bazeze doar pe ajutorul lui Dumnezeu. Când i-a spus acest lucru unui oficial acesta a râs de ea şi i-a spus următoarele: “Şi eu sunt credincios, dar duminica când mă duc la biserică. De luni încolo mă descurc singur”. Aceasta este, din nefericire, credinţa celor mai mulţi. O credinţă de duminica şi nu este deci nici o mirare că în România o persoană care nu este vinovată să fie totuşi acuzată iar cei ce i-au făcut rău să se bucure de libertate. De aceea mărturia avocatului Miheţ din procesul despre care am amintit îmi produce o bucurie deosebită.
Al doilea aspect îl priveşte pe cel care a rostit rugăciunea în şcoală şi a fost acuzat. Vă rog să notaţi încă o dată ce i-a spus judecătoarea avocatului Miheţ: Domnule Miheţ, clientul tău a fost auzit de cineva că a zis că el nu poate să-şi parcheze credinţa în parcare la şcoală şi să nu o ia cu el înăuntru în şcoală. A zis că credinţa lui va radia afară din el oriunde este, chiar în şcoală. Asta înseamnă că el a intenţionat să încalce decretul pe care l-am dat eu, care interzice rugăciunea în şcoală.
Când am citit aceste cuvinte gândul m-a dus la omul lui Dumnezeu Daniel. Iată ce scrie la Daniel capitolul 6:
1 Dariu a găsit cu cale să pună peste împărăţie o sută douăzeci de dregători, care trebuiau să fie răspândiţi în toată împărăţia; 2 a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era şi Daniel. Dregătorii aceştia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nici o pagubă. 3 Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii şi pe dregători, pentru că în el era un duh înalt; şi împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăţia.4 Atunci căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce privea treburile împărăţiei. Dar n-au putut să găsească nimic, nici un lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios, şi nu se găsea nici o greşală la el şi nici un lucru rău.5 Atunci oamenii aceştia au zis: „Nu vom găsi nici un cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui!” 6 Apoi aceste căpetenii şi dregătorii aceştia s-au dus cu mare zarvă la împărat, şi i-au vorbit aşa: „Să trăieşti veşnic, împărate Dariu!” 7 Toate căpeteniile împărăţiei, îngrijitorii, dregătorii, sfetnicii, şi cârmuitorii sunt de părere să se dea o poruncă împărătească, însoţită de o aspră oprire, care să spună că oricine va înălţa, în timp de treizeci de zile, rugăciuni către vreun dumnezeu sau către vreun om, în afară de tine, împărate, va fi aruncat în groapa cu lei. 8 Acum, împărate, întăreşte oprirea, şi iscăleşte porunca aceasta, ca să nu se poată schimba, după legea Mezilor şi Perşilor, care, odată dată, rămâne neschimbată.”9 În urma celor de mai sus, împăratul Dariu a scris porunca şi oprirea. 10 Când a aflat Daniel că s-a iscălit porunca, a intrat în casa lui, unde ferestrele odăii de sus erau deschise înspre Ierusalim, şi de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. 11 Atunci oamenii aceştia au dat năvală în casă, şi au găsit pe Daniel rugându-se şi chemând pe Dumnezeul lui. 12 Apoi s-au înfăţişat înaintea împăratului, şi i-au zis cu privire la oprirea împărătească: „N-ai scris tu o oprire, care spune că oricine va înălţa, timp de treizeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, în afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei? „Împăratul a răspuns: „Lucrul acesta este adevărat, după legea Mezilor şi Perşilor, care nu se poate schimba!” 13 Ei au luat din nou cuvântul şi au zis împăratului: „Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o, şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!”
În vremea aceea situaţia era cumva similară numai că Daniel se afla în Babilon, o ţară păgână. (Oare SUA a devenit deja o ţară păgână?). Şi atunci, la presiunea duşmanilor poporului lui Dumnezeu, împăratul a dat legi care să limiteze manifestarea credinţei celor ce credeau cu adevărat în Dumnezeu. În adevăratul Dumnerzeu! Astăzi, sub presiunea organismelor de tot felul care promovează falsa libertate a minorităţilor sexuale sau religioase s-au dat legi care să interzică practicarea credinţei creştine. În America de până acum, cu adevărat liberă, creştinii nu au interzis manifestarea credinţelor celor ce credeau în altceva decât în Isus Hristos. Oricine a fost liber să creadă în orice şi să se manifeste ca atare. Lupta care se duce azi nu este pentru libertate religioasă sau de exprimare, pentru-că acestea deja existau, ci se duce împotriva creştinilor. Odată cu această luptă libertăţile de fapt s-au diminuat, ajungându-se până la eliminarea lor. Cazul pe care îl discutăm azi este relevant.
Daniel nu s-a speriat prea tare de interdicţia dată de împărat şi a hotărât să se roage în continuare lui Dumnezeu. Ce am remarcat şi m-a mirat încă o dată a fost că interdicţia a fost dată doar pentru treizeci de zile. Treizeci de zile Daniel ar fi putut să se abţină, sau să se ferească cel puţin, să se roage în ascuns. Ce fanatic era Daniel! Nici treizeci de zile nu s-a putut abţine. Probabil cunoaşteţi deznodământul în cazul lui.
Iată cum cele două cazuri se aseamănă: Un împărat păgân din Babilon dă o lege împotriva rugăciunii către adevăratul Dumnezeu. O judecătoare, evident păgână, din SUA dă un decret împotriva celor ce vor să se închine înaintea adevăratului Dumnezeu în şcolile din America. Şi atunci şi azi au fost oameni care au încălcat-o. Şi atunci şi azi Dumnezeu i-a ocrotit şi nu a lăsat să fie pedepsiţi. Dar probabil că nu va fi aşa tot timpul. Şi va veni şi vremea în care “fanaticii religioşi” să fie pedepsiţi.
Deznodământul cazului amintit a produs bucurie credincioşilor, şi pe bună dreptate. Dumnezeu le-a apărat cauza. Însă sunt convins că Satan nu se va opri aici. Va porni mai furios împotriva copiilor lui Dumnezeu, mai ales acum când este sprijinit la cel mai înalt nivel, de cei din fruntea ţării. Nu vreau să spuneţi că sunt pesimist, vreau să cred că sunt realist şi după cum văd eu lucrurile şi după cum citesc în Biblie vremurile care urmează să vină vor fi vremuri grele pentru creştini.
Mă întreb ce vor face în continuare Frank Lay şi Robert Freeman?
Când va fi un nou moment prielnic rugăciunii se vor ruga sau vor evita să facă acest lucru? Vor deschide geamurile larg şi se vor închina, aşa ca Daniel, sau se vor ascunde sau poate se vor opri? Va învinge dragostea lor pentru Hristos frica de a primi 6 luni de închisoare sau 5.000 de dolari amendă sau să işi piardă pensiile?
Dar ce am face noi? Ei deocamdată au trecut testul. Noi însă cum am reacţiona în astfel de situaţii? Am fi gata să mergem în închisoare sau să ne pierdem venitul, ba chiar să plătim amenzi? Merită atât de mult o rugăciune? În final nu s-ar mulţumi Dumnezeu cu mai puţin? Cu siguranţă El nu vrea să suferim. Dar atunci se nasc alte întrebări: Merită pentru credinţa în Isus Hristos să ţi se taie braţul, sau să ţi se dea foc la casă, sau să ţi se taie capul, aşa cum se întâmplă azi în lumea musulmană? Merită? Nu se poate mulţumi Dumnezeu cu mai puţin, oare nu ne cere El prea mult? Nu este Dumnezeu fanatic?
Poate că întrebări de felul acesta ar fi justificate dacă, mai întâi, El nu ar fi dat totul pentru noi. Când este vorba despre noi foarte uşor ne întrebăm dacă merită. Şi de cele mai multe ori spunem: “Nu”. Dar pentru El a meritat să îşi dea viaţa pentru noi? Să sufere batjocura, dispreţul, ruşinea, insulta, moartea pe cruce? El răspunde “Da” la aceste întrebări. A meritat pentru-că numai aşa noi oameni, avem şansa mântuirii. Şi merită ca şi noi să dăm totul, nu neapărat pentru noi, cât pentru El, arătându-I în felul acesta că Îl iubim şi apreciem jertfa Lui.
Publică un comentariu