Comerţ cu suflete

          Unul dintre lucrurile care l-au înfuriat cel mai tare pe Domnul Isus Hristos a fost momentul când a intrat în Templul din Ierusalim şi a văzut ce se întâmpla în acel loc.
          Cele mai aspre cuvinte pe care le-a avut Domnul Isus şi sunt consemnate în Evanghelii, sunt adresate liderilor religioşi şi teologilor din acea vreme.
          În primul caz Mântuitorul a răsturnat mesele celor ce făceau afaceri în Templu, schimbau bani şi vindeau animale pentru jertfă. În al doilea caz a adresat cuvinte dure cum ar fi: morminte văruite, pui de şerpi sau fii ai diavolului. Reamintesc că toate acestea se adresau liderilor religioşi care aveau pretenţia că-L reprezintă pe Dumnezeu.
          Ca să fiu mai bine înţeles şi de către cei ce nu sunt familiari cu Sfintele Scripturi o să vă spun, pe scurt, ce se întâmpla la Templu. După Legea dată de Dumnezeu lui Moise orice evreu care a păcătuit trebuia să aducă o jertfă, după gravitatea păcatului. Pe lângă aceasta se aduceau jertfe pentru popor, ba chiar şi preotul trebuia să aducă jertfe pentru el însuşi. Toate aceste jertfe trebuiau aduse doar la Templu şi acolo preoţii oficiau slujba şi intermediau între omul păcătos şi Dumnezeu. În perioada sărbătorilor veneau la Templu oameni din toată ţara şi era o activitate foarte intensă, ceva ce semăna cu sărbătoarea sfintei Parascheva care a avut loc cu câteva zile în urmă în ţara noastră. Cei ce veneau de departe fie nu-şi puteau permite să aducă un animal pentru jertfă cu ei, fie nu ştiau ce fel de animal trebuie pentru jertfă şi aşteptau să afle acest lucru la Templu. După gravitatea păcatului putea să fie un miel, o vită, un bou, un ţap, doi porumbei,etc. Dar pelerinii veneau liniştiţi cu banii în buzunar pentru-că ştiau că vor găsi animalul potrivit pentru jertfă la Templu. Aşa că acolo era în floare comerţul cu animale şi pe deasupra, pentru-că veneau pelerini din toate părţile şi fiecare aducea cu ei moneda zonei în care locuia, era în floare şi schimbul de bani. În felul acesta Templul nu işi mai îndeplinea rolul lui, rânduit de Dumnezeu, adică un loc al rugăciunii, ci devenise un loc al comerţului şi din care foarte mulţi, în frunte cu mai marii religioşi, aveau un câştig material consistent. Matei, în Evanghelia sa, la capitolul 21 consemnează astfel:
12  Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei,
13  şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
          Nu ştiu dacă ne putem imagina cu adevărat ce s-a întâmplat atunci la Templu. Evreii credeau că prin ceea ce fac aduc laudă şi cinste lui Dumnezeu şi că Dumnezeu este deosebit de încântat de ce se întâmplă acolo. Dar tocmai Dumnezeu era acolo între ei! Ei nu l-au recunoscut şi trebuie să recunoaştem că şi nouă probabil ne-ar fi fost greu să-L recunoaştem, dovadă că din ceea ce s-a întâmplat atunci nu am învăţat nimic. Deci Dumnezeu Însuşi era între ei şi El se apucă să le răstoarne mesele şi să le strice afacerea. Aceasta i-a înfuriat atât de mult pe slujbaşii religioşi încât L-au numit pe Dumnezeu, Satan şi au hotărât să-L omoare. Considerând că în felul acesta din nou Dumnezeu va fi deosebit de încântat de slujba lor.
          De fapt religia era doar o afacere din care cei ce conduceau activiţăţile religioase aveau mult de câştigat iar poporul era mulţumit, dar ţinut în întuneric. Am spus că în toată lucrarea lui pe acest pământ Domnul Isus a adresat cele mai aspre cuvinte acestor slujbaşi religioşi care s-ar fi aşteptat, dimpotrivă, să fie lăudaţi. Este ca şi cum astăzi Domnul Isus ar veni printre noi şi în loc să-i laude pe preoţi şi pastori le-ar spune că sunt fii ai diavolului. Probabil că ar fi un şoc şi pentru ei dar şi pentru noi.
          Curios este că Domnul Isus nu a adresat cuvinte de felul acesta romanilor care îi chinuiau pe evrei, îi omorau, îi atârnau pe cruci şi făceau tot felul de alte lucruri rele. Pentru ei Domnul are compasiune astfel că unora dintre ei le ascultă rugăciunile, le mântuieşte sufletele şi le vindecă robii bolnavi, stârnind şi în felul acesta mânia religioşilor de atunci.
          De ce a procedat Domnul Isus aşa?
          Găsim răspunsul tot în Evanghelia după Matei, puţin mai târziu după episodul cu alungarea vânzătorilor din Templu. Matei cap.23:
1  Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi,
2  a zis: „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise.
3  Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.
4  Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat, şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte.
5  Toate faptele lor le fac ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veştmintelor cu ciucuri lungi;
6  umblă după locurile dintâi la ospeţe, şi după scaunele dintâi în sinagogi;
7  le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: „Rabi! Rabi!”
8  Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi.
9  Şi „Tată” să nu numiţi pe nimeni pe pământ; pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri.
10  Să nu vă numiţi „Dascăli”; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul.
11  Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.
12  Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat.
13  Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsaţi să intre.
14  Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi mâncaţi casele văduvelor, în timp ce, de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi; de aceea veţi lua o mai mare osândă.
15  Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.
          Necazul mare al Domnului Isus nu era că romanii mai omoară câţiva din poporul Lui ci că mai marii religioşi îi duc pe credincioşi pe o cale greşită şi în felul acesta îi îndepărtează de Dumnezeu şi fac ca sufletele lor să ajungă în iad. Din această cauză Domnul Isus s-a înfuriat, aşa cum nu a făcut-o niciodată cât a fost printre noi pe pământ. Tot Domnul Isus spunea că nu este important trupul ci sufletul. Matei 10:28 : Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.
          Vă spun toate acestea pentru-că în zilele care au trecut în România s-a întâmplat exact acelaşi lucru, ba chiar mai grav, pentru-că de data aceasta nu lui Dumnezeu s-au închinat oamenii ci unui idol. În rest, de sărbătoarea Sfintei Parascheva, totul a fost la fel.
          Din presă am aflat că această sărbătoarte a fost un adevărat succes pentru BOR şi pentru comercianţi şi se pare şi pentru politicienii care s-au îngesuit la pupat moaştele, numai ei ştiu de ce. Pentru-că săraci nu sunt, faimă au, afaceri, case şi maşini mai mult decât le trebuie.
          Când am citit în presă ce s-a întâmplat acolo la Iaşi gândul m-a dus la vremea Reformei când un preot catolic, Martin Luther, s-a ridicat împotriva abuzului din biserica de atunci. Biserica vindea indulgenţe promiţându-le credincioşilor ori sănătate, ori un loc în rai pentru vii sau pentru morţi. Vistieria bisericii era tot mai plină dar punga şi sufletele credincioşilor naivi tot mai goale. Biserica işi urmărea interesele ei care erau interese pământeşti, dar totul se făcea pe spinarea şi pe sufletele celor mulţi. Ei pierdeau totul: şi banii şi sufletele.
          V-aţi gândit vreodată că sufletele oamenilor pot fi marfă de schimb? Că pot fi vândute pentru un folos trecător? Dacă nu aţi ştiut vă voi citi din Apocalipsa, cap. 18:
1  După aceea am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; şi pământul s-a luminat de slava lui.
2  El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut, Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte;
3  pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei, şi împăraţii pământului au curvit cu ea, şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin risipa desfătării ei.”
4  Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!
5  Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, şi au ajuns până în cer; şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei.
6  Răsplătiţi-i cum v-a răsplătit ea, şi întoarceţi-i de două ori cât faptele ei. Turnaţi-i îndoit în potirul în care a amestecat ea!”
7  Pe cât s-a slăvit pe sine însăşi, şi s-a desfătat în risipă, pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă, şi nu voi şti ce este tânguirea!”
8  Tocmai pentru aceea, într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea şi foametea. Şi va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare.
9  Şi împăraţii pământului, care au curvit şi s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge şi o vor boci.
10  Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, şi vor zice: „Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ţi-a venit judecata!” –
11  Negustorii pământului o plâng şi o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa:
12  marfă din aur, din argint, de pietre scumpe, de mărgăritare, din in subţire, de purpură, de mătasă şi de stacojiu; nici feluritele lor soiuri din lemn de tiin, tot felul de vase de fildeş, tot felul de vase din lemn foarte scump, din aramă, din fier şi de marmură;
13  nici scorţişoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tămâia, nici vinul, nici untdelemnul, nici făina bună de tot, nici grâul, nici boii, nici oile, nici caii, nici căruţele, nici robii, nici sufletele oamenilor.
14  Şi roadele atât de dorite sufletului tău s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, strălucite, sunt pierdute pentru tine, şi nu le vei mai găsi.
          Când vorbim despre Babilon ne gândim la tot felul de lucruri dar eu cred că Babilonul despre care se vorbeşte în Apocalipsa este sistemul bisericesc decăzut care a făcut compromis cu lumea şi care caută numai interesul lui pământesc. Pentru-că cine altcineva poate face comerţ cu suflete? Poţi face comerţ cu ceea ce ai în obiectul tău de activitate. Vinzi pâine sau pantofi pentru-că aşa este scris în autorizaţia ta, să te ocupi de aceste lucruri. Cine poate vinde suflete? Desigur cei ce au în obiectul de activitate acest specific, biserica. Nu adevărata Biserică a lui Hristos, cea care îl are pe El ca şi cap pentru-că aşa ceva ar fi o imposibilitate. Ci biserica care şi-a părăsit adevăratul scop, acela de a-i conduce pe oameni spre Hristos, spre mântuire.
          Tot în presa din aceste zile am citit că în România ultimilor 20 de ani s-a instituit un parteneriat, o afacere prosperă. Biserica primeşte bani şi proprietăţi de la stat iar statul, mai bine zis politicienii, primesc în schimb voturi, sau cel puţin acceptarea tacită a bisericii. În ultimii 20 de ani s-au construit peste 4.000 de lăcaşe de cult, 3.000 dintre ele fiind ortodoxe. Numărul teologilor a explodat de la 1.000 absolvenţi câţi scoteau cele patru facultăţi de teologie din ţară în 1989 la 10.000 câţi şcolarizează azi cele 30 de facultăţi de teologie. Suma alocată cultelor a ajuns să crească de la 3 milioane de dolari în 1998 la 100 de milioane de dolari în 2008!
          Am spune că nu este nimic rău în aceste zile dacă am vedea năcar că nivelul de spiritualitate, de moralitate al celor ce se numesc credincioşi a crescut. Dar acest nivel este tot mai scăzut cu fiecare an. Puţine ţări din lume întrec România la numărul de avorturi. Imoralitatea şi desfrâul se înmulţesc proporţional cu numărul de locaşe de cult construite. Semn că ceva nu funcţionează bine. Că undeva mecanismul s-a defectat. Ar trebui probabil să vină din nou Isus şi să pună mâna pe bici.
          De multe ori m-am tulburat văzând demersurile pe care le fac cei din UE pentru a îngrădi cât mai mult credinţa creştină. Dar abia acum relizez că problema nu este aici. Problema, ca şi în vremea Domnului Isus nu este le politicieni ci la preoţi şi pastori. Ei pot face ca omul să nu primească mântuirea, ascunzăndu-i adevărata cale a credinţei. Desigur că înţeleg şi mai bine de ce sunt curtaţi atât de mult conducătorii religioşi de către cei politici. Pentru-că numai aşa îşi pot atinge scopurile lor pământeşti.
          Vă vorbeam despre ce s-a întâmplat în timpul Reformei, despre practica Bisericii Catolice de a vinde indulgenţe (în paranteză vă spun că se mai practică acest lucru şi azi), dar iată ce am citit în presă despre tarifele pe care Biserica Ortodoxă de data aceasta , le-a perceput cu ocazia sărbătorii sfintei Parascheva:
          1 leu – să ţi se citească rugăcinea de pe bilet, o dată, de preot, în timpul slujbei;
          10 lei – să fii binevăzut de lume;
          20 de lei – pentru norocul şi sănătatea copiilor;
          30 de lei – pentru a scăpa de farmece;
          50 de lei – să ai noroc la bani;
          100 de lei – să te vindeci de cancer sau de o boală gravă.
          Multe s-ar putea spune în legătură cu aceste tarife. Mai întâi că în Biblie Dumnezeu spune că cei ce au primit ceva gratuit tot aşa să dea şi altora. Dacă biserica sau slujitorii ei au cu adevărat puterea de a rezolva aceste probleme înseamnă că această putere vine de la Dumnezeu, ei nu ar avea de unde să o aibă, prin puterile lor. Şi atunci nu au voie să ia bani pentru această slujbă. Mult mai multe s-ar putea spune în acest sens dar spaţiul este limitat. Apoi observ că biserica le doreşte enoriaşilor săi lucruri care nu sunt după voia lui Dumnezeu: „Să fie binevăzuţi de lume”. Nicăieri în Biblie Dumnezeu nu promite aşa ceva ba, dimpotrivă, ne spune să ne ferim să căutăm să părem ceva în ochii oamenilor. Aceasta este mândrie, cel mai mare păcat din câte există, păcatul în care a căzut şi Lucifer. În Biblie suntem îndemnaţi la smerenie şi Dumnezeu spune că dă har celor smeriţi nu celor binevăzuţi de lume. Iată chiar cuvintele Domnului Isus din Luca 16:15  „Isus le-a zis: „Voi căutaţi să vă arătaţi neprihăniţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaşte inimile; pentru că ce este înălţat între oameni, este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.”
          M-am minunat să văd că biserica promite credincioşilor lucruri care atrag apoi asupra lor mânia lui Dumnezeu. Mirarea şi mai mare a fost când am citit că biserica se roagă pentru credincioşi ca aceştia să aibă noroc la bani. Apostolul Pavel îi scria lui Timotei că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” Ştiind cât de mare este pericolul daţi-mi voie să mă întreb cum pot slujitorii bisericii să facă astfel de promisiuni? Promisiuni care sunt în totală contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu.
          Dar oare mai interesează pe cineva acest lucru? Mai poate cineva fi interesat de adevăr şi sufletele oamenilor când în joc sunt atât de mulţi bani? Am făcut un calcul simplu şi-l puteţi face şi voi. Dacă au fost un milion de pelerini la această sărbătoare şi fiecare a dat bisericii, în diferite moduri, doar 100 de lei, rezultă o sumă astronomică. Biserica a băgat în buzunar peste 23 de milioane de Euro! Am refăcut calculul de mai multe ori pentru-că nu îmi venea să cred. 23 de miloane de Euro la o singură sărbătoare este o sumă imensă.
          Dar merită să faci orice pentru această sumă? Se pare că da. Se vând sufletele oamenilor pentru bani şi interese, iată cât adevăr în cuvântul din Apocalipsa!
          Că oamenii nu au devenit mai credincioşi după această experienţă, dar nici nu aveau cum să devină, o aflăm şi din observaţiile sociologului Dan Dungaciu. El a scris următoarele:
          „Pelerinul“ reprezintă o specie aparte în peisajul religios de la noi. Şi ponderea lui tinde să crească, pentru că acest „mod de a crede“ pare cel mai bine adaptat zilelor noastre. „Pelerinul“ este un personaj religios, incontestabil, şi specificul său comportamental este acesta: e spectatorul fervent şi frecvent al oricăror procesiuni, înfăţişări de icoane, moaşte sau alte „instrumente“ eficace religios. Acest tip nu frecventează regulat biserica, sau, oricum, preferă un pelerinaj concret unei prezenţe constante şi monotone la liturghie. Nu e necredincios, el doar crede altfel. El vrea răspunsuri prompte. Pentru el, viaţa liturgică e exasperantă prin lentoare; el caută, negustoreşte aproape, bonificaţii concrete şi eficacitate aici şi acum. În ultimă instanţă, acest personaj nu se luptă neapărat pentru cele veşnice, ci utilizează cele veşnice pentru victorii din prezent: un câştig la loterie sau la un examen, o boală de trecut, o moştenire de căpătat, o căsnicie de refăcut, o afacere reuşită.”
          Iată deci, că avem de-a face nu cu credincioşi ci cu specualnţi, cu clienţi, cu oameni pe care nicidecum nu-i interesează Împărăţia lui Dumnezeu ci un folos imediat. Ei au venit la sarbătoare pentru a face o afacere. La fel ca şi cea de Loto. 100 de lei nu este foarte mult, merită încercat. Sunt convins că dacă s-ar fi făcut un sondaj în acest sens aproape toţi câţi s-au rugau la moaştele sfintei Parascheva au încercat măcar o dată şi la vrăjitori sau la descântători, lucru care este o scârbă înaintea lui Dumnezeu. Iată doar două pasaje din Scripturi, dintre cele foarte multe, care întăresc ceea ce v-am spus :
Leviticul 19:31  Să nu vă duceţi la cei ce cheamă duhurile morţilor, nici la vrăjitori: să nu-i întrebaţi, ca să nu vă spurcaţi cu ei. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
Apocalipsa 21:8  “Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
          N-am dorit să scriu despre acest subiect. Ba chiar am încercat să îl ignor. Nu am dorit să intru în polemică cu nimeni şi nu mă aştept ca după acest articol lucrurile să se schimbe în bine pentru cei un milion de pelerini care au fost la Iaşi sau pentru cei ce pretind că le slujesc. Dar n-am putut să tac. Simţeam că dacă tac sunt vinovat. Poate măcar un suflet citind aceste cuvinte se va deştepta şi va constata că este pe un drum greşit.
          Dumnezeu spune că fiecare dintre noi putem să ne adresăm în mod direct Lui în rugăciune. Nu avem nevoie de intermediari. Nu vă mai duceţi la alţii să se roage pentru voi ci rugaţi-vă chiar voi, dacă credeţi. Avem un exemplu minunat în acest sens în Biblie în cartea Coloseni. Iată ce scria apostolul Pavel în cap.4:
2  Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.
3  Rugaţi-vă tot odată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanţuri:
4  ca s-o fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea.
          Apostolul Pavel se adresa unor credincioşi obişnuiţi, unor oameni simpli din Biserică dar care credeau în Hristos şi care, în urma acestei credinţe, au primit mântuirea şi erau copii lui Dumnezeu. Nu erau teologi, preoţi sau pastori, erau simpli enoriaşi. Şi acum iată că se întâmplă un lucru de mirare: marele apostol Pavel, puternicul om al credinţei (cine din slujitorii de azi s-ar putea asemăna cu el?) le cere acestor oameni simpli să se roage pentru el! Nu Pavel pentru ei ci ei pentru Pavel! Ca şi cum un simplu credincios ortodox s-ar ruga pentru Preafericitul Daniel şi nu invers.
          Din nefericire suntem surprinşi de acest episod dar suntem surprinşi doar pentru-că nu cunoaştem Scriptura şi din cauza aceasta putem fi înşelaţi.
          Dacă veţi citi cu atenţie Biblia, în special Noul Testament, veţi constata apoi şi că motivele de rugăciune sunt total diferite de motivele scrise pe bilete la sărbătoarea de la Iaşi.
          Cele mai multe îndemnuri la rugăciune pe care le găsim în Biblie sunt pentru o viaţă sfântă şi curată, să nu cădem în păcat, să nu adormim pe calea cedinţei, nicidecum pentru a fi binevăzuţi de oameni, sau pentru noroc şi nicidecum pentru noroc la bani. Dimpotrivă în Biblie citim că trebuie să fim mulţumiţi cu cât avem şi să nu ne strângem comori pe pământ unde le mănâncă rugina şi moliile şi le fură hoţii, ci să ne strângem comori în cer acolo unde sunt în siguranţă.
          Este adevărat că se făceau rugăciuni pentru cei bolnavi, dar aceste rugăciuni le făceau credincioşii unii pentru alţii, după cum putem citi în cartea lui Iacov:
Iacov 5:16  Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
          Iată că apostolul Iacov spune că în ceea ce priveşte rugăciunea pentru bolnavi aceasta trebuie făcută de un om neprihănit, sfânt şi să fie o rugăciune fierbinte, din dragoste pentru cel bolnav, nu cu un interes financiar. Orice credincios adevărat se poate ruga pentru cei bolnavi. Iar despre rugăciunea la moaşte nu o găsim nicăieri în Noul Testament. Şi nici măcar în Cel Vechi chiar dacă aici se mai fac referinţe la moaşte şi la întâmplări miraculoase. Biblia este foarte categorică în acest sens: rugăciunea şi închinarea nu pot fi adresate decât lui Dumnezeu.
          Mai suntem apoi îndemnaţi de Dumnezeu să ne rugăm să fim plini de Duhul Sfânt, adică de Dumnezeu, pentru-ca în felul acesta, să putem fi de folos altor oameni care au nevoie de ajutor, dar acesta este un subiect cu totul special. Cum să înţeleagă un om care face coadă la moaşte că trebuie să fie plin de Duhul Sfânt? Deşi aşa scrie în Biblie: Efeseni 5:18 : Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.
          Să nu se înţeleagă că doar în Biserica Ortodoxă ar fi probleme de felul acesta. Tot idolatrie se numeşte şi ceea ce fac credincioşii protestanţi. Foarte mulţi dintre ei se închină la rândul lor banului. Pastori sau simpli enoriaşi. Foarte mulţi dintre ei sunt “pelerini” aşa cum aprecia sociologul Dan Dungaciu, adica religioşi. Nu se închină la moaşte dar se închină la proroci. Nu merg la descântători dar aleargă la cei ce au descoperiri din partea Domnului, ispitind pe Domnul, pentru-că nu urmăresc creşterea lor spirituală ci rezolvarea unor probleme, la fel ca şi credincioşii ortodocşi. Nu sunt închinători ci clienţi. Şi culmea, apreciază aceasta ca şi credinţă autentică. Unii greşesc chiar mai mult transformând adevărata închinare care trebuie să i se aducă lui Dumnezeu într-un bâlci. Falsa închinare a intrat în cele mai multe biserici, cu acordul pastorilor adormiţi de glasul dulce al ispitei că sunt ceva, mult mai grozavi decât înaintaşii lor. Ei se laudă că nu se închină, ca şi ortodocşii, la moaşte, dar se pot închina la propria lor închinare şi neprihănire. Nu mai găseşti adevărata credinţă, cea dată sfinţilor odată pentru totdeauna, ci un surogat de credinţă şi un dumnezeu creat după chipul şi imaginea pe care ne-am făcut-o în mintea noastră despre adevăratul Dumnezeu. Tozer spunea că aceasta este forma cea mai înşelătoare a idolatriei: să ai un Dumnezeu creat după chipul şi imaginea plăsmuită de mintea ta. Măcar ortodocşii au o anumită teamă de Dumnezeu, chiar dacă confundă lucrurile. Protestanţii şi-au imaginat un dumnezeu fals: bun şi tolerant, care va avea înţelegere faţă de păcatul din viaţa lor şi felul lumesc de a fi dar care evident nu va avea aceeaşi îngăduinţă în dreptul ortodocşilor. Noi protestăm faţă de ortodocşi şi catolici dar nu mai protestăm faţă de păcatul care ne-a înfăşurat atât de tare şi idoli avem şi noi cu nemiluita.
          Într-un fel sau altul toţi vând iluzii şi toţi fac comerţ. Şi este nevoie de biciul lui Dumnezeu.
          Sau dacă vrem să scăpăm de bici şi mânia lui Dumnezeu trebuie urgent să ne întoarcem cu faţa către Sfintele Scripturi, şi mai ales cu inima. Să verificăm cu seriozitate dacă credinţa noastră este credinţa rânduită de Dumnezeu. Singura care mântuieşte. În felul acesta nu vom putea fi înşelaţi şi ne vom păzi de comercianţii care vor să se folosească de sufletele nostre pentru un câştig pământesc.