“El va fi mare, și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt” (Luca 1:32)
I. Însușirile mesianice prezentate Mariei de către îngerul Gavril
Luca 1:28-36. “Îngerul a intrat la ea și a zis: „Plecăciune ție, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei!” Tulburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Și iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; și Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.” Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu știu de bărbat?” Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.”
Se cuvine ca primele caracteristici mesianice ale Mântuitorului să fie extrase din vestirea nașterii, realizată de către îngerul Gavril, Mariei. În primul rând, vestirea nașterii unui fiu, către o fecioară ne spune ceva despre aspectul misterios al nașterii lui Mesia (Isaia 7:14). Mesia este Cel născut dintr-o fecioară, adică într-un mod cu totul nou și nemaiîntâlnit. Acest fapt ne arată 2 aspecte extrem de importante. Primul, că Nașterea Mântuitorului este o conlucrare divino-umană. Răspunsul dat Mariei, sugerează în mod clar, intervenția Duhului lui Dumnezeu care va face nașterea posibilă, în absența relațiilor intime.
Nu putem trece ușor nici peste numele de „Isus”, care în ebraică este „Yeshua”, iar în greacă „Ιησοῦς – Iesous”. Semnificația acestui nume sfânt s-ar traduce astfel: “Iahve este Mântuitorul”. Se declară un atribut divin al lui Dumnezeu, și anume această capacitate unică, de a mântui, de a salva. Isus este deci Mântuitorul lumii întregi, salvatorul nostru din împărăția întunericului, a păcatului și fărădelegii. Avem harul de a vedea lumina, de a trăi frumos, precum ziua, numai pentru că Mântuitorul a venit.
“El va fi mare și va fi chemat Fiul Celui Preaînalt”. Aici se descoperă în mod direct natura acestui prunc minunat care se va naște Mariei. El nu este un simplu om, ci este Fiul lui Dumnezeu. Pruncul Isus este defapt Însuși Dumnezeu care a renunțat la gloria cerească, pentru a lua un trup de om. El “s-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob” (Filipeni 2:6), sugerează smerenia lui Dumnezeu care a ales să intre în lume cu prețul acestei limitări temporare. Dumnezeu atotputernic, alege în mod voit să-Și limiteze puterea. Dumnezeul Omniprezent, alege momentan să se mărginească la un spațiu finit temporal. Cel de neatins și de nevăzut, devine un copil cu nevoie de atenție, supraveghere și îngrijire. Cel care cârmuiește universul, se lasă condus de părinții Săi, o viață întreagă. Caracteristica faptului că este Dumnezeu, implică nu doar smerire, ci și empatizare. Dumnezeu vine pe pământ în trup uman, și experimentează toate nevoile, durerile și înclinațiile (bune sau mai puțin bune), ale ființei umane.
Fiul lui Dumnezeu va primi de asemenea “scaunul de domnie al tatălui Său David”. El este Dumnezeul întrupat care a venit să domnească. Domnia lui Cezar August, împăratului în funcție de atunci, s-a sfârșit la paisprezece ani distanță de la nașterea pruncului mesianic. Împărăția Hristosului, este o împărăție care transcende veacurile umane, care va fi fără sfârșit – o împărăție eternă. Însă această împărăție nu va fi una coercitivă, impusă prin forță, manipulare sau multiple tertipuri. Ea va fi împărăția unui om sfânt, deci va fi o împărăție sfântă. O domnie diferită, și cu totul superioară oricărei alte domnii precedente. O domnie a păcii și a dragostei, imersată într-un ocean al nemuririi care-i va pătrunde pe toți discipolii Săi.
Portretul mesianic al Mântuitorului înfățișat Fecioarei Maria, ilustrează deci conceperea tainică a Fiului de către Duhul, caracterul salvator al Fiului, împletit cu cel regal și divin. Isus, pruncul care se va naște, este în mod unic: Mântuitor, Rege și Dumnezeu.
II. Însușirile mesianice prezentate lui Iosif de către îngerul Gavril
Matei 1:20-23 “Dar, pe când se gândea el la aceste lucruri, i s-a arătat în vis un înger al Domnului și i-a zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice: „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un Fiu și-I vor pune numele Emanuel”, care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.
Portretul lui Mesia este conturat încă înainte de a se naște și de către îngerul care i se descoperă într-un vis lui Iosif. L-am numit îngerul lui Iosif, deși este evident îngerul Domnului, pentru că a rămas întipărit în istorie ca fiind îngerul ce a monologat cu Iosif, tatăl cel tăcut, al Mântuitorului. Caracteristicile menționate anterior nu vor mai fi reluate în continuare.
În înștiințarea pe care o face Dumnezeu lui Iosif, se nuanțează caracteristică salvifică a pruncului mesianic. El va fi numit Isus (Iahve este Mântuitorul), pentru un motiv clar: “El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale”. Mântuirea pe care o aduce Dumnezeu este cea mai mare nevoie umană. Cineva spunea că “dacă cea mai mare nevoie a noastră ar fi fost informația, Dumnezeu ne-ar fi trimis un învățător; dacă cea mai mare nevoie a noastră ar fi fost tehnologia, Dumnezeu ne trimitea un om de știință; dacă cea mai mare nevoie a noastră ar fi fost banii, Dumnezeu ne trimitea un economist; dacă cea mai mare nevoie a noastră ar fi fost plăcerea, Dumnezeu ne trimitea un om al divertismentului; dar cea mai mare nevoie a noastră este salvarea, așa că Dumnezeu ne-a trimis un Salvator, un Mântuitor.” Corupția umană este de netăgăduit indiferent la țara în care te uiți, la statutul economic al persoanelor pe care le analizezi sau la nivelul de civilizație la care a ajuns o națiune. Omul este înclinat spre păcat, afectat în esența lui de către ratarea țintei, fiind vinovat înaintea lui Dumnezeu și, într-o mare nevoie de un Mântuitor. Și exact asta Îi trimite Dumnezeu, un Mântuitor care să salveze umanitatea din condiția sa deplorabilă.
O nouă caracteristică grandioasă despre pruncul mesianic se exprimă prin glas îngeresc, și anume latura Sa profetică. El este profeția biblică împlinită. El este Cel care arată în cel mai măreț mod credincioșia lui Dumnezeu. El a promis prin multe glasuri profetice, venirea unsului lui Dumnezeu. În mod specific, este citat pasajul din Isaia 7:14, care deși nu face referire în primul rând la o tânără virgină, ci la o fecioară care încă nu a născut, este totuși interpretat ca fiind și o promisiune ce avea în vedere cu adevărat nașterea din fecioară. În multe pasaje profetice din Scriptură găsim o dublă semnificație. Una care se împlinește la scurt timp după rostirea ei, dar și o alta care se va împlini la zeci și poate sute de ani distanță, precum în acest caz. Un teolog renumit spunea că Isus este Împăratul dar și Împărăția, fiindcă domnește în fiecare inimă care L-a primit. El este sfânta jertfă care S-a adus pe Sine însuși ca preț de răscumpărare înaintea lui Dumnezeu, dar este și Marele Preot, care a făcut această mijlocire între Dumnezeu și om. Și în cele din urmă, după cum observăm în acest pasaj din Matei, El este profeția împlinită, dar și Profetul, deoarece a rostit Cuvintele lui Dumnezeu, în mod desăvârșit.
Iosif află de la înger încă un nume care i se va atribui Mântuitorului, și anume “Emanuel – Dumnezeu este cu noi”. Însă numele pruncului de curând născut este Isus, nu Emanuel. Se încurcă îngerul? Este vreo greșeală, sau avea Domnul două prenume, după cum obișnuiesc românii să le pună copiilor în zilele noastre? Nu este cazul, ci referința este cu privire la caracterul divin al Mântuitorului, fiind un nume simbolic. După cum este numit în Isaia, “Minunat, Sfetnic” sau “Părintele veșniciilor”, la fel aici este numit Emanuel, însemnând că Dumnezeu Însuși este copilul mesianic. La finalul Evangheliei se afirmă în mod și mai clar prezența Mântuitorului și semnificația acestui titlu simbolic, Emanuel, prezența Sa în această formă permanentă și pretutindeni, atunci când spune, “și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20).
Îngerul care vestește nașterea mesianică lui Iosif îmbogățește portretul mesianic înfățișat contemporanilor lui Isus prin aceste noi descrieri. El evidențiază nevoia pe care Dumnezeu o împlinește față de întreaga umanitate, atunci când trimite un Mântuitor, pentru a oferi izbăvirea de păcate. Apoi se reliefează caracterul profetic al pruncului mesianic, și anume, că El nu a apărut de nicăieri, fără să fie așteptat, ci a fost promis de mult timp, și de către mulți oameni, inspirați de Duhul lui Dumnezeu și consemnați în Sfintele Scripturi. În cele din urmă, accentul cade pe prezența lui Dumnezeu în mijlocul creației Sale. Această descriere generoasă este în sine dătătoare de har pentru fiecare cititor. În prezent rămânem fiecare cu această nevoie uriașă de a fi salvați din păcat și fărădelege – nevoie ce poate fi împlinită doar de către Mântuitor. Profeția împlinită este o caracteristică care ne produce bucurie în inimi; știm că la fel cum Dumnezeu a promis că va veni un Mântuitor, iar El a venit, la fel a promis și că va veni a doua oară, pe norii cerului, pentru a-și glorifica Mireasa, Trupul lui Hristos. Și pentru că El este credincios, și mereu a împlinit ceea ce a promis, putem avea siguranța că El o va face din nou.
Într-un articol viitor, ne vom referi și la alte însușiri mesianice descoperite cu ocazia nașterii Mântuitorului.
Grăjdan Raul
Data: 24.12.2022
Zalău
Publică un comentariu