Nu cu mult timp în urmă un prieten bun mi-a spus că a mai discutat şi cu alte persoane şi unii au reclamat faptul că, în cadrul emisiunilor din „Lumea în care trăim” , tonul ar fi unul prea pesimist, că văd lucrurile prea în negru.
Am stat şi m-am gândit dacă această obiecţie este întemeiată sau nu. După analiza pe care am reuşit să o fac, încercând să fiu obiectiv, mi-am dat seama că au fost şi momente în care tonul a fost cu adevărat pesimist dar nu aşa s-a întâmplat de cele mai multe ori, sau dacă a fost aşa au urmat şi momente de încurajare.
De fapt am căutat să văd ce spune Biblia în acest sens, sau altfel spus, care este tonul Scripturilor? Pentru-că oamenii pot fi înşelători, chiar când au cele mai bune intenţii. Sau oamenii pot face rău chiar când cred că fac bine. Apostolul Pavel ne avertizează despre felul în care oamenii, în vremurile din urmă, vor aprecia lucrurile duhovniceşti. Citim din 2 Timotei 4:3 Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor.
Tot mai mult am auzit şi eu în ultimul timp voci care spun: „Spune-ne ceva care să ne încurajeze, să ne mângâie”, voci care vin din partea celor ce cred în Isus Hristos. Nu este de nici o mirare că sunt grupări religioase care nu acceptă învăţătura Bibliei despre iad şi focul veşnic, sau că altele care o acceptă o minimalizează şi nu pun mare preţ pe ea, căutând să o ascundă şi să vorbească cât mai puţin despre ea. Oamenilor păcătoşi nu le place să se vorbească despre pedeapsa veşnică, despre iad şi despre focul veşnic. În schimb celor cu adevărat duhovniceşti, care au o relaţie adevărată cu Dumnezeu, prin Isus Hristos şi puterea Duhului Sfânt, toate aceste lucruri nu le provoacă nici o tulburare, ba aş putea spune, dimpotrivă. Ei chiar se bucură pentru-că ştiu că au fost salvaţi.
Dar vă spuneam că am încercat să văd ce spune Biblia pe această direcţie, care este tonul ei, adică al lui Dumnezeu. Veţi fi surprinşi să constataţi că în cea mai mare parte Biblia are un ton aspru, de critică şi de avertizare. Este adevărat că mesajul Bibliei este unul de încurajare, de speranţă, aşa cum nu găsim nicăieri altundeva. Mesajul ei este că omul are o şansă, nu este totul pierdut, nu suntem la întâmplare, nu venim de nicăieri şi mergem spre nicăieri, ci că suntem creaţi de un Creator şi că Acel Creator a găsit o soluţie, singura, ca să ne ducă în cer. Ce poate fi mai minunat decât acest lucru pentru un om? Dar apoi apar avertismentele şi atenţionările şi exemplele celor ce nu au ajuns în odihna lui Dumnezeu deşi au crezut în El, într-un fel al lor. Exemplul poporului evreu este grăitor şi autorul Epistolei către evrei scrie limpede despre pericolul care ne paşte chiar pe noi cei ce ne numim creştini. Evrei, capitolul 3:
7 De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
8 nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,
9 unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!
10 De aceea M-am dezgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!
11 Am jurat, deci, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”
12 Luaţi seama, deci, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.
13 Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi” pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului.
14 Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început,
15 câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.”
16 Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toţi aceia, care ieşiseră din Egipt prin Moise?
17 Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?
18 Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră?
19 Vedem, deci, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor.
Nu este posibil în spaţiul limitat pe care îl avem la dispoziţie să vorbim despre toate acele locuri, cele mai multe, din Biblie în care Dumnezeu mustră, ceartă, îndeamnă la pocăinţă şi avertizează nu pe păgâni, ci pe cei din poporul Lui.
Dacă veţi citi cu atenţie Evangheliile veţi constata că nimeni nu a vorbit atât de mult despre iad şi focul veşnic care îi aşteaptă pe cei necredincioşi sau cu o credinţă superficială, care nu sunt născuţi cu adevărat din Dumnezeu, ca şi Domnul Isus. El este artizanul unei mântuiri veşnice, El a avut cele mai minunate cuvinte de mângâiere dintre toate câte s-au spus pe acest pământ, El a ridicat pe cei căzuţi, a dat lumină orbilor, a vindecat bolnavii, a spus cele mai înţelepte cuvinte care s-au spus vreodată pe pământ dar El a rostit şi cele mai multe şi mai grave cuvinte de avertizare. El nu a făcut aşa cum facem noi oamenii, adică nu a dat speranţe false, nu i-a păcălit pe oameni aşa cum au făcut şi cum fac şi astăzi liderii religioşi. Mă uit în jur şi văd oameni trăind în păcat. Atât de mult păcat cum poate nu a fost niciodată. Vorbesc despre creştini nu despre păgâni. Dumnezeu spune că aceştia vor merge în iad, liderii lor le spun că vor merge în cer. Nici nu mă mir că oamenii iubesc mai mult confesiunea lor decât pe Dumnezeu. Pentru confesiunea lor mulţi sunt în stare să-şi dea viaţa dar nu sunt dispuşi nici cu un deget să facă voia lui Dumnezeu. Ei iubesc o religie care le dă speranţe înşelătoare şi urmează oameni vânduţi celui rău pentru bani şi poziţie socială, care le spun minciuni. Şi dacă vei dori să le vorbeşti acestor oameni despre Dumnezeu şi pedeapsa veşnică, despre pocăinţă şi calea îngustă se vor tulbura şi chiar se vor mânia.
Dar în emisiunea de azi tonul vreau să fie unul optimist. Pentru-că într-adevăr este speranţă. Însă numai pentru cei ce cred în Isus Hristos şi Îl urmează cu credincioşie. Pentru aceştia este speranţă. Dumnezeu o spune nu eu. Şi chiar lucrurile care m-au făcut uneori să mă tulbur am constatat că sunt cele care ar trebui să mă facă să fiu plin de bucurie. Mă gândeam zilele acestea că semnele vremurilor spun lămurit că Domnul Isus este aproape. Acesta este un semn de bucurie. Dar care sunt aceste semne? Tocmai cele despre care am scris şi unii m-au acuzat că sunt pesimist.
Am scris despre apariţia pe scena mondială a lui Barack Obama şi am spus că deşi nu cred că el este Anticristul, deşi într-un fel este pentru-că se ridică împotriva lui Hristos, totuşi, prin felul în care a apărut şi prin atitudinea lui şi a omenirii faţă de el, îl prefigurează pe acesta. Dar vestea bună, aducătoare de fericire este că, văzând toate acestea şi anticipând ce va urma în curând, chiar apariţia pe scena mondială a celui ce vrea să ia locul lui Isus Hristos, deci vestea bună este că Isus Hristos este aproape! În ascensiunea lui Barack Obama şi împotrivirea tot mai mare faţă de adevăraţii creştini, împotrivire care are loc pe tot pământul, Îl văd venind pe Isus Hristos!
Îl văd apoi venind pe Isus Hristos în criza în care ne aflăm, în veştile de război şi în pericolul izbucnirii unui conflict mondial, cu bombe atomice şi dezastru.
Îl văd venind pe Isus Hristos în numărul tot mai mare de calamităţi naturale, în numărul sporit de cutremure, uragane, furtuni, inundaţii, incendii, a epidemiilor tot mai devastatoare.
Oamenii au ajuns azi la o cunoştinţă cum nu a mai existat niciodată. Realizările de tot felul ne uimesc. Se fac progrese în medicină şi se caută soluţii pentru ca omul să fie nemuritor. Din cauza acestui progres oamenii se pun în locul lui Dumnezeu şi nu cred în existenţa Lui, ba chiar se ridică sfidători împotriva Lui. Auzim tot mai des astfel de voci şi aroganţa omului a atins cote pe măsura progresului tehnologic. Văzând toate acestea unii credincioşi chiar încep să se îndoiască în credinţa lor în Dumnezeu, încep să se îndoiască dacă El există, dacă Biblia este adevărată. Chiar Papa spunea nu cu mult timp în urmă că nu trebuie să luăm Biblia literal în ceea ce priveşte creaţia, că oamenii de ştiinţă au dreptate atunci când vorbesc despre evoluţie. Constatând toate acestea sigur că te-ai putea întrista dar dacă eşti atent Îl poţi auzi pe Dumnezeu cum râde de toţi cei ce se ridică împotriva Lui şi se cred dumnezei, poţi vedea că venirea Lui este mai aproape ca oricând.
Îl văd venind pe Isus Hristos uitându-mă la poporul evreu şi la ura mondială faţă de el. La planurile de distrugere venite din Iran şi din toată lumea musulmană. Şi Îl văd pe Dumnezeu stând pe tron şi făcând planuri împotriva celor ce caută să nimicească poporul Său.
Îl simt pe Domnul Isus Hristos aproape văzând alianţele care se fac între musulmani şi Gog şi Magog, adică Rusia. În ridicarea fulminantă a Chinei şi potenţialul ei uriaş, probabil singura putere capabilă să ridice o armată de două sute de milioane de soldaţi (Apocalipsa 9:16) şi care să aducă moarte pentru a treia parte dintre oameni, peste două miliarde, Îl văd pe Isus gată să revină, gata să pedepsească.
Îl văd apoi pe Domnul Isus revenind când mă uit la escaladarea violenţei, din familie până la nivel de stat, la ura şi răutatea care cresc cu fiecare zi, la limbajul murdar, obscen, ca un cancer care se întinde tot mai mult. La nesupunerea şi obrăznicia copiilor dar şi a celor ce ar trebui să le fie modele de viaţă în sensul acela bun al cuvântului pe care azi nimeni nu îl mai ştie. La lăcomia şi dorinţa de a avea tot mai mult, cu orice preţ şi fără nici un scrupul.
De multe ori am scris şi m-am tulburat văzând murdăria care se revarsă peste lume, cu concursul mai marilor noştri care acordă libertăţi care nu ar trebui acordate minorităţilor sexuale. Chiar în emisiunea precedentă am vorbit despre iniţiativa legiferării prostituţiei în România. Dar parcă pe lângă explozia de drepturi acordate homosexualilor, pe lângă sodomizarea lumii întregi, această inţiativă pare de mai mică importanţă, cu toate că este o mare grozăvie şi nenorocire. Şi chiar dacă sunt în continuare marcat de valul de murdărie care se revarsă peste lume în felul acesta dar şi prin Internet şi televiziune, prin pornografia care face ravagii nu numai în minţile copiilor ci şi a celor ce ar trebui să îi ajute pe aceştia să se păstreze curaţi la trup şi suflet, am constatat că totuşi mă pot bucura. În toate acestea se aude mai desluşit ca oricând pasul Domnului Isus care este chiar la uşă!
Nici nu mai este mirare dacă familiile se destramă, în urma a tot ceea ce v-am spus până acum, pentru-că ceea ce semeni aceea culegi. Şi destrămarea familiilor este o mare durere pentru Dumnezeu şi pentru milioane de copii obligaţi să sufere şi să fie abuzaţi şi chinuiţi. Dar şi în această nenorocire se aude glasul Domnului care spune: „Încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.”
Ca o consecinţă la toate relele spitalele de nebuni sunt mai pline ca oricând, depresiile mai adânci ca niciodată şi sinuciderile tot mai dese. Nevoile sunt tot mai mari. Pentru unii de pâine, pentru alţii de pace. Chiar dacă a fost promis cu surle şi trâmbiţe raiul pe pământ întârzie să apară, ba încă se îndepărtează tot mai mult. Dar pentru cine are ochi să vadă, în toate se vede Domnul Isus stând deasupra norilor, pregătit să dea ultimul semnal.
Poate cel mai bine se vede că timpul sfârşitului este aproape şi Domnul Isus urmează să pună capăt istoriei acestui pământ atunci când ne uităm la ceea ce noi numim Biserică. Aşa cum am spus mai înainte azi credincioşii caută învăţători care să le spună poveşti, lucruri care să le gâdile urechile, lucruri plăcute care să nu le sperie somnul necredinţei şi a nepăsării spirituale în care se află. Păcatul a intrat în biserici şi lucrurile fireşti au pus stăpânire pe credincioşi. Lumea şi Biserica sunt noţiuni tot mai greu de identificat şi delimitat. Calea îngustă se lărgeşte cu fiecare zi şi în loc de veghe găsim la preţ redus nepăsare, indolenţă şi obrăznicie câtă vrei. Sângele Domnului Isus a ajuns obiect de batjocură pentru cei ce odată i-au cunoscut puterea dar apoi s-au întors ca scroafa la mocirla păcatului şi din care guiţă cu gura plină de sâlnicie: „Suntem mântuiţi”. Oile sunt risipite pentru-că nu mai găseşti păstori care să îşi dea viaţa pentru ele ci doar din aceia care le mulg şi le tund îngrăşându-se de pe urma lor. Dacă în lume sunt lucruri rele şi care întristează faţa lui Dumnezeu, în ceea ce se numeşte poporul Lui lucrurile sunt şi mai grave. Pentru-că Domnul nu este atât de supărat pe cei reci cât pe cei căldicei. Focul care îi mistuie azi pe creştinii aliniaţi confesional, pentru-că un foc tot îi mistuie şi pe ei, nu este focul pasiunii pentru Isus Hristos ci focul lumii şi a lucrurilor care pentru Domnul sunt o spurcăciune. Vina este mai mare a lor pentru-că ei vor şi cu lumea şi cu Dumnezeu. Vina şi mai mare este că ei una spun şi alta fac şi din această cauză sunt pricini de poticnire. Nici ei nu intră în cer şi nici pe cei ce ar vrea să intre nu îi lasă să intre. Am ajuns la lepădarea de credinţă, chiar dacă nu vrem să recunoaştem acest lucru.
Când vezi, dacă vezi, toate aceste lucruri, şi altele asemenea lor, nu este de mirare dacă te laşi cuprins de întristare. Şi cu toate acestea este motiv de bucurie: dacă eşti atent şi faci linişte în jurul tău deja poţi auzi răsuflarea Domnului Isus, atât este de aproape!
Ne-am tulburat atât de mult cu guvernul mondial, cu Grupul Bilderberg, cu Uniunea Europeană şi SUA , de dorinţa lor de a-L marginaliza şi chiar de a-L scoate pe Domnul Isus din inimile oamenilor, dar chiar şi în acestea poţi vedea planul lui Dumnezeu şi apropiata Lui revenire.
Semnul fiarei a dat fiori multora, chiar şi celor necredincioşi ca şi Gigi Becali care a spus că orice ar fi el nu işi va face paşaport biometric pentru-că nu vrea să îl bage pe Satan în actele lui. Nu contează dacă Satan este deja nu în actele lui cât în faptele şi viaţa lui.
Semnul fiarei poate fi privit ca o mare nenorocire pentru omenire dar pentru cei ce sunt ai lui Isus acest semn este un motiv de bucurie: Isus Hristos, Mirele ceresc, vine să-Şi ia mireasa!
Liderii religioşi prin compromis, fac alianţe între ei, renunţând la singura Cale spre cer, care este Domnul Isus Hristos, pregătind în felul acesta drumul liderului mondial şi a lui Anticrist. Ceea ce nu ştiu ei este că, chiar prin acest rău mare, la fel ca odată Iuda care l-a vândut pe Domnul dar împlinea planul lui Dumnezeu, şi ei, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, împlinesc planul Domnului şi pregătesc venirea Lui. Aşa cum trebuia să fie un vânzător pentru ca Domnul Isus să fie adus ca jerfă şi în felul acesta să ne fie nouă Mântuitor, tot aşa va fi la sfârşitul vremurilor când Domnul Isus va fi vândut din nou de cei din casa Lui. Deja se aude zgomotul celor treizeci de arginţi. În taină, în întuneric, în şoaptă, se fac planuri şi înţelegeri oculte. Liderii religioşi Îl vând pe Domnul din nou. Ne-am putea întrista dar cum să te întristezi când acesta este unul din semnele că Domnul Isus vine să ne ia acasă!
După toate acestea dacă fericirea de a şti că Domnul Isus vine după noi ca să ne ducă în cerul Lui nu ne îndeamnă la pocăinţă, la veghe şi luptă sfântă, înseamnă că suntem cuprinşi de somn. Tragedia celor ce au adormit este că nu cred că ceva rău li se poate întâmpla. Când auzi despre atâtea conspiraţii împotriva credinţei, despre atâtea planuri împotriva poporului lui Dumnezeu, dar mai ales când citeşti în Scriptură despre vremurile de final şi despre avertizările care se adresează poporului Domnului şi totuşi stai nepăsător şi te laşi prins de valul lumii, înseamnă că legăturile păcatului au intrat adânc şi somnul nepăsării te-a cuprins.
Bucurie şi veghe. Acestea sunt cele două coordonate pe care un credincios autentic trebuie să se înscrie. Domnul Isus spunea: (Marcu 13:37) „Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” iar apostolul Pavel scria la Romani 12:12 „Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune”.
Bucurie şi veghe sunt şi elementele după care ne putem verifica dacă suntem cu adevărat între cei aleşi de Domnul. Sunt de acord cu prietenul meu că oricât de rău s-ar strica lucrurile, noi, cei ce credem în Domnul Isus, nu avem voie să ne lăsăm cuprinşi de deznădejde şi pesimism. Cu ochii duhovniceeşti trebuie să vedem dincolo de ceea ce se vede cu ochii fireşti, de carne. Şi s-ar putea ca, din când în când, să ne mai lăsăm cuprinşi de tristeţe, dar trebuie să o dăm repede la o parte.
Poate şi mai păguboasă, însă, este starea în care nu te mai îngrijorezi de nimic, nu îţi mai pasă de nimic pentru-că tu eşti mântuit. Apostolul Pavel scria: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă”. A te încerca este un exerciţiu necesar şi folositor.
Văzând toate relele şi lăsându-ne tulburaţi dovedeşte că nu suntem tocmai aşa cum vrea Domnul nostru. Pentru-că în toate ar trebui să vedem planul lui Dumnezeu care se duce la îndeplinire şi să-I dăm Lui slavă pentru toate. Desigur că nu ne putem bucura pentru păcat şi evident că o anumită suferinţă există văzând toată murdăria din jur. Neprihăniţii nu se pot bucura de nelegiuire, aşa cum scrie apostolul Petru şi despre neprihănitul Lot care îşi chinuia sufletul văzând murdăria păcatului în care trăiau cei de lângă el. Dar peste toate trebuie să fie pacea lui Dumnezeu. Copii lui Dumnezeu au pace în orice circumstanţe. Aşa scria acelaşi apostol Petru, cu ale cărui cuvinte încheiem:
2 Petru 3: 9 Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
10 Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde.
11 Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă,
12 aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului?
13 Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.
14 De aceea, prea iubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace.
Publică un comentariu